Ziarul Comunistul scrie cu mîndrie despre protestatarii care au blocat circulaţia pe şoselele patriei pentru a-i intimida pe conducătorii actuali. Fenomenul acesta – blocarea circulaţiei pe drumuri – merită luat în discuţie nu doar din perspectiva protestatarilor, ci şi din punctul de vedere al şoferilor care au de suferit de pe urma revoltelor.
Îmi amintesc de nişte vînzători revoltaţi care au blocat circulaţia pe strada Armenească. Am remarcat atunci un şofer supărat care, din cauza problemei neaşteptate, începuse să fluture isteric din mîini şi să înjure. Aceeaşi poveste a avut loc şi lîngă primărie, cînd au încercat să blocheze strada driverii microbuzelor. Şi atunci un şofer supărat s-a luat la sfadă cu protestatarii.
Mărturisesc că supărarea şoferilor opriţi din drumul lor mi se pare în mare măsură justificată. Privită din perspectiva şoferilor, blocarea şoselei de către un grup de oameni revoltaţi e o mare nedreptate. Da, protestatrii îşi apără interesele lor. Dar de ce trebuie să sufere nişte oameni care nu au nici în clin, nici în mînecă cu problemele protestatarilor?
Chestia e chiar niţel bizară. Un grup de oameni revendică ceva, strigă ca e nedreptăţit, dar în acelaşi timp îi nedreptăţeşte pe şoferii care trebuie să facă stînga-mprejur. E un mod ciudat de soluţionare a problemelor personale prin crearea problemelor pentru nişte concetăţeni.
E lesne de presupus ce gînduri le trec prin minte şoferilor care nu-şi mai pot continua călătoria. La fel de uşor se poate presupune că protestatarii autohtoni, atunci cînd blochează circulaţia pe drumuri, uită cu desăvîrşire de drepturile altor oameni. Ei au o problemă şi îi doare-n cot de problemele altora.
În fond, blocarea drumurilor aici îi deranjează mai mult pe nişte oameni nevinovaţi şi mult mai puţin pe conducătorii aciuaţi prin cabinete. Blocarea drumului şi sfada care îi urmează e la noi un exemplu elocvent al dezagregării sociale. Fiecare e cu suferinţa sa!
