Linkuri accesibilitate

La Librăria din Cartier, Alla Ceapai a stat de vorbă cu Maxim Ciupercă, student la jurnalism, Universitatea de Stat din Moldova.



Maxim Ciupercă: „Ultima carte pe care am citit-o este „Republica” de Platon. Chiar şi prin denumire este o carte model pentru societate. Platon încearcă să selecteze oamenii care trebuie să fie într-o societate perfectă. Ei alungă din societate toate persoanele lipsite de virtuţi, de principii şi valori. În consecinţă, creează o societate perfectă.”

Europa Liberă: Crezi că e actuală această carte, mai bine zis acest tip de societate perfectă pe care şi-l imagina Platon?

Maxim Ciupercă:
„Nu e chiar actuală. Însă Platon mai mult s-a bazat pe oameni, pe virtuțile pe care trebuie să le posede aceştia. Şi mai puţin a pus accent pe cum trebuie să fie organizată o societate. Omul societății perfecte trebuie să posede virtuți şi să nu cedeze plăcerilor vieţii. Acest gând m-a şi marcat din această carte, adică să încerc să pun frâu la plăcerile vieţii.”

Europa Liberă: Când îţi selectezi cărţile după ce criterii te conduci, ţi le recomandă cineva?

Maxim Ciupercă: „Le găsesc singur la întâmplare. Dacă e un autor „prost” atunci arunc cartea. Dacă e un autor bun continui să citesc opera sa. L-am descoperit pe Platon, îmi place Goethe, Hugo. Sunt foarte multe cărţi bune şi nu-ţi ajung nici trei vieţi să le citeşti pe toate.
XS
SM
MD
LG