Linkuri accesibilitate

Tot mai mulţi cred că Victor Ponta va rupe şi pactul cu PNL pentru a intra în cursa către Cotroceni fără a-şi respecta partea sa din înţelegere.



Oamenii preşedintelui şi ai premierului au tăiat pactu-n patru să-i denunţe cusururile. Nu că ar mai vrea cineva să reia coabitarea sau să-i bage-n priză aparatele pentru menţinerea funcţiilor vitale, să se păstreze proaspătă. Vor să-şi rupă viaţa-n două, să pară din vina celuilalt. De fapt, ce-ar mai fi putut urma după toate urările de bine pe care şi le-au adresat cei doi la microfoanele prietene. Rupem pactul degeaba, spun ambele părţi, textul e fără cusur. De vină este celălalt.

Consilierii se adună doar pentru a legaliza pactul de deces al unei căsătorii din interes de care ambii parteneri au încercat să profite din plin, unele poze de nuntă sau de familie fiind modificate din plin pentru a-l diminua până la anulare pe celălalt. Divorţul este şi el o pauză publicitară neplătită din care, indiferent de partaj, câştigă amândoi. Însă dincolo de aceste aparenţe, de uşile pe care şi le trântesc în nas şi de tiradele acide cu care-l evocă pe celălalt, scena despărţirii care survine după o perioadă de gratulări reciproce şi de toasturi Brudenschaft în care cei doi păreau că se împlinesc reciproc plagiază reţeta nenumăratelor divorţuri şi căsătorii ale cuplului Prigoană. O simplă impresie sau adevărul gol-goluţ, este cert că divorţul românesc al celor doi îi favorizează în egală măsură, pentru că lupta lor, care confiscă atenţia publică şi emoţiile electorale, este considerată nu o prelungire a alegerilor de anul trecut cât mai degrabă o anticipare a celor de anul viitor.

De pe meterezele Palatului Cotroceni, preşedintele Băsescu aruncă găleţi de sudălmi sulfuroase în capul adversarilor politici. Odată cu pactul s-a rupt şi barajul care provocase criza de comunicare dintre cei doi şi, după o vară de tăceri reciproce, a venit şi momentul dialogului încărcat de ranchiună. Acum are să-i comunice fostului partener tot ce i-a ascuns cu greu vreme de un an. Victor Ponta, spune Traian Băsescu, este un mitoman plagiator, o povară pentru ţară, responsabil pentru eşecul proiectului Nabucco prin care România urma să intre pe cea mai importantă rută a distribuţiei de petrol din sud-estul Europei. De fapt, pentru preşedinte, guvernul este format din delincvenţi adunaţi într-un grup de crimă organizată, rezultat al unui act electoral infracţional. Prin presa apropiată lui au şi început să apară dosare premonitorii ale politicienilor crescuţi în pepiniera de infractori a coaliţiei majoritare. Arată cu degetul într-o direcţie şi încep să curgă viituri de capete. Priveşte cu înţeles către Avocatul poporului şi acesta, somnambulic, se duce să depună contestaţii la Curtea Constituţională pentru a demonstra că nu e prizonierului nimănui. Oriunde s-ar uita vede foşti, actuali sau viitori clienţi ai Direcţiei anticorupţie prinşi cu lanţuri de roata istoriei care-i aruncă cu faţa-n ţărână după ce i-a ridicat în funcţii.

Dar şi Victor Ponta este grăbit să strice proasta impresie pe care a lăsat-o amicilor politici încheind pactul de coabitare cu Traian Băsescu. Premierul spune că preşedintele este ilegitim după referendumul de anul trecut, că de aceea nu-l mai primeşte nimeni la nicio masă şi de aceea bântuie, vorbind singur, dealul Cotrocenilor. Este un dictator, spune Victor Ponta, pe care îl preocupă acum, după adoptarea Codului insolvenţei, starea presei doar pentru a manipula temerile jurnaliştilor. Noul cod prevede ca o firmă care şi-a declarat insolvenţa să fie desfiinţată în 30 de zile, că s-a umplut economia de zombie fiscali care consumă tuburile de oxigen şi perfuziile degeaba. În spatele unei firme insolvente se află uneori zeci de oameni cărora nu li s-au mai plătit salariile, taxele şi impozitele, sclavi pentru care contractul de muncă este doar o ficţiune. Până acum, aceste suflete economice moarte au continuat să încheie contracte cu furnizorii, să se promoveze, să atragă publicitate. Se făceau organizări şi reorganizări, se prezentau planuri de finanţare, se pompau comenzi de stat pentru ca boala să fie cât mai lungă. Oricum, Codul pare că fi lovit în moalele capului o televiziune pe care preşedintele începuse s-o agreeze pentru că ţinea garda jos şi îi punea în valoare oamenii la orice oră. O televiziune de ştiri, victimă a luptelor politice dintre foştii, actualii, viitorii şi adevăraţii patroni. De atâta presiune, tubul catodic şi lămpile de pe platou au cedat. Acea televiziune avea mari probleme de personalitate, rivalizând cu o clonă a ei, aparent privilegiată pentru că patronul este parlamentar PSD. De multe ori e greu să distingi între ele, mai ales că toate au burtiere galbene cu breaking news şi bretele pe care scrie în direct. Uneori ai senzaţia că OTV nu a murit, ci s-a multiplicat.

