Linkuri accesibilitate

„Chiar dacă nici un document nu va fi semnat, summitul de la Vilnius tot va fi un succes”


Iolanda Bădiliță în dialog cu Vytautas Landsbergis.



Primul presedinte al Lituaniei libere, astazi un membru important al delegatiei Lituaniei in Parlamentul European,Vytautas Landsbergis priveste partea plina a paharului cand vine vorba de reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius. Intr-o discutie, la Strasbourg, cu Iolanda Badiliță, Landsbergis spune ca desi Ucraina nu va semna acordul de asociere la Vilnius, progresul enorm inregistrat de aceasta tara cu sprijinul UE reprezinta un succes de netagaduit.

Europa Liberă: Dle Landsbergis, cum priviti decizia luata aseara de Ucraina? Inainte de decretul anuntat de premierul ucrainian, de a intrerupe pregatirile pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE, Dl Carl Bild, ministrul de externe al Suediei, tara care alaturi de Polonia si-a asumat paternitatea Parteneriatului Estic, a spus ca totul este acum in mainile presedintelui Ianukovici? Chiar asa este ?

Vytautas Landsbergis:
„Foarte probabil. Sa nu uitam insa ca fixarea conditiilor a fost si ramane inca in mainile UE. Nu Yanukovici a fost cel care a definit conditiile impuse Ucrainei. Este probabil ca acum atat UE cat si Ucraina sa se intrebe cine este vinovat daca semnarea nu va avea loc. Insa aceasta este o chestiune secundara. Nu cred ca putem vorbi despre aceasta situatie ca despre un succes zero. Nu trebuie sa uitam un lucru: progresul inregistrat de Ucraina este real. Fata de vremurile revolutiei portocalii, progresul este enorm. Atunci, conducatorii Rusiei au venit in Ucraina si i-au intrebat foarte suparati pe europeni De ce interveniti in afacerile noastre interne ? » Acum, acestea sunt considerate afacerile interne ale Ucrainei », si nu ale Rusiei. Astazi Ucraina nu mai este privita ca o provincie a Rusiei, sau o zona in care interesele Rusiei sunt prioritare. Iar acesta este un progres enorm si este datorat si apropierii Ucrainei de UE. Ucraina este astazi o tara europeana independenta, care isi dezbate propriul viitor, iar Rusia este un jucator din afara, care, sigur, are putere de influenta prin mijloacele sale economice.”

Vytautas Landsbergis priveste partea plina a paharului când vine vorba de Vilnius
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:49 0:00


Europa Liberă: Vorbind despre summitul de la Vilnius, faptul ca acolo vor fi, cel mai probabil, doar doua acorduri parafate (Moldova si Georgia), nu va aduce o umbra asupra credibilitatii proiectului Parteneriatului Estic si poate chiar asupra UE, in ansamblu ?

Vytautas Landsbergis:
„Chiar daca nici un document nu va fi semnat, tot va fi un succes. Sigur, atunci poate ca am putea sa vorbim despre credibilitate sau despre slabiciunea UE, care nu a putut sa duca la bun sfarsit primii pasi care au fost deja facuti. Ceea ce face UE acum cu Moldova si Georgia este sa le deschida usile. Acum 10 ani, acum 20 ani nu se stia daca usile se vor deschide, si se mergea mai degraba pe principiul lasciate ogni speranza, voi ch'entrate..., cum a scris Dante deasupra Portii Iadului [„Lăsați orice speranță, voi care intrati...”, citat din „Infernul”, de Dante Alighieri].

Europa Liberă: Dar Dle Landsbergis, aceste tari au sperante, ele asteapta sa fie invitate sa devina membre ale UE. Insa presedintele grupului Socialist din PE, dl Swoboda, ne-a spus, de pilda, zilele trecute ca exista o oboseala in UE in chestiunea extinderii.

Vytautas Landsbergis:
„Eu cred ca partenerii estici nu ar trebui sa simta aceasta oboseala si sa opreasca eforturile de reforma. La fel si UE. Suntem chiar atat de slabi si de batrani ?”

Europa Liberă: Presedintele Consiliului European, dl Van Rompuy si seful executivului european dl Barosso, au anuntat zilele trecute ca Moldova indeplineste conditiile pentru liberalizarea vizelor. Cum putem sa intrepretam acest anunt acum?

Vytautas Landsbergis:
„Este un semn bun care demonstreaza sinceritatea UE care recunoaste progresul. Daca Moldova indeplineste conditiile, OK, poate sa mearga mai departe pe drumul sau european. Daca lucrezi consistent si faci progrese UE recunoaste si recompenseaza progresele tale.”

Europa Liberă: Va fi la Vilnius Republica Moldova jucatorul de succes al Parteneriatului Estic?

Vytautas Landsbergis:
„Orice succes este important. Nu trebuie sa conteze marimea unei tari, ci progresul inregistrat aceasta. Succesul Moldovei este succesul celor 6 state partenere- chiar daca doar 4 sunt acum pe drum.”

----------

Vytautas Landsbergis este vicepreședinte al delegației europarlamentare UE- Armenia, Azerbaidjan și Georgia, membru al biroului de conducere al Grupului PPE din Parlamentul European.
XS
SM
MD
LG