Guvernul de centru-stânga din România se află într-o poziție delicată după ce socialiștii și liberalii au promis în campania electorală că nu vor aproba exploatarea aurului cu cianuri de la Roșia Montana și că nu sunt de acord cu extragerea gazelor de șist, iar acum acționează în sens invers pe ambele fronturi.
Protestele săptămânale, parțial ecologiste, parțial-antiguvernamentale, care durează de aproape două luni nu l-au incomodat pe premierul socialist al României, Victor Ponta.
Pe fond însă lucrurile sunt din ce în ce mai complicate, iar șeful guvernului de la București se încurcă tot mai mult în declarații, în vreme ce adevărata dezbatere asupra celor două puncte fierbinți nu a avut cu adevărat loc. La Parlament Comisia specială privind situația de la Roșia Montana a decis schimbarea legii concepute de guvern cu dedicație pentru compania româno-canadiană Roșia Montana Gold Corporation, dar chestiunea gazelor de șist este analizată doar în stradă și pe internet. Pe de altă parte locuitorii din Pungești localitatea din estul țării unde compania americană Chevron voia să vadă dacă și în ce măsură există gaze de șist continuă să fie nemulțumiți. Nimeni nu le-a spus, de pildă, dacă în urma eventualei exploatări, comunitatea lor va beneficia de o parte din banii strânși de stat ca impozit pe afacere, niciun oficial nu le-a spus care sunt riscurile și cum vor putea fi evitate și de asemenea nu se știe în ce fel va avea loc exploatarea gazului de șist, dacă se vor face exproprieri de proprietăți sau dacă se va prefera metoda puțurilor orizontale pe sub case și terenuri.
Aflat la Washington, premierul român s-a întâlnit cu reprezentanții Chevron și a declarat că avantajele exploatării gazelor de șist sunt “uriașe”, iar Statele Unite” sunt pe cale să câștige o mare bătălie în economia mondială” fiindcă folosesc această resursă care face ca gazul american să fie “la o treime față de prețul din Europa”. Victor Ponta a precizat că susține exploatarea gazelor de șist ca soluție strategică din punctul de vedere al independenței energetice a țării, dar cel puțin până acum oficialii de la București nu au dat amănunte despre contractual cu Chevron. În 2011 această companie a obținut o concesiune de 600.000 de hectare în nord-estul României. Este vorba despre un perimetru aflat lângă frontiera cu Republica Moldova, care se întinde pe suprafața județelor Vaslui, Galați și Bacău, în general pe terenuri agricole sau împădurite. Spațiul exploatabil a fost obținut de Chevron de la firma Regal Petroleum, care a fost deținută de Frank Timiș, artizanul proiectului Roșia Montana.
Sunt așadar o serie de necunoscute și de coincidențe care ridică anumite suspiciuni și care ar putea fi rezolvate doar printr-o transparență totală din partea guvernului. Într-o țară ca România, în care aprobările de mediu pot fi obținute pe căi la limita legalității, orice afacere care ar putea afecta locuitorii din zonă sau ecosistemul este privită cu circumspecție
Mai multe studii internaționale estimează că în România ar fi circa 1.500 de miliarde de metri cubi de gaze de șist, ceea ce ar însemna că țara și-ar putea asigura în mod integral consumul pentru următorii 100 de ani doar din aceste zăcăminte. Numai explorările amănunțite ar putea arăta cât de reale sunt astfel de estimări, care de pildă, în Polonia nu s-au adeverit, deși cercetătorii se așteptau să găsească rezerve mult mai mari decât în România.
Premierul Victor Ponta mizează pe astfel de aprecieri și după ce a menționat în primul său program de guvernare că nu va fi de acord cu extragerea gazelor de șist, a devenit brusc cel mai activ avocat al acestora. Credibilitatea lui s-ar putea să scadă dramatic în fața localnicilor speriați și neinformați asupra procedeelor de aducere la suprafață a gazului, la fel cum simpatia premierului în rândul tinerilor a fost aproape total anulată de susținerea exploatării cu cianuri a aurului de la Roșia Montana.
Gazele de șist se extrag prin așa numita fracturare hidraulică, adică prin foraje verticale la adâncimi de până la 4000 de metri, unde se află straturi de șisturi care pot avea grosimi de maximum 200 de metri. Urmează un foraj orizontal de 1-2 km. Apoi se perforează sonda prin explozibili, dar fiindcă fisurile create in șisturi nu sunt suficiente se creează și altele artificiale prin care se injectează o compoziție de apă și chimicale la presiuni foarte mari. Ulterior această soluție iese la suprafață unde este depozitată pe o suprafață de dimensiunea unui teren dublu de fotbal. La începutul folosirii acestei metode au existat unele accidente de infestare a apei potabile, dar marile companii americane nu s-au confruntat până acum cu astfel de situații.
