Linkuri accesibilitate

Gheorghe Cojocaru: „din punct de vedere juridic, autorităţile locale nu au dreptul de a organiza referendumuri în chestiuni ce ţin de interesul naţional.”



Gheorghe Cojocaru: „În ziua în care, la Chişinău, soseau ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, pentru a lua pulsul evoluţiilor politice din Republica Moldova şi pentru a încuraja autorităţile să persevereze pe calea integrării europene, mass-media lua în discuţie o iniţiativă a liderului de la Comrat, Mihail Formuzal, de a desfăşura în referendum local în chestiunea aderării la familia europeană. Nu este pentru prima dată când anumite personaje politice din enclava găgăuză lansează nişte iniţiative care au drept scop obstacularea cursului european al guvernării actuale.”

Europa Liberă: În privinţa lui Formuzal, mereu apărea întrebarea dacă el se revendică de la Stepan Topal sau Mihail Kendighelean, sau este de o formulă mai europeană. Dincolo de publicitatea politică, pe care şi-a făcut-o, în mod firesc, Mihail Formuzal, din punct de vedere juridic, ce valoare ar avea un asemenea plebiscit?

Gheorghe Cojocaru: „Dacă este vorba de publicitate politică, este una, cu siguranţă, de prost gust, iar din punct de vedere juridic, autorităţile locale nu au dreptul de a organiza referendumuri în chestiuni ce ţin de interesul naţional. Prin urmare, o asemenea iniţiativă este lovită, din start, de nulitate juridică.”

Europa Liberă: Dacă tot vorbim de o acţiune politică, probabil, se urmăreşte o contribuţie la zădărnicirea cursului de integrare europeană şi Formuzal spune asta pe faţă. Cât de realist este scopul acesta?

Gheorghe Cojocaru: „Fără îndoială, această iniţiativă a liderului de la Comrat are drept scop impunerea unei agende proprii pentru populaţia din unitatea teritorial-administrativă găgăuză, una care să se opună cursului de integrare europeană al autorităţilor de la Chişinău.

Astăzi Republica Moldova traversează o fază importantă, în contextul reuniunii de la Vilnius din noiembrie, şi astăzi se vede mai limpede ca niciodată cine şi pentru ce pledează. Forţele politice anti-Vilnius îşi fac simţită prezenţa, exercită presiuni stradale sau, iată, atacă de la periferie - prin acest tip de iniţiativă - politica de integrare europeană.”

Europa Liberă: Ieri, într-o emisiune televizată, la postul naţional de televiziune, i-au dat replica şi experţi, dar şi preşedintele Comisiei Electorale Centrale, încadrând cumva acţiunea lui Mihail Formuzal şi definind această autonomie, prost înţeleasă, drept una exagerată. Şi, totuşi, să ne uităm de partea aceastălaltă, dacă nu cumva autorităţile de la Chişinău au restanţă la capitolul comunicare, în primul rând, cu administraţia locală de la Comrat?

Gheorghe Cojocaru: „O asemenea explicaţie ar putea fi prea puţin verosimilă, dat fiind ştiut faptul că Mihail Formuzal este din oficiu membru al guvernului. Şi, prin urmare, are o comunicare directă cu membrii guvernului, cu prim-ministrul. Şi, să admitem, dacă ar fi o problemă de comunicare, aceasta ar fi uşor soluţionată. În realitate, nu lipsa de comunicare, ci diferenţele de opţiune sunt cele care stau la baza opunerii faţă de cursul de integrare europeană al actualei guvernări.”

Europa Liberă: Adică Mihail Formuzal încearcă să facă opinie separată, într-o echipă din care face parte. În fine, o eventuală desfăşurare a acestui referendum la Comrat va întări sau, dimpotrivă, va slăbi hotărârea autorităţilor de asociere la Uniunea Europeană?

Gheorghe Cojocaru: „În primul rând, va trebui să se analizeze foarte serios legalitatea acestei iniţiative şi să se procedeze în consecinţă. Apoi, şi acest lucru, de asemenea, este clar, guvernul Leancă, care are drept prioritate strategică integrarea europeană, îşi va duce la bun sfârşit acest mandat, cu sprijinul solidar al actualei majorităţi parlamentare.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG