Că şi în lumea liberă se scrie „la comandă”, o spune chiar autorul spaniol Javier Marias, în prefaţa volumului său de proză scurtă, Când eram muritor, Univers, 2009, precizând că din cele 12 texte, 11 răspund unor rigori formale: „Trei pagini aici, zece dincolo, patruzeci şi ceva în altă parte, şi am încercat din răsputeri să le satisfac”.
Fie că întorci o singură dată pagina, fie că o faci de 23 de ori, senzaţia – fizică, aş îndrăzni să zic – pe care ţi-o comunică prozele lui Javier Marias este una de plenitudine, ca şi cum ai ţine în palmă un fruct dat în pârg, simţindu-i consistenţa & textura înainte chiar de a-l gusta. Fiindcă prozele lui Marias îţi lasă gura apă, suficient să deschizi la întâmplare volumul: „M-am prefăcut adesea că cred în fantome, şi am fost în stare să şi cred în ele până la urmă, iar acum că sunt chiar eu o fantomă, înţeleg de ce tradiţia le reprezintă nefericite şi încăpăţinându-se să revină la locurile pe unde umblau pe vremea când erau oameni muritori. Adevărul este că revin”, pentru a nu-l mai lăsa din mâini. Nu atât intriga – amoroasă, poliţistă sau livresc-borgesiană! – e cea care te ţine în alertă, cât minuţiozitatea de ceasornicar elveţian cu care autorul îţi asamblează piesele (aparent) fără însemnătate, pentru a face să funcţioneze un mecanism implacabil. Asta este – se moare din greu în prozele lui Marias, iar „doamna cu coasa” se prezintă fie sub înfăţişarea soţiei iubite (& înşelate), fie a unei logodnice mult timp ignorate, fie a unui bodyguard, fie a unui iubit de ocazie… Cum ar pocni două degete, e fascinant ce efecte scoate spaniolul „ciocnind” – vezi „În timpul nesigur” – două secvenţe, cea în care „Szentkuthy a lăsat mingea să se rostogolească încet şi a oprit-o din nou după ce a trecut linia golului”, şi, doar peste o pagină, „în care soţia lui, convinsă şi timidă, şi-a pierdut voinţa afirmativă şi a ezitat să apese cu două dintre degetele ei fragile pe trăgaciul atât de dur, ştiind totuşi că o va face”, care-i va pune capăt marelui fotbalist.
Într-un cuvânt, o proză cu piedica trasă!
14 oct. ’13