Linkuri accesibilitate



Eu: Uite că mă trag de gât la vale.

Tu: Dar fii atent, nu: te trag – te duci la vale!

Eu: Îmi arde mie acuma de subtilităţi lingvistice?

Tu: Dar: fata ducunt şi fata trahunt! Nu e-aşa?

Eu: E aşa. Vechii înţelepţi ştiau ce spun.

Tu: Deci, să le urmăm sfatul! Păşeşte încet, în ritm cu mersul celor patru, care, precum ziceai nu au chip, dar acum ai văzut că au cagule pe faţă. Poartă cagule.

Eu: Şi unul, cel care ţine capătul frânghiei în mâini, nu are pasul meu şi nici eu pasul lui, ca să ne armonizăm, deaceea când unul o ia mai repede, iar celălalt mai încet, laţul pe gât se strânge! Şi-l simt, aspru şi rău detot, îl simt!

Tu:. Dar laţu-i laţ şi va trebui să te obişnuieşti cu el.

Eu: Se poate oare cineva obişnui să... umble sau să... trăiască cu laţul de gât?

Tu: De ce: nu? De ce: nu? O cravată pe care ţi-o legi când te duci în oraş sau mergi la serviciu, la birou, nu e acelaşi laţ?

Eu: Ah! Cravata e semnul civilizaţiei, al progresului... Până şi asiaţii poartă azi cravată, deşi nu face parte din vestimentaţia lor... Pe când laţul...

Tu: Ba eu consider că laţul este mult mai vechi şi cu mai multă istorie decât cravata! Încă nu se ştie, dacă nu cumva cravata este o pastişă a laţului!

Tu: Daaa. Văd că ai spirit, ai vervă şi în condiţiile acestea.

Eu: Şi de ce n-aş avea? Totdeauna am avut-o şi acuma teamă mi-i că întreaga mea rezervă de vervă (vorbesc în versuri!)... rezervă de vervă poate să se piardă o dată cu mine.

Tu: Şi de ce crezi că s-ar putea pierde? Şi tu odată cu verva...
După cum ai spus chiar d-ta: că ziua d-tale de naştere poate fi şi ziua...

Eu: Daa. Da... Am spus şi, să vezi că... nu ştiam că fac o profeţie. Dar să lăsăm greşalele şi să vedem încotro îmi sânt îndreptaţi paşii. Aşa, cam după cum ştiu eu, aici la vale, se află poligonul – câmpul de trageri...

Tu: Da, dar acela este tocmai în vale, pe coasta Lacului, pe când aceşti patru însoţitori şi d-tale au spus că... e doar la vreo câteva zeci de paşi.

Eu: Câteva zeci pot fi şi trei şi cinci şi zece zeci de paşi. Iar zece zeci de paşi asta face suta şi mai mult de metri sau suta şi peste suta, ceea ce înseamnă că nu e tocmai la câmpul de tragere – e ceva mai aproape... Da, mi se pare că în timpul plimbărilor mele am văzut o construcţie nouă, bizară care a fost înălţată în doar câteva zile şi, deocamdată, nici o inscripţie, nici o firmă nu a fost agăţată pe ea ca să se poată distinge ce destinaţie poartă această construcţie.

Tu: Tocmai... Tocmai... Uite, tocmai am şi-ajuns! Aşa... Treci atent... la spatele tulpinelor de copaci se vede o uşă, din uşa aceea răzbate o rază de lumină...

Eu: Cum: şi lumină?

Tu: Dar nu-ţi aduci aminte? Doar au spus că au şi lumină! Au aparatură de filmat, au de înregistrat... Video-audio, ce-or fi având ei acolo... Dar stai că nu mai ai mult până... să aştepţi.

Omul cu cagulă nr. 1: Atenţie, domnule, aici este o treaptă, a doua, a treia în jos. După care urcăm iară o treaptă, două, trei în sus şi – am ajuns în faţa uşii.

Eu: Care uşă?

Omul cu cagulă nr. 3: Uite-o se deschide în faţa Dvs.

Eu: Şi acum ce să fac?

Omul cu cagulă nr. 1: Simplu de tot: păşeşte în interior.

Eu: Iaca, păşesc. Aaa! Dar ce încăpere spaţioasă! Aaa! Dar ce multă lumină! Dar acolo, sus, pe peretele celălalt... Ce plafon înalt! Or fi vreo zece metri – nu? Nu cumva e o catedrală?

Omul cu cagulă nr. 1: Nu, nu. Nu e o catedrală şi nici nu e atât de înaltă cum ţi se pare domniei tale. Plafonul este înalt, are cel puţin patru metri.

Eu: Are. Are. Iar în colţul acela pare că-i mai nalt... Şi acolo, sus, văd un orologiu! Un orologiu maaare!

Omul cu cagulă nr. 2: Acela este orologiul domniei tale, domnule Autor!

Eu: Pardon, eu nu sânt Autorul – eu sânt Eu!

Omul cu cagulă nr. 3: Asta rămâne încă de clarificat, domnule... respectiv.

Eu: Şi ce: Orologiul Dvs este pus în funcţiune?

Omul cu cagulă nr. 1: Da. Funcţionează.

Eu: Este adevărat ce arată: ora unsprezece? Adică: 23? În clipa aceasta este ora unsprezece – douăzeci şi trei?

Omul cu cagulă nr. 2: Exact. Este ora 11, adică: 23.

Eu: Deci, din ziua mea de naştere nu a rămas decât o singură oră?

Femeia cu cagulă: Hi-hi-hi! Hi-hi-hi!

Omul cu cagulă nr. 1: Să taci! Ce ţi-am spus? Ori ţi s-a făcut urât? Tu nu ai limbă – taci!

Eu: Abia acum văd că sânteţi într-adevăr patru. Uneori mi se pare că aţi fi trei, alteori – cinci, dar acuma văd că sânteţi patru!

Omul cu cagulă nr. 1: Da. Noi sântem patru ca şi cele patru puncte cardinale, ca şi cele patru direcţii ale vântului, ca şi cele patru... patru... patru din tetrada lui Pitagora. Patru, patru, patru.

Eu: Şi?

Omul cu cagulă nr. 1 (aducând un scaun): Poftim, domnule. Ia loc aici. Pe acest scaun – să ne ierţi că e fără spetează, dar dacă pui palmele pe genunchi şi dacă îţi îndrepţi şira spinării şi stai drept, corect, ţi se va părea că are şi spetează. De altfel, nici nu e totdeauna bine să aibă un scaun şi spetează. Speteaza este însuşi spatele omului: dacă omul este drept – şi el se cuvine să fie drept! atunci nu are nevoie de spetează şi-şi păstrează verticalitatea şi fără spetează...

Eu: Mersi, omule cu cagulă nr. 1: m-ai dumerit. Eu totdeauna am crezut şi m-am străduit să-mi păstrez verticalitatea.

Omul cu cagulă nr. 2: Asta încă rămâne de văzut. Să vedem în ce măsură te-ai străduit şi în ce măsură ai reuşit!

Omul cu cagulă nr. 3 : Tocmai pentru asta ai şi fost adus aici: să stabilim, să verificăm, în fine, să certificăm sau să contestăm!

Femeia cu cagulă: Hi-hi-hi! Hi-hi-hi!

Omul cu cagulă nr. 1: Gata! De data asta ai să fii pusă la respect. Dacă te mai aud o singură dată, vei fi expulzată de aici şi... trimisă să stai cu dulăii afară.

Eu: Dar ce: voi şi dulăi aveţi pe aici?

Omul cu cagulă nr. 1: Desigur că avem. Instituţia noastră este păzită cu străşnicie de jur împrejur. Avem nu numai sisteme de semnalizare pe bază de tehnică electronică UP TO DATE, ci şi fiinţe vii: dulăii noştri care veghează neadormiţi. Aşa că de aici...

Eu: De aici nu se poate evada – asta aţi vrut să-mi daţi a înţelege?

Omul cu cagulă nr. 1: Întocmai. Să ştii că de aici poţi să pleci doar cu ascentimentul şi aprobarea noastră. Dar şi atunci numai sub escorta noastră, aşa cum ai fost adus aici. Numai aşa se poate pleca de aici.

Omul cu cagulă nr. 2: Numai că de aici nu se pleacă. Cine a intrat aici – aici rămâne!

Eu: Dar cu ce drept m-aţi sechestrat?

Omul cu cagulă nr. 1: Domnia ta însuţi te-ai sechestrat. Acum rămâne să-ţi faci deschiderea şi clarificarea a tot ce-ai fost şi ce ai trăit.

Eu: Deci, pe cât pricep, aveţi de gând şi voi să-mi intentaţi un proces?

Omul cu cagulă nr. 1: Da. Un proces de conştiinţă: nimic decât numai adevăr şi numai adevăr! Conştiinţa şi numai conştiinţa.

Eu : Tu, Tu care stai aici, de ce taci? De ce ai amuţit?

Tu: Eu nu mai am ce spune. Eu doar... doar o să fiu martor aici. Atunci Tu care eşti Eu vei încerca să trişezi, atunci eu o să intervin imediat. Pentru că deşi Ei ştiu totul, absolut totul, ceea ce tu nici nu-ţi imginezi că ştii... ori, poate, că ai uitat, ei n-au uitat nimic! Şi totuşi, odată ce ai declarat că au de gând să înteristreze la audio-aparatură, dar văd că prin părţi sunt instalate şi camere video care au început să te înregistreze de la chiar intrarea ta aici, atunci să ştii că nu le scapă nimic!Totul se poate derula invers, relua, reanaliza, reconfirma sau re-nega.

Eu: Şi Tu? Tu eşti la curent cu intenţiile lor?

Tu: Da. Câte ceva intuiesc.

Eu: Atunci să fii martorul şi avocatul meu.

Tu: În clipa când vei încerca să te eschivezi sau să recurgi la subterfufii, eu imediat îţi voi semnala. Să nu încerci, nici chiar în mod inconştient, nici chiar în mod reflex-automat – să nu încerci, că totul este cunoscut dinainte.

Eu: Ha! Cunoscut! Atunci dacă e cunoscut, de ce mai e nevoie să răscolim cenuşa vieţii şi să clarificăm ceva?

Tu: Tocmai! Tocmai aici este farmecul existenţei umane! Omul trăieşte de cele mai multe ori ca iarba – din impulsuri! – şi abia după ce a trăit şi trăirile lui s-au sedimentat şi au trecut la memorie sau la arhiva personală, abia după ce le scoate de la arhiva personală, le mai scutură de praf, le înşiră, le analizează, le clarifică, abia atunci se vede ce-a fost existenţa lui. Deci, din subconştient trecute la conştient, apoi din conştient în reflexiv, prin analiza de cea mai înaltă probă a raţiunii, în subconştient, - abia atunci ele devin un fapt real, un fapt de existenţă. Înainte de a fi scoase din hrubele memoriei, din subconştient, ele nu au nici o valoare.

Eu: Dar cum aşa? Dar arta? Dar creaţia? Dar orele de creaţie ce sânt? Nu sânt şi ele o scoatere din subconştient către conştient?

Omul cu cagulă nr. 1: Ha-ha-ha! Ai spus-o lată detot! Operele de artă numai pretind că ele ar fi o expresie a adevărului şi nu sânt, nici pe departe nu sânt! Ele încearcă să reproducă într-un alt registru, într-un alt cod viaţa şi esenţa vieţii şi existenţei umane. Ele sunt bazate pe metafore, pe simboluri, pe mai ştiu eu ce, din care lipseşte trăirea şi totul ce shematizează într-atât, încât este foarte uşor să trişezi, să...

Eu: Dar ce ai d-ta în vedere?

Omul cu cagulă nr. 1: Ştii d-ta prea bine ce avem noi în vedere, domnule. Noi avem în vedere subiectele cărţii d-tale pe care le-ai proiectat şi care foarte bine că au fost respunse/rebutate pentru că acolo intenţionai să atingi nişte lucruri, nişte probleme care nu ies din viaţa domniei tale, sunt mult prea departe de ceea ce trăieşti, făptuieşti şi gândeşti domnia ta. Sunt numai nişte reflexe foarte înşelătoare! Noi... noi... Zi şi tu, colega!

