Linkuri accesibilitate

Marşul comuniştilor. Vladimir Voronin şi-ar fi dorit mai mulţi susţinători în PMAN


Membri şi simpatizanţi ai PCRM au cerut demisia guvernului şi reorientarea politică şi economică a R. Moldova spre Est.


Câteva mii de simpatizanţi şi membri comunişti, din mai multe raioane ale Republicii Moldova, au protestat astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Susţinătorii demersului protestatar sosiţi din raioanele de nord ale republicii s-au adunat în scuarul Circului, iar cei din raioanele de sud, inclusiv din UTA Găgăuzia, şi-au dat întâlnire în scuarul din faţa sediului Academiei de Ştiinţe, de unde au mărşăluit până în PMAN.

Potrivit organizatorilor, la miting au participat peste 30 de mii de persoane. Poliţia a vehiculat cota estimativă de 15 mii de participanţi.

În discursurile critice cu lexic „colorat” lideri comunişti şi simpatizanţi ai acestora au cerut pe ton ultimativ guvernării să îşi depună benevol demisia. După părerea jurnaliştilor, care au urmărit mitingul, cel mai spectaculos a fost discursul fostului ambasador la ONU Alexei Tulbure, care a ieşit în scena cu drapelul Uniunii Europene, în disonanţă vizibilă cu mulţimea de drapele roşii cu secera şi ciocanul şi albe cu steaua în cinci colţuri pe ele. Tulbure, prezentat drept activist al Congresului civic, a spus că Uniunea Europeană trebuie construită în Republica Moldova, dar nu după modelul vicios, la părerea sa, acreditat de actuala guvernare.

În discursul său, liderul PCRM Vladimir Voronin a învinuit guvernarea de uzurpare a puterii, insistând că poporul nu a mandatat-o să semneze la Vilnius Acordul de Asociere cu UE. Voronin a spus că viitorul Moldovei este în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, uniune care, potrivit liderului comunist, se bazează pe principii mai democratice decât UE. Totodată, liderul PCRM a declarat că Moldova nu trebuie să întrerupă relaţiile cu UE, care trebuie să rămână un partener important pentru modernizarea ţării.

Participanţilor la reuniunea de astăzi, anunţată de organizatori drept o întrunire a reprezentanţilor plenipotențiari a tuturor regiunilor Republicii Moldova, li s-a propus să aprobe textul unei declaraţii în care se solicită demisia neîntârziată a Guvernului şi a şefului statului, şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Organizatorii reuniunii au dat citirii şi textul unei adresări către popoarele lumii, în care au semnalat ceea ce ei califică derapaj antidemocratic sub acoperirea lozincilor proeuropene.

Câţiva deputaţi comuniştii au mers la Guvern pentru a obţine un răspuns la cererea depusă ieri în care au solicitat demisia premierului Iurie Leancă. Răspunsul primului ministru a fost vociferat de purtătoarea de cuvânt al acestuia Liliana Viţu:


„Domnul prim ministru nu vede motive pentru care ar trebui să urmeze îndemnul PCRM. Domnul prim ministru este gata să meargă în Parlament imediat după reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius să răspundă la toate întrebările deputaţilor şi să prezinte realizările.”

Deputatul comunist Iurie Muntean a declarat că acesta este doar începutul revoluţiei de catifea, pe care a numit-o şi „revoluţie moldovenească” şi a dat asigurări că ea va continua până la căderea Guvernului. Fără a preciza când va avea loc o nouă manifestaţie, Iurie Muntean a îndemnat participanţii să aducă cu ei încă câte 5 persoane fiecare.

Spre finalul mitingului, manifestanţii au făcut înconjurul clădirii Guvernului. Deputatul Iurie Munteanu a spus că această încercuire are semnificaţia unui „prohod vesel” .

În scuarul din preajma statuii lui Ştefan cel Mare un grup de cîteva zeci de cetăţeni au încercat un gen de contramanifestaţie, fără prea mult succes.

PLDM a difuzat astăzi un comunicat de presă în care a anunţat contramandarea întâlnirii cu simpatizanţii care urma să aibă loc astăzi în PMAN. Formaţiunea a motivat contramandarea prin necesitatea de a evita eventuale provocări şi tensiuni, subliniind că primăria Chişinău a autorizat amplasarea scenei în PAMN de către organizatorii mitingului comuniştilor, chiar dacă PLDM obţinuse deja aprobarea pentru o manifestaţie în acelaşi perimetru.
XS
SM
MD
LG