Linkuri accesibilitate

„Am navigat pe oceane şi prin biblioteci”, sub stindardul acesta, al lui Arturo Pérez-Reverte, se cuvine să parcurgem cartea lui Romilă.



Două cărţi într-o carte, una redactată în maniera romanelor de aventură din sec. XIX, şi alta la zi cu scriitura post-modernă, şi care se potenţează reciproc, pentru a forma un tot întreg, acesta este romanul de debut al piatra-nemţeanului Adrian G. Romilă, În drum spre sud, Brumar, 2012.

„Am navigat pe oceane şi prin biblioteci”, sub stindardul acesta, al lui Arturo Pérez-Reverte, se cuvine să parcurgem cartea lui Romila, cel pe care „lectura unei cărţi – şi anume a Confesiunii lui Peter Heywood – îl transformă într-un alt autor al ei”. Şi aşa începe o „scriere la patru mâini”, în doi timpi: pe de-o parte, tânărul aspirant la marea AVENTURĂ urmăreşte pas cu pas propria devenire, soldată cu naufragierea unui vis (acela de a deveni un lup de mare!) & înfiriparea unuia şi mai îndrăzneţ, acela de a scrie; pe de-alta, bătrânul lup de mare Peter Heywood rememorează, la cererea unui istoric, cea mai mare aventură a vieţii sale de marinar, povestea navei „Bounty”. Pe cât de sigur de el se arată primul: „Toate etajele fiinţei mele erau pline de zbuciumul mărilor albastre, negre şi verzi… peste care se plimba Duhul lui Dumnezeu”, pe-atât de ezitant, ultimul: „Eu sunt marinar, nu scriitor, s-ar putea să stau cam prost la capitolul stil…” Dar ce „duet” – peste secole! – formează împreună, în contratimp: tot redactându-şi amintirile, Peter Heywood are revelaţia: „cât de mult dintr-un om trece în cuvintele pe care le scrie, cu gândul la cei care le vor citi”; la scurt timp după ce se vede intrat la Liceul Militar de Marină, tânărul simte că „marea mă înşelase, sau poate că mă înşelasem singur, confundând în mod prostesc lumea cărţilor copilăriei cu lumea reală”. Dintr-odată, suntem cu un picior în Don Quijote („Nu mai ştiam dacă eu mă hrăneam cu cărţi sau, dimpotrivă, ele se hrăneau cu mine”), doar că de data asta „nebunia lecturii” se întoarce într-una a scrisului auto-edificator: „Aventura mea în sud se terminase sau, mă rog, luase altă turnură, pentru că AVRENTURA se cheamă şi viaţa, şi scrisul despre ea. Dar cartea aceasta trebuia să se scrie, aşa cum e-acum. Sunt convins mai mult ca oricând că adevărata viaţa se citeşte, nu se trăieşte”.

Căci adevăr grăieşte Angelo Mitchievici, de pe coperta a 4-a a cărţii: „Roman de călătorie, aşa cum îl arată o faţă a medaliei, În drum spre sud este, înainte de toate, un roman al lecturii îndrăgostite”.
25 nov. ’13
XS
SM
MD
LG