Linkuri accesibilitate

Moldova şi femeile libere din comunităţile rurale


O dimineaţă la Chirsova

O dimineaţă la Chirsova

„Nu suntem informate la momentul potrivit şi avem frică. Rar sunt cele care se pornesc de sine-stătător şi bat la uşi.”


Astăzi este Ziua Mondială a femeilor din mediul rural – zi gândită să atragă atenţia asupra faptului că femeile, care tradiţional joacă un rol cheie în orice comunitate rurală, trebuie să se bucure acolo şi de o recunoaştere formală: fie socială, în afaceri sau politică. La Chişinău a avut loc astăzi a treia editie a Forumului Femeilor Lidere din Comunităţile Rurale, de la care relatează Tamara Grejdeanu:

Natalia Calmuş din satul Pănăşeşti administrează o gospodărie ţărănească specializată pe cultivare de legume şi flori. Ea este una din participantele forumului, gata să prezinte istoria reuşitei sale, întrucât a renunţat la ideea, încă tradiţională, spune ea, de a avea în grijă doar treburile gospodăreşti şi a pus pe roate o afacere. Chiar dacă agricultura este unul din principalele domenii de activitate în sate, puţine femei se încumetă să devină antreprenori, mărturiseşte Natalia Calmuş. Iar asta se întâmplă pentru că femeile pun la îndoială abilităţile lor, fie sunt descurajate de comunitate:

„Nu suntem informate la momentul potrivit şi avem frică. Rar sunt cele care se pornesc de sine-stătător şi bat la uşi. De multe ori chiar nu ştim unde să batem, la care uşi, ori dacă batem e prea târziu. Informaţia ajunge prea târziu la noi. Sunt femei care se bazează numai pe puterile soţului şi nu se implică, adică se dă în spate şi atât.”

Pentru că despre abilităţile femeilor, mai ales în sate, se discută, deseori, prin prisma stereotipurilor, crede Ala Novac, preşedinta unei cooperative de fermieri, acestea continuă să fie antrenate în munci mai puţin plătite. Ea spune că pentru a dezvolta simţul întreprinzător al femeii în comunitate au început să se organizeze cursuri de formare a competenţelor manageriale:

„Femeile de la sat, la noi toate absolut sunt ocupate în sere. Avem femei care au posturi mai mari, dar majoritatea la noi toate se ocupă cu serele. Noi nu avem timp pentru mari posturi fiindcă scopul vieţii este să creştem, să întreţinem copiii, studenţii. Acum sperăm să facem consultaţii şi cum să începem a lucra cu gospodăriile ţărăneşti, cu conturile. Dar acum noi am început cu instruirile, despre ce nu toţi ştiu şi nu au toţi studii de agronomie.”

Pe parcursul celor trei ani în care se organizează forumul, femeile participante au formulat mai multe obiective, unul dintre care vizează necesitatea unei coeziuni. Un posibil model de urmat a funcţionează în satul Calfa din Anenii - Noi. Primarul satului, Ludmila Ceaglîc, spune că datorită unei iniţiative comune a fost creat un serviciu social, de sprijin al familiilor şi copiilor rămaşi fără grijă:

„Am găsit la femeile noastre multe idei bune care ulterior au fost aplicate, cum a fost ideea despre crearea unui serviciu de asistenţă socială. Poate nu aveam gândul că ar fi un lucru oportun, dar odată ce ideea a venit de la un grup de femei care nu aveau alinare, nu aveau un job, nu aveau unde se adresa, nu ştiu cu ce documente trebuie să se prezinte, am creat acest centru cu suportul finanţatorilor străini şi cu aportul femeilor din localitate. Şi acum acest centru aduce roade fructuoase nu numai pentru femeile care s-au adresat atunci dar şi pentru alte beneficiare pe care le avem în ziua de astăzi.”

În satele Moldovei locuiesc mai mult de un milion de femei, iar studiile arată că tocmai ele constituie contingentul cel mai predispus pentru migraţie. Despre acest contingent se mai ştie ca au acces limitat la serviciile de creditate şi de afirmare în mediu antreprenorial şi în mediul politic. Pentru a le oferi susţinere în 19 raioane au fost deschise birouri informaţionale şi iniţiativa urmează să se extindă, spune Ruxanda Glavan, viceministra muncii, protecţiei sociale şi familiei:

„Până la sfârşitul anului vor fi deschise birouri comune de informaţii şi servicii în toate raioanele din Republica Moldova. Am reuşit să elaborăm printr-o hotărâre de guvern un regulament cadru pentru funcţionarea acestor birouri, iar din anul 2013, în bugetele locale au fost planificate şi resursele financiare necesare pentru a asigura durabilitatea acestor birouri.”

Serviciul de informare are menirea de a susţine afirmarea femeii din mediu rural în toate domeniile vieţii sociale. Regulamentul de funcţionare a acestor birouri arată că de ghidarea şi încurajarea beneficiarelor vor avea grijă specialişti din domeniul protecţiei sociale, angajare în câmpul muncii, dezvoltării afacerilor, serviciilor sociale şi juridice.
XS
SM
MD
LG