Linkuri accesibilitate

Curtea Supremă de Justiție de la Londra a respins apelul unor soți acuzați de discriminare


Curtea Supremă de Justiție din Marea Britanie a respins apelul unor soți acuzați de discriminare pentru că au refuzat să găzduiască în hotelul lor în 2008 un cuplu gay invocându-și convingerile religioase. În decizia de azi Curtea a spus că judecata arată ”cât de departe a ajuns societatea britanică în recunoașterea cuplurilor de același sex”. Soții creștini Hazelmary și Peter Bull, din Cornwall, au invocat în sprijinul lor faptul că în trecut, tot din cauza convingerilor religioase, au refuzat să găzduiască și cupluri heterosexuale necăsătorite. Dar Curtea Supremă a observat că Steven Preddy și Martyn Hall, cei doi bărbați refuzați la cazare, erau la acea dată înscriși ca parteneri civili, adică un cuplu recunoscut de legea britanică. În iulie anul acesta au fost legalizate și căsătoriile gay în Anglia și Țara Galilor.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG