Linkuri accesibilitate

Eu unul i-aş obliga pe toţi fumătorii care aruncă mucuri pe trotuare şi străzi să muncească o vreme în folosul comunităţii, să măture străzile, bunăoară.



Ehehei, se primeneşte ţara noastră, nu glumă! Aflu, iată, de la moldova24.info, că pe 20 noiembrie vom avea aici, în premieră, o zi naţională fără fumat! Şi zice-se că în această zi oamenilor li se va explica pe îndelete cît de dăunător e fumatul!

Măi să fie! E un lucru bun şi necesar ăsta. Ce-I drept, se produce cam tîrziu dacă ne gîndim la proporţiile pe care le-a luat aici fumatul. Însă, indiscutabil, e nevoie şi acum de o asemenea zi care să provoace revelaţii izbăvitoare!

Să constatăm mai întîi că aici se fumează în draci, se fumează pretutindeni, în cafenele şi pe stradă, pe scara blocului şi pe coridoarele unor instituţii. Mormanele de chiştoace de pe trotuare nu cad din cer, fireşte. Ele sînt produsul dizgraţios al zecilor de mii de fumători iresponsabili.

În atare condiţii, mă tem că o zi fără fumat nu va schimba esenţial datele problemei. În fond, şi în anii precedenţi au existat campanii împotriva fumatului, şi în anii precedenţi fumătorii erau responsabilizaţi. Efectul acestor campanii a fost liliputan de-a dreptul. Poţi să-i vorbeşti pînă la saţietate omului nepăsător despre boli grave şi moarte, el oricum va fuma!

De aceea, eu unul am impresia că e nevoie aici de lucruri mai serioase decît o zi a explicaţiilor şi responsabilizărilor. E nevoie de legi drastice şi de aplicarea unor amenzi usturătoare. E nevoie ca guvernanţii să reducă simţitor aria de răspîndire a fumatului, să-l elimine din spaţiul public. Asta, de fapt, se întîmplă în Rusia. La noi deocamdată se mizează pe transfigurarea miraculoasă a cetăţeanului care fumează.

Şi dacă vorbim de legi şi de pedepse, eu unul i-aş obliga pe toţi fumătorii care aruncă mucuri pe trotuare şi străzi să muncească o vreme în folosul comunităţii, să măture străzile, bunăoară. O fi asta o idee proastă?

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG