Linkuri accesibilitate

Dacă primește statutul de candidat în 2020, Moldova ar putea intra în UE, în cel mai bun caz, spre 2030.



Uniunea Europeană are cu terțe țări mai bine de două duzini de Acorduri de Asociere așa cum e cel parafat la Vilnius de către Republica Moldova. Aceste acorduri, însoțite și de un acord al liberului schimb, nu garantează în niciun fel o integrare politică ulterioară și nici statutul de candidat la UE.

UE are de altfel asemenea acorduri cu țări de pe alte continente, cum sînt Chile sau Marocul, dar are deja Acorduri de Asociere cu țări la fel de fragile economic și politic ca Moldova, țări precum Albania sau Macedonia.

Dacă e adevărat că un acord de asociere nu garantează obținerea statutului de candidat, în schimb statutul de candidat nu poate fi obținut în absența acordului de asociere. Este vorba de etape obligatorii. Cel mai probabil este însă aceea că Moldova, chiar și dacă semnează anul viitor acordul de asociere, nu va putea obține statutul de candidat pînă în anul 2020. Motivele sînt multiple. Bugetul UE pe anii 2014 - 2020 tocmai a fost adoptat și este un buget de criză, cu mult sub pragul pe care îl ceruse Comisa Europeană. Asta înseamnă că nu se vor găsi așa numitele “fonduri de preaderare“ la care are dreptul orice candidat care începe să negocieze cu Comisia Europeană.

Pe deasupra, UE traversează de mai multă vreme ceea ce se numește “oboseala extinderii“. Populația UE, capitalele, partidele politice nu mai doresc o continuare a primirii de noi membri, în special țări sărace est-europene foste comuniste.

Apoi, nu există o durată precisă a negocierilor. Ele pot dura ani, iar teoretic chiar decenii. Ele pot fi blocate pe termen nedefinit, la cererea uneia sau alteia din țările membre. Cazul Turciei, de pildă, este unul extrem. Turcia a semnat un acord de asociere cu UE --cum e cel pe care speră să îl semneze Moldova anul viitor-- acum 50 de ani : în 1963. Turcia a căpătat apoi statutul de țară candidată în 1999 și și-a început negocierile în 2005.

Pînă acum, însă, în 8 ani, doar 13 capitole au fost deschise, din cele 35 acoperite de negocieri, și doar un singur capitol a fost închis : știința și cercetarea. Croația, în schimb, care și-a început negocierile exact in același timp cu Turcia, în 2005, le-a încheiat în 2011 și este deja membră in UE începând din iunie anul acesta.

7-8 ani de negocieri a fost pînă acum media, odată primit statutul de candidat, pe care, dacă Moldova l-ar primi în 2020, ar însemna să intre în UE, în cel mai bun caz, undeva spre 2030.

---------

Înainte de a pleca la summitul de la Vilnius premierul moldovean Iurie Leancă a făcut un anunţ ce ar putea da apă la moara oponenţilor ce-l acuză de populism electoral.

Întrebat ce urmează după Vilnius, Leancă a spus într-un interviu că următoarea sarcină ar fi recunoaşterea perspectivei de aderare. Nota triumfalistă, la părerea mai multor analişti, transpare mai ales din reperul temporal avansat de premierul „poveştii de succes” a Parteneriatului Estic” – summit-ul următor de la Riga, din 2015.

În toamna anului 2011, pe atunci şef al diplomaţiei moldoveneşti, Iurie Leancă le promisese moldovenilor abolirea vizelor europene până la sfârşitul anului următor:

„Angajamentul meu e ca până în 2012 cetățenii moldoveni să se bucure de această facilitate. Dacă nu, îmi voi prezenta demisia,” tranşase atunci Leancă pe fundalul unei convingeri generale printre analiştii politici că acest angajament ar fi imposibil de onorat. Într-adevăr, scutirea de vize le-a fost recomandată statelor membre ale UE de Comisia Europeană abia în aceste zile ale lui 2013 şi există suficiente motive de îndoială că toate statele, fără excepţie, vor dori sa dea curs recomandării.

Acum, când doar două sunt statele, Moldova şi Georgia, care au ajuns la Vilnius la fel de hotărâte ca înainte să se apropie de UE, premierul moldovean pare decis să formuleze mai clar ca niciodată foaia de parcurs legată de integrarea europeană a Republicii Moldova. Numai că zelul premierului s-ar putea dilua, zic experţii, în colectivitatea parteneriatului Estic, proiectul negândit ca să ofere vreo garanţie de aderare.

Poate derapajul ucrainean, cu doar câteva săptămâni înainte de Vilnius, anticipat ceva mai devreme de cel al Armeniei, determina UE să-şi redefinească politica cu vecinii săi buni, Moldova şi Georgia, în felul în care această perspectivă de aderare să apară cel puţin în previziunile de viitor? Declaraţia finală a summit-ului actual, din care a dispărut la jumătate de drum un alineat ce urma să reconfirme perspectiva europeană a acestor două, i-a întărit în convingeri pe observatorii care găsesc încă pe mult timp lipsite de temei discuţiile despre aderare. Este exact ceea ce crede analistul politic de la IDIS Viitorul, Eduard Ţugui:

„Republica Moldova ar putea depune o cerere de aderare oricând, dar ar fi bine s-o facă când vor exista totuşi semnale din partea membrelor UE că o atare cerere va avea succes în cancelariile europene. Dacă ar face-o acum şi ar întâmpina refuzul UE, acesta ar fi un adevărat eşec. După mine, acest lucru s-ar putea întâmpla la jumătatea acestui deceniu, peste 3-4 ani, ca undeva prin 2020 să fie în faza de preaderare. Exerciţiul bugetar al UE se planifică pe 7 ani înainte, mecanismele de funcţionare – la fel, aşa că nu putem noi să cerem acest lucru atunci când credem că suntem gata. Trebuie să urmăm şi interesele UE.”

Şi pentru un alt analist de la Chişinău, Ion Tăbârţă de la Institutul de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”, termenul de 7 ani pentru căpătarea statutului de candidat este unul realist. Cu condiţia menţinerii unui guvern pro-european la Chişinău după 2014, când trebuie să se producă alegeri parlamentare ordinare:

„7 ani ar fi un prognostic optimist, dar totuşi realist. Depinde ce va fi în interior. 2014 poate fi hopul cel mare – vom avea alegeri şi forţele proeuropene ar trebui să-şi reconfirme guvernarea. Dacă vin la putere forţe reticente integrării europene, nu vom avea continuitate şi, cel mai probabil,vom urma exemplul Armeniei şi al Ucrainei. Atâta timp cât nu avem siguranţa continuităţii şi nu ne racordăm la cerinţele UE, nu ne calificăm la această cerere. În primul rând să semnăm acordul de asociere şi să facem reformele necesare.”

Existenţa unui mare risc de „răsturnare de situaţie” la Chişinău a fost pusă în discuţie recent şi de Traian Băsescu, preşedintele statului cel mai interesat din UE de integrarea europeană a Moldovei. Revoltându-se pentru prima dată împotriva viziunilor UE, şeful statului român părea să sugereze că UE ar fi arogantă în raport cu Chişinăul daca nu va lua în calcul realităţile electorale de aici.
XS
SM
MD
LG