Linkuri accesibilitate

Yukio Mishima este ultimul samurai al literelor nipone, mânuind cu egală dexteritate pana şi wakizashi.



Fără a forţa nota, se poate spune că Yukio Mishima este ultimul samurai al literelor nipone, mânuind cu egală dexteritate pana şi wakizashi*, astfel încât în chiar ziua când pana a pus punct tetralogiei Marea fertilităţii, sabia intra pentru o ultimă oară în acţiune, punând capăt autorului în persoană, prin seppuku.

Zăpada de primăvară, Humanitas, 2009, este primul roman al tetralogiei, trama (de fapt, drama!) desfăşurându-se într-o Japonie la răspântie, pornită pe calea modernizării – suntem în 1912, primul an al Erei Taisho –, şi totodată straşnică păzitoare a valorilor tradiţionale. Kiyoaki, tânărul de 19 ani de-o frumuseţe răpitoare (ca să nu zic, maladivă) provenind din sânul noii elite, pe de-o parte, şi preafrumoasa Satoko, din vechea aristocraţie, acum scăpătată, pe de-alta, trăiesc o mistuitoare poveste de dragoste, nu înainte de a se hârţui (sentimental) reciproc o vreme, iar ca lucrurile să fie împinse până la limita de rupere, fata mai e şi promisă drept soţie vlăstarului casei imperiale. Or, atunci când fata i se destăinuieşte lui Kiyo: „În Japonia, noi considerăm că spiritul zăpezii e de gen feminin – zâna zăpezii. Însă în basmele europene acesta este un tânăr chipeş. Aşadar, tu eşti pentru mine spiritul zăpezii (…) – mă topesc în frumuseţea ta şi îngheţ cu totul în zăpadă”, apoi i se dăruieşte, deşi urmează să se logodească („Satoko l-a ghidat uşor cu mâinile. Gestul bine intenţionat a stricat farmecul momentului”), nici nu realizează ce tragedie se pune la cale, cu ei doi pe post de protagonişti. Vorba lui Honda, prietenul lui Kiyoaki, singurul la curent cu aventura lor: „A sosit era războiului emoţional, acel război pe care nu-l vede nimeni şi pe care cei indiferenţi nici măcar nu-l simt (…) Tinerii aleşi de soartă au început deja lupta. Te numeri printre ei…” Cum se va sfârşi această luptă pentru cei doi, nu voi spune aici – „ciocnesc” doar două fraze, „Uitase până şi de propria lui frumuseţe” (p. 236) şi „Pentru prima oară în viaţa lui, acceptase urâţenia ca făcând parte din el însuşi” (p. 238), ca o dovadă în plus că – de la Christian Science Monitor cetire – „Mishima se aseamănă cu Stendhal prin minuţia analizelor psihologice şi cu Dostoievski prin exploatarea enigmaticelor personalităţi distructive”. Punct. Nu există nici un „de la capăt”!
7 octombrie ’13


* wakizashi (脇差) – sabie japoneză cu lamă scurtă, măsurând între 30 şi 61 cm, purtată de samurai la cingătoare, împreună cu katana (刀) – sabie japoneză cu lamă lungă, măsurând peste 60 cm.
XS
SM
MD
LG