Punctele de suspensie din titlu sunt chemate să vă atenţioneze că-n cele ce urmează nu va fi vorba despre patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, preafericitul Kiril, aflat în vizită la începutul lui septembrie în Republica Moldova, ci despre o altă figură importantă de la Moscova, şi anume de poetul, prozatorul, eseistul, traducătorul din română în rusă, şi nu în ultimul rând de pământeanul nostru Kiril Kovalgi (n. 1930, s. Taşlâk, România, actualmente regiunea Odessa). Miercuri seara, Librăria din Centru din Chişinău l-a avut drept oaspete, domnia sa completând galeria de figuri marcante care au cetit în acest spaţiu unde cărţile scot în faţă autorii lor – Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Emil Brumaru, Aureliu Busuioc, Matei Vişniec ş.a.
De unde eram convins că, în ciuda celor 160 m2, Librăria din Centru va fi neîncăpătoare pentru publicul care va da buzna, lumea noastră (literară, în primul rând, dar şi din mass-media) nu s-a înghesuit să-l asculte pe cel care, la cei 83 de ani ai săi, poate fi considerat atât de-o parte şi de alta a Prutului, cât şi de-o parte şi de-alta a Nistrului, drept un patriarh al literelor chirilice & latine. Puţinii scriitori de limbă rusă – Olesea Rudeaghina, moderatoarea serii, Boris Marian, dar şi prozatorii Oleg Panfil, Oleg Krasnov (o fi fost şi alţii, pe care nu-i cunosc decât din scris) –, la fel de puţinii scriitori de limbă română – Maria Şleahtiţchi, Vasile Gârneţ (pe gazde nu le mai pun la socoteală) – puteau fi număraţi pe degetele unei singure mâini – adevărat unei mâini care scrie! –, ceea ce nu denotă neapărat lipsa de interes pentru fenomenul literar propriu-zis (la serata Anei Blandiana sau a lui Matei Vişniec publicul se călca în picioare!), ci semnalizează faptul că, din păcate, bariera lingvistică, adevărată sau imaginară, mai rămâne o frontieră pentru unii care consideră orice spaţiu de manifestare naţional drept – citez ad litteram – „территория врага”.
Aşa se face că şi la întâlnirea cu un scriitor ce s-a pus în slujba a două culturi – română şi rusă – nu au lipsit provocatorii care nu au venit să ia aminte la ce spune Domnia Sa, ci să-şi facă acţiunea propagandistică, răspândind foi volante ale PCRM în care chemau – adevărat, în două limbi: română şi rusă – la debarcarea actualei guvernări. Or, tocmai despre distanţa pe care un creator trebuie s-o pună între scrisul său şi acţiunea politică, de orice culoare, a vorbit invitatul, amintind că a scris poeme şi pe timpul lui Stalin (pe atunci, era student la Institutul de literatura „Maxim Gorki” din Moscova), şi în anii dezgheţului hruşciovist, şi în anii de Perestroikă etc., etc., fiindcă a avut mereu o libertate interioară şi nu a căutat să fie publicat cu orice preţ. Pe un ton calm, pigmentat de mici (auto)ironii, şi fără nici un fel de patetisme, tânărul octogenarul (de ce tânăr? – fiindcă e de doar 3 ani octogenar!) a scos la iveală o întreagă Atlantidă de figuri de prim-plan ale literaturii ruse, pe care le-a cunoscut în anii săi formativi (Valentin Kataev, Boris Pasternak ş.a.). Ba chiar – ceea ce m-a bucurat îndeosebi – a dezminţit o veche legendă despre Andrei Platonov, care circula printre studenţii Institutului de Literatură „Maxim Gorki”, cum că marele prozator ar fi fost… măturător: nici măcar atât, autorul Cevengur-ului doar adăpostindu-se într-unul din subsoluri, neştiut de nimeni, uitat de toată lumea (marile lui cărţi aveau să apară abia pe timpul lui Gorby!). Din când în când, ca pentru a-şi trage sufletul, Kiril Kovalgi citea un poem sau două, în rusă sau în română, iar într-un rând a cetit acelaşi poem în rusă şi în română, cu precizarea că acum nu-şi mai aminteşte în ce limbă l-a scris iniţial, şi care versiune o precede pe cealaltă, ambele texte având o perfectă autonomie estetică. Asta da, lecţie de… „bilingvism armonios”!
Deja în drum spre casă, prietenul meu, istoricul Silviu Tabac – şi el foarte emoţionat după întâlnirea cu Kiril Kovalgi – m-a întrebat dacă îmi amintesc ce aniversare e pe 2 octombrie, şi tot el m-a luminat: „Tocmai se împlinesc 95 de ani de când Vladimir Ilici Lenin a lansat, la cel de-al III-lea congres al Komsomolului, lozinca: Учиться! Учиться! И еще раз учиться!” „Şi de ce «nepoţeii lui Ilici» din PCRM nu vor să înveţe?, mi-a trecut prin cap, că iată au de la cine – câţi dintre cei care au venit la Librăria din Centru doar ca să răspândească foi volante chemând „să ne întoarcem viitorul şi ţara” au plecat baremi cu o carte a distinsului patriarh al literelor chirilice & latine acasă?!” Or, ce fel de ţară o mai fi şi aia fără cărţi?! În mod cert – una fără viitor!!!