Linkuri accesibilitate



Fiasco-ul extern american a pus Europa de Est în faţa unei situaţii complet neaşteptate. Brusc, garanţiile americane atît de solid susţinute imediat după 1989 au devenit echivalentul unui discurs festiv fără urmări practice. Performanţa penibilă din Orientul Mijlociu a pus imediat în mişcare Rusia care a tras, pefect raţional, concluzia că îşi poate permite orice în spaţiul est-european. Paradoxul extrem al acestei situaţii e că declinul american nu a invitat în scenă o putere alternativă, ci o Rusie extrem de slabă. Impresia de masivitate a succeselor ruseşti e o iluzie favorizată de incompetenţa administraţiei Obama. În realitate, Rusia relansată acum e un stat economic lamentabil şi politic putred. Rusia poate presa şi şantaja dar nu are nimic de oferit în afara vechilor ei vicii sovietice.

Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia au suferit primele noul asalt rusesc şi, fără îndoială, au reîntîlnit astfel, personaje şi metode binecunoscute din vremurile vechi. Ceea ce nu schimbă cu nimic situaţia: presiunea e enormă. Armenia a cedat şi, şantajată de Rusia cu recapacitarea Azerbaidjanului, a anunţat că renunţă la semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Eurpeană, care urma să aibă loc în noiembrie la summit-ul de la Vilnius. Moldova şi Ucraina, şantajate de Rusia cu blocada comercială şi stoparea livrărilor de energie, rezistă dar partida nu e încheiată. Foarte probabil Ucraina şi Moldova vor semna în noiembrie Acordurile de Asociere cu UE, dar procesul de implementare va dura luni şi ani de zile. Între timp, Rusia nu va asista fără contramăsuri.

Situaţia ce va fi consfinţită de semnarea Acordurilor de Asociere la summit-ul de la Vilnius e un pas înainte. O parte a statelor rămase între linii, la est de UE şi la vest de o Rusie neîmpăcată cu pierderea lor, vor fi absorbite legislativ şi economic în reţeaua occidentală. Însă cumulul negativ creat de dezangajarea americană va continua să precipite evenimente şi presiuni din ce în e mai brutale. Robert Kaplan, unul din cei mai anti-euforici politologi contemporani, a avertizat, recent, asupra consecinţelor amatorismului politic american în spaţiul estic:

„As for those in Central and Eastern Europe, they know that the Obama administration’s open-door policy to the Russians in the Middle East will only encourage Russian assertiveness, however subtle, in their region. The Obama administration’s message to countries like Poland, Romania, Ukraine and Azerbaijan is one of neglect combined with weakness."

Şi, mai departe, plecînd de la nefericita inadecvare a Secretarului de Stat american John Kerry:

„[...] Kerry has the air of desperation about him, with no choice left but to grasp the offer of Russian power in both its form and substance. Few can be as frightened over this spectacle as the leaders in the eastern half of Greater Europe, from the Baltic states to the Caucasus."

Dincolo de fluctuaţiile momentane ale conflictelor şi relaţiilor diplomatice, breşa europeană e o realitate. Estul e surprins de deruta poltică americană şi nevoit să se descurce rapid în faţa presiunilor făţişe ale Rusiei. Uniunea Europeană e, şi din acest motiv, un culoar obligatoriu. Nu neapărat o garanţie imbatabilă. Criza economică şi lipsa unei politici externe articulată viguros fac din Uniunea Europeană o promisune nu tocmai comodă. Altă soluţie nu există şi e de sperat că atît Uniunea Europeană cît şi partenerii ei Estici vor reuşi să se fortifice din mers, sub presiunea evenimentelor. De cealaltă parte, Rusia rămîne o propunere forţată şi periculos de eficientă: deteriorarea politică şi economică e o garanţie, sub tutela unui gigant care transportă şi împrăştie propria-i subdezvoltare.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG