Linkuri accesibilitate

ADEPT: guvernul de la Chișinău e restant la reforma procuraturii și combaterea corupției


Adrian Lupuşor: autorităţile, în special Guvernul, trec în mare parte cu vederea recomandările societăţii civile


Deciziile guvernului, cum sunt concesionarea aeroportului sau cedarea pachetului majoritar la Banca de Economii, sînt analizate regulat de organizaţii neguvernamentale. ADEPT (Asociaţia pentru Politica participativă) prezintă odată la trei luni un raport de monitorizare, pe lîngă guvern funcţionează şi o structură consultativă a organizaţiilor neguvernamentale “Consiliul Naţional pentru Participare”. Sunt opiniile lor auzite de guvernanţi, ce impact real au? Alla Ceapai relatează.

Concluzia principală la care au ajuns autorii raportului de monitorizare este că autorităţile moldovene înregistrează succese în racordarea legislaţiei la standardele Uniunii Europene, nu şi la implementarea acestor legi. Experţii constată că la capitolul reforma justiţiei s-a înregistrat un progres moderat, judecând după rapoartele Ministerul Justiţiei care constată că prevederile planului de acţiuni a strategiei de reformare a justiţiei au fost realizate în proporție de 60 la sută. Restante rămân a fi, după părerea experţilor, reforma procuraturii, dar şi combaterea corupţiei. Directorul executiv al asociaţiei ADEPT, Igor Boţan, constată că deocamdată nu se duce o luptă cu marea corupţie:

„În statisticile CNA se constată că au fost deschise un şir de dosare penale, aproape 300. Ceea ce se remarcă este că statistica este negativă preponderent pentru primari. Acelaşi lucru este caracteristic CNI. Vedem că practic CNI nu depistează conflicte de interese atunci când e vorba despre judecători cu anumită pondere, înalţi demnitari. Este vorba preponderent la conflicte de interese în rândul primarilor.”

În ceea ce priveşte reglementarea transnistreana experţii spun că s-a înregistrat un regres, referindu-se în special la rezistenţa administraţiei de la Tiraspol de a fi instalate posturile de control migraţional. Şi la capitolul drepturile omului lucrurile nu stau tocmai bine, deşi au fost realizate şi câteva progrese, spun experţii. Guvernul a adoptat mai multe regulamente care ar facilita integrarea cetăţenilor de etnie romă, a celor în etate, dar şi a persoanelor cu dizabilităţi. Însă un şir de alte regulamente adoptate contravin drepturilor fundamentale ale omului spune experta Polina Panaite:

„Mă refer la intrarea în vigoare a modificărilor Codului Contravenţional care presupun sancţiuni pentru difuzarea informaţiilor care propagă alte relaţii decât cele legate de căsnicie şi familie. acest amendament a trezit un val de reacţii din partea societăţii civile, dar şi al organismelor internaţionale, deoarece acest amendament încalcă principiul constituţional al nediscriminării.”

În ceea ce priveşte domeniul economic, modestele progrese, constată experţii, sunt umbrite de probleme grave. Una dintre care este relaţia incertă cu FMI, urmare a unor decizii adoptate de autorităţile moldovene care contravin recomandărilor fondului, printre care majorarea de pensii şi salarii, dar şi situaţia Băncii de Economii. Deşi organizaţia Expert grup consideră că privatizarea Băncii de Economii este o soluţie eficientă, modul în care s-a produs această tranzacţie lasă de dorit spune directorul executiv de la Expert grup, Adrian Lupuşor:

„Nu s-au respectat o serie de prevederi ce ţin de transparenţa procesului de privatizare. Totodată, rămâne un semn de întrebare şi un mister de ce s-a privatizat la un preţ atât de redus.”

Experţii s-au referit şi la relaţiile comerciale dificile cu Federaţia Rusă, care au scos în vizor slăbiciunile autorităţilor de a preveni şi gestiona situaţiile de criză, dar şi lacunele sistemului de asigurare a calităţii produselor moldoveneşti.

Autorii raportului de monitorizare recomandă autorităţilor să accelereze ritmul reformelor în toate domeniile. L-am întrebat pe Adrian Lupuşor în ce măsură sunt receptive autorităţile la recomandările experţilor şi care este impactul acestor monitorizări?

„Societatea civilă îşi exercită astfel una din sarcinile de bază de a crea presiuni asupra guvernării. Informează opinia publică despre progresul şi regresul unor reforme pentru a motiva Guvernul să-şi dinamizeze procesul de reforme. Autorităţile se interesează de opinia societăţii civile, de evaluările noastre, dar având în vedere faptul că problemele în sectoarele cheie perpetuează concludem că de multe ori procesul de consultări cu societatea civilă este unul pur formal.”

Expertul Adrian Lupuşor mai spune că în mare parte autorităţile, în special Guvernul, trec cu vederea recomandările societăţii civile în domeniile problematice, cum ar fi reforma procuraturii, lupta cu corupţia sau liberalizarea mediului de afaceri.
XS
SM
MD
LG