Omul cu cagulă nr. 3: Dacă văd că ai mei colegi tot umblă de jur împrejurul chestiunii, eu o să declar franc, direct şi categoric, clar: noi am venit aici ca să te judecăm!

Eu: Să mă judecaţi? Pentru ce să mă judecaţi? Pentru ceea ce nu am făpuuit?

Omul cu cagulă nr. 1: Nu. Tocmai că: nu! Judecata pe care ţi-au făcut-o personajele d-tale era într-adevăr o judecată pentru faptele pe care nu le-ai făptuit, ci doar ţi le-ai imaginat într-o lume fictivă/ficţională... pentru nişte ficţiuni ca acele catacombe care duc de la sediul Parlamentului până la catacombele din Odesa, trecând prin catacombele monstrului de la Tiraspol. Sau cu cele două furnale care fumegă şi reciclează conştiinţa populaţiei întregii Republici Moldova suverană şi independentă. Sau cea cu sosia cu care te-ai bătut cu bastoanele... Şi mai departe: cu Femeia Vamp şi cu toate cele... Nu erau decât... decât nişte ficţiuni! Pe când noi, noi, domnul meu Autor...

Eu: Eu nu sânt AutorulEu sânt Eu.

Omul cu cagulă nr. 2: Exact! Acum nu mai eşti Autor – eşti în primul rând şi mai întâi: Eu. Ceea ce ai vrut să fii şi n-ai reuşit: un Autor! asta nu mai intră în calcul şi rămâne doar ceea ce eşti.

Eu: Eu sânt Eu şi mai mult nu vreau să ştiu de nimic. Autorul care se ataşase de mine, acuma m-am de-taşat de El, m-am separat de el, m-am distanţat şi acum Eu sânt numai Eu!

Omul cu cagulă nr. 1: Ha-ha-ha! Exact. Acum eşti numai dumneata! Deci, să ne răspunzi...

Toţi cei trei oameni cu cagule, inclusiv femeia, a patra, care doar dă din cap aprobativ spun cu o singură voce: Să ne răspunzi pentru cele patru morţi pe care le-ai comis dumneata pe parcursul vieţii şi... să răspunzi pentru cele patru morţi pe care le-ai comis... acele patru morţi pe parcursul vieţii domniei tale şi... ce ţi se cuvine pentru cele patru morţi pe care le-ai comis domnia ta pe parcursul vieţii domniei tale?

Eu (revoltat): Care: patru morţi? De ce: patru morţi? De unde: patru morţi? Când? Cum? Eu? Eu... am comis... patru morţi? Când am comis Eu patru morţi?

Tu: Recunoaşte. Recunoaşte de la chiar bun început! Că ai comis în viaţa domniei tale patru morţi. Doar ştii tu însuţi: tu singur ţi-ai făcut de atâtea ori procesul acesta în propria d-tale conştiinţă... Şi ştii prea bine şi eşti convins că ai comis patru morţi. Ai comis cele patru morţi.

Eu: Eu? Am comis cele patru morţi? Poate doar la... modul imaginar?

Tu: Recunoaşte în faţa acestor oameni care te-au întrebat şi ţi-au formulat problema: de ce? şi: pentru ce? şi: cum ai comis acele patru morţi? Aşa cum ai analizat de atâtea ori în cea mai ascunsă intimitate a ta, recunoaşte şi nu încerca să fii evaziv, să te retragi, să ascunzi, pentru că aici totul se ştie!

Eu: Da. Da. Da. Am comis aceste patru morţi... Patru asasinate în viaţa mea... Nu o singură dată am analizat şi m-am convins că: da, le-am comis... dar totdeauna o voce şi mai profundă îmi spunea că nu sânt eu cel care le-a comis ci că altcineva, o altă forţă le-a comis... căci eu... eu... eu nu am avut intenţia şi nici scopul de a le comite aceste patru morţi...

Tu: Şi, totuşi, ele au avut loc! Ele au fost morţi reale! Nu: morţi imaginare.

Eu: Da. Au fost morţi reale. Prima a fost... prima a fost... prima a fost... a fost... a fost... a fost... cu cel care se numea P. Cenuşă... care... care... sărmanul... care... care... a decedat... care s-a sinucis.... care a murit... Al doilea a fost cel care se numea V. Poiană... care... s-a pierdut... care s-a... sinucis... care şi-a... curmat zilele prin strangulare... sărmana... care... care...care... care mi-a dat a înţelege că... eu...eu am contribuit direct la sfârşitul lui trist şi tragic. Al treilea a fost acel I. Gherman care... care... care s-a agăţat de mine ca să-l ajut... a umblat, a făcut atâtea eforturi... pe care eu nu le-am susţinut... nu l-am ajutat... şi care s-a aruncat de la balcon, de la etajul garsonerei lui şi şi-a împrăştiat creierii pe asfalt. Era un om de cultură, de talent... Şi al patrulea a fost S.B., cel care... tânăr... tânăr detot... fraged de tânăr şi-a curmat zilele şi... a fost să le curme şi pe ale mele dar nu ştiu cum de-am scăpat... cum de-am supravieţuit... cum de-am ieşit...

Tu: Da. Şi acum să nu încerci să... să... să trişezi zicând că acele morţi au fost transfigurate/sublimate de tine în unele lucrări scrise cum ar fi cea întitulată „Suferinţa” sau cea întitulată „Decapitarea” sau cea întitulată „Creieri pe asfalt” sau cea întitulată „Rânjetul morţii”... Să nu încerci a te eschiva a da răspuns la întrebările ce ţi se vor adresa.
Atenţiune! Atenţiune! Iată, se include întreaga aparatură video şi audio şi Tu... şi Tu, dacă te supără lumina asta puternică ce se revarsă din toate colţurile asupra ta, n-ai decât să închizi ochii şi să te retragi în adâncul memoriei, în adâncul conştiinţei tale şi doar de acolo, când vei fi întrebat, atunci doar să răspunzi!

Eu: Şi cum: o să mi se adreseze întrebări?

Tu: Da. Exact. Anume aşa se va desfăşura procesul.

Eu: Dar... Un moment. Mă uit la orologiul de sus – atunci când am intrat acul arăta ora 11/23, iar acum, după atâta timp, tot la 11/23 a rămas. Ce: nu funcţionează acest ceas? Domnule cu cagulă albă să-mi răspundeţi: Ceasul Dvs funcţionează?

Omul cu cagulă nr. 1: Da, funcţionează, numai că aici timpul curge altfel decât în... decât în lumea reală. Aici, la interogatoriu timpul curge invers – sau în sens direct sau invers – cum doreşte el... După cum este nevoie, reieşind din necesităţile... din necesităţile procesului nostru judiciar.

Eu: De unde trebuie să înţeleg că timpul poate să şi rămână pe loc, poate să se deruleze invers, poate să se deruleze înainte, în sens direct, după cum dictează necesităţile procesului?

Omul cu cagulă nr. 2: Exact: Dacă procesul trenează, timpul trenează şi el, dacă procesul se derulează cu succes şi cu randament maxim , timpul merge înainte. Dacă procesul se înfundă în mărăciniş, deci se încurcă şi mai rău, atunci şi timpul dă înapoi. Pentru că aşa cum o ştii şi eşti conştient şi dumneata, mai este doar o singură oră din ziua d-tale de naştere, după expirarea căreia nu se ştie ce urmează.

Eu: Cum adică: ce urmează? Tot timp, tot viaţă.

Cei trei cu cagule, inclusiv femeia cu cagulă (cu o singură izbucnire de râs): Ha-ha-ha! Asta încă urmează să se vadă. Dar se va vedea după felul cum te vei comporta!

Eu: Şi cum doriţi ca să mă comport?

Omul cu cagulă nr. 1: Să începem, domnilor! Nu avem timp de pierdut. Totul este gata! Totul este pus în funcţiune. Aparatura Video! Aparatura Radio! Start!

Eu: Dar... Lumina nu s-ar putea reduce?

Omul cu cagulă nr. 2: Se poate. Se poate atenua un pic/estompa. Şi, în genere, lucrurile din memorie pot fi extrase mai uşor când e... la o lumină mai moderată.

Eu: Vă mulţumesc. Aşa...

Tu: Deci, eu m-am îndepărtat şi... o să fiu doar... martor... la acest interogatoriu... Nu-i zic: rechizitoriu, ci doar interogatoriu. Şi... poate că n-aş vrea nici interogaroriu să fie ci doar o confesiune. O să vin să te susţin, să te stimulez doar în momentele cele mai grele şi doar atunci când, poate, mă vei invoca.

Eu: Mulţumesc... pentru avans. Mulţumesc... în avans. Mulţumesc... anticipat. Sper să mă descurc de unul singur. Dar nu pot garanta. O să încerc să mă ... să mă ţin aşa cum aş fi Eu pus în faţa propriei mele conştiinţe... ale a celui carele sânt Eu-ul profund.

Omul cu cagulă nr. 1: Acum, domnule Autor...

Eu: Pardon, nu sânt Autor. Eu sânt Eu şi numai Eu.

Omul cu cagulă nr. 2: Deocamdată, formula este aceasta.

Omul cu cagulă nr. 3: Zi, întâi, cum te numeşti?

Eu: Eu mă numesc Eu şi numai Eu. Eu sânt Eu. Eu sânt cel ce sânt. Aici şi atât. Nu recunosc nimic mai mult decât ceea ce sânt Eu.

Omul cu cagulă nr. 1: Ceea ce eşti domnia ta, este exact ceea ce ai fost o viaţă, domnia ta.

Eu: Pentru ceea ce am fost, am plătit şi am purtat răspundere. Pentru ceea ce sânt voi plăti şi voi răspunde din clipa aceasta înainte. Deci, care este acuzaţia pe care domniile voastre mi-o aduceţi?

Toţi cei trei: Ha-ha-ha! Acuzaţie? Nu: acuzaţie, ci constataţie! Clarificaţie!

Eu: Şi ce vreţi să clarificaţi?

Omul cu cagulă nr. 1: Cele patru morţi, pe care le-ai comis, şi din felul cum le vei expune şi prezenta se va vedea care îţi va fi sentinţa finală.

Eu: Aveţi şi o sentinţă pentru mine?

Omul cu cagulă nr. 1: Da. Sentinţa este aproape clară... ca să nu zic: întru totul clară. Tocmai deaceea am şi instalat acest orologiu ca să vezi că timpul d-tale este măsurat şi cântărit.

Eu: Măsurat, cântărit, împărţit... Aşa cum scria pe zidul Babilonului: mane, teke, fares...

Omul cu cagulă nr. 1: Auzi, colega, el cunoaşte şi... asiriana, da?

Eu: Da, aceste trei vocabule sânt în asiriană. Babilonul avea o limbă asiriană...

Omul cu cagulă nr. 1: Da, erudiţia este bună. Erudiţia este de folos. Erudiţia este ce este... Acum noi o să-ţi prezentăm capetele de acuzaţie.

Eu: Totuşi, acuzare?

Omul cu cagulă nr. 1: Ei, bine, n-o să spunem: acuzare – o să spunem faptele nude, seci, aşa cum s-au întâmplat. Prima moarte pe care ai cauzat-o domnia ta. Prima moarte ai recunoscut-o în intimitatea conştiinţei d-tale este aceea că...

Eu: Nu e nevoie să continuaţi: o cunosc şi o recunosc.

Omul cu cagulă nr. 2: Cum? Aşa simplu? Nuuu! Aşa simplu nu se face. Pentru că dacă o cunoşti şi o recunoşti şi noi trecem peste ea fără s-o analizăm, fără s-o desecăm, fără s-o desghiocăm înseamnă că poţi fi... ca şi cum absolvit de ea. Dar d-ta, domnule, trebuie să trăieşti din nou, s-o re-trăieşti...

Omul cu cagulă nr. 1: Anume: s-o re-trăieşti! Ca să ştii ce ai făptuit. S-o treci din registrul subconştientului la nivelul conştientului şi a raţiunii supreme şi abia atunci vei simţi ce mare crimă ai făptuit!

Eu: Da, aveţi dreptate. Să procedăm la analiză, dar întâi şi întâi am să încerc Eu să vă expun acea crimă/moarte... pe care am făptuit-o Eu...
XS
SM
MD
LG