Au murit până acum, din diverse pricini, unele economice, altele politice şi cele mai multe, profesionale, sute de televiziuni şi radiouri, presa scrisă e pe butuci, internetul s-a umplut de articole şi ştiri plagiate după cele două-trei surse de conţinut care mai supravieţuiesc. Ziarele au ajuns tot o apă şi un pământ, invocând acelaşi alibi al audienţei pentru ştirile pornografice şi necrofile care le-au invadat. Mii de jurnalişti au fost siliţi să se recalifice. Într-o continuare firească a imparţialităţii jurnalistice, mulţi au devenit responsabili cu propaganda prin ministere, partide şi instituţii de stat. Restul presei supravieţuieşte într-o versiune diminutivală, de bibelou prăfuit, subvenţionată doar de setea de senzaţional.

Schilodirea democraţiei cu menghinea politică, dinţii smulşi cu cleştii forfetarului sau cu taxa pe valoare adăugată, pieile luate din spinare prin amenzile mai mult sau mai puţin abuzive ale Consiliului Audiovizualului nu preocupă decât retoric. De fapt, nici în presă pactul de coabitare nu funcţionează şi cei care se bat pe public ar face orice să-i moară capra adversarului.

În apropierea alegerilor, Traian Băsescu face ordine printre turmele sale răvăşite şi minează teatrul viitoarelor bătălii. Fostul partid de suflet şi sateliţii săi au început să se uite în oglindă să afle cine-i cel mai frumos din ţară pentru a candida la preşedinţie. Fiecare se vede pe sine şi va mai dura, dacă vor să propună un candidat comun. Pe când Vasile Blaga, preşedintele PDL, spunea că se aşteaptă ca partidele de dreapta să se alăture propriului partid pentru alegeri, reprezentantul Forţei civice, Mihai Răzvan Ungureanu, se propunea candidat la prezidenţiale. Chiar şi în partidul lui Vasile Blaga viziunile sunt împărţite pentru că, deşi au rupt pactul de coabitare cu Traian Băsescu, încă-i mai cerşesc atenţia şi vor să-i facă pe plac. Unii spun că Emil Boc ar fi un candidat viabil pentru că Traian Băsescu ar fi încântat. Fostul prim-ministru a declinat onoarea, lăsând cale liberă oricărei posibilităţi chiar şi candidaturii Elenei Udrea. Alt figurant al scenei politice, Mihail Neamţu, un activist al lui Traian Băsescu, nu mai ştie pe care s-o ia că toate sunt ocupate că şi-a săpat groapa cu gura, caterisind-o pe preferata preşedintelui. Iar sondajele îi plasează pe toţi la mare depărtare de popularitatea premierului.

Peste vară, candidatul coaliţiei, Crin Antonescu a fost mut ca o lebădă migrată în turism exotic. Acum vorbeşte, dar e prea târziu şi nu se mai înţelege despre ce. Spusele lui sunt atât de repede acoperite de exclamaţii şi ironii că nu se aude nimic coerent şi pare un om care se ceartă de unul singur că a ieşit pe locul doi. Dă impresia unui om al monologului în vreme ce, de partea cealaltă, certăreţii care-şi dau cu pactul în cap par să fie nişte oameni ai dialogului. Pare departe de realitate pentru că nu-i dă nimeni atenţie.

Tot mai mulţi cred că Victor Ponta va rupe şi pactul cu PNL pentru a intra în cursa către Cotroceni fără a-şi respecta partea sa din înţelegere. În spatele prafului ridicat de luptele sale cu centaurii din Palatul Cotroceni s-ar afla intenţia de a se impune ca unic candidat al coaliţiei majoritare. Ceea ce pare o luptă de gherilă urbană, din casă-n casă, de la parter la mezanin, nu ar fi, de fapt, decât scenariul lui Traian Băsescu care consideră că, dacă nu poate aduce la Cotroceni un subaltern politic, atunci să aducă un amic care să nu-i caute nod în papură pentru orice abuz vor fi făcut el şi camarila lui în zece ani de singurătate prezidenţială. Cineva care să asigure continuitatea. Un prieten care să nu aibă nevoie de pacturi de coabitare pentru a-l iubi şi a-i fi fidel în continuare.
XS
SM
MD
LG