Linkuri accesibilitate

Moldova nu se află în situația unor țări din Europa Centrală, a căror vocație europeană, bazată pe memoria istorică a apartenenței lor la civilizația occidentală, nu a putut fi deturnată în anii ocupației sovietice.



După o întâlnire care l-a dezamăgit - cea cu Șevciuk la Tiraspol - premierul Iurie Leancă a cerut la ONU evacuarea armatei rusești din Transnistria. O solicitare legitimă pe care Moscova o ignoră de ani de zile.

Opoziția separatiștilor se pare că a sporit determinarea primului-ministru. În fața unui interlocutor de rea-credință, atitudinea cea mai corectă e să îți urmărești cu tărie obiectivele pe care le consideri benefice pentru poporul tău. Separatiștii se agață de prezența militară rusă ca de ultima lor rațiune de a fi. Amenință cu escaladarea tensiunilor, în cazul în care Chișinăul va semna acordurile cu Bruxelles-ul, deși știu foarte bine că toate aceste grozăvii le pot declanșa doar ei, dacă vor primi o „înaltă poruncă”.

E o imensă ipocrizie și o batjocură, de care moldovenii s-au săturat și de care s-au săturat de mult și europenii. Un alt provocator, bașcanul Formuzal, în sudul Moldovei, vrea referendum pentru găgăuzi, ca să aibă libertatea să se „lipească” de Uniunea vamală a lui Putin. Oamenii ăștia nu se pot liniști. De ce oare? De ce blamează șefii de la Comrat fireasca apropiere de Europa a statului în care trăiesc? De ce o fac pe îngrijorații, timorații, de ce varsă lacrimi de crocodil?...

Oficialii europeni nu-și pot permite să formuleze asemenea întrebări. Ei vorbesc despre nevoia de dialog, de întâlniri și contacte umane, subliniază cât de important este ca Moldova din dreapta Nistrului să devină atractivă pentru transnistreni, despre interesul firmelor de la Tiraspol să-și dezvolte exporturile pe piața Uniunii Europene... Sunt conjecturi corecte, în cazul în care Republica Moldova ar rămâne consecventă obiectivului său european și dacă procesele de reformă inițiate sub actuala guvernare ar căpăta coerență și profunzime până în punctul în care ar deveni ireversibile.

Însă Moldova nu se află în situația unor țări din Europa Centrală, a căror vocație europeană, bazată pe memoria istorică a apartenenței lor la civilizația occidentală, nu a putut fi deturnată în anii ocupației sovietice. Moldova nu are această „armătură de rezistență”. Ea s-a obișnuit să trăiască pe termen scurt, să-și definească identitatea nu în funcție de limbă, ci de „ceea ce i se pune pe limbă”, vorba fostului premier comunist Tarlev. Cu o asemenea mentalitate de asistat, de etern orfan al istoriei, Moldova nu poate fi câștigată, metaforic vorbind, decât printr-un „blitzkrieg”, adică prin obținerea unor succese rapide și spectaculoase, care să cucerească opinia publică. Altminteri, următoarele alegeri îi vor aduce pe comuniști la putere și ciclul infernal se va relua.

Noul ambasador al Bruxelles-ului la Chișinău, finlandezul Pirkka Tapiola, spunea într-un interviu că în Uniunea Europeană există o mare voință politică de a spriji Republica Moldova. Nu avem motive să-i punem vorbele la îndoială: dovadă stau masivele perfuzii financiare ce i s-au făcut Chișinăului în ultimii patru ani. Întrebarea e cât de convinși sunt moldovenii înșiși că sunt doriți și așteptați în Europa? Ei doar nu vorbesc direct cu liderii din Vest. Între moldoveni și oficialii europeni se interpune clasa politică autohtonă, casta judecătorilor corupți, abuzul administrativ, lăcomia oamenilor de afaceri, cărora noțiuni precum „interesul național”, „libertate”, „europenitate”, „legalitate” etc. nu le trezesc decât o grimasă de dispreț.

Când știi că până la viitoarele alegeri a rămas doar un an și mai sunt atâtea de făcut, te vei gândi inevitabil la ce manevre să recurgi, rapide și eficiente, și încă înțelese și acceptate de partenerii externi, ca să-ți asiguri un nou mandat de patru ani, adică să obții răgazul necesar pentru ca lucrurile să nu mai poată fi întoarse din drum.... Iată dilema oricărei guvernări într-o țară precară, care-și trăiește viața de azi pe mâine.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG