Linkuri accesibilitate

Moderatorul hlizit


Hlizeala şi veselia s-au extins din cale-afară, s-au strecurat şi acolo unde nu ar trebui să existe.



Acum mass-media şi mai ales televiziunile sînt de neconceput fără distracţie, stimaţi ascultători. Acum divertismentul îţi apare pe sticlă dis-de-dimineaţă. Există chiar televiziuni care îţi alimentează voioşia toată ziulica, ba chiar te fac să rîzi nechezat, să rîzi cu poftă, să rîzi şi să uiţi de toate!

Reţeta succesului, pe care au însuşit-o bine patronii acestor mijloace media, e simplă ca aserţiunea „doi plus doi fac patru”. Omului trebuie să-i dai chestii haioase, care sînt uşor de digerat, omul trebuie să zîmbească, să rîdă, să înţeleagă că starea lui normală e buna dispoziţie fără frontiere, e veselia care mişcă sori şi stele, care transfigurează miraculos realitatea searbădă.

De fapt, mesajul nu foarte abscons al acestor emisiuni haioase este următorul: fii vesel şi lumea te va iubi, fii vesel şi viaţa ta va fi mai uşoară, fii vesel fiindcă asta e cool! Altfel spus, nu ai prea mari şanse dacă fruntea ţi-i încreţită de griji, dacă mutra îţi este bosumflată sau prea serioasă! De aceea, să rîdem pînă-n pînzele albe, să zîmbim cu gura pînă la urechi orice s-ar întîmpla.

Am remarcat însă şi faptul că hlizeala şi veselia s-au extins din cale-afară, că s-au strecurat şi acolo unde nu ar trebui să existe. Bunăoară, îmi amintesc de o prezentatoare elegantă care vorbea despre un fapt periculos cu zîmbetul pînă la urechi. Ea ne spunea că în unele zone ale capitalei aerul va fi extrem de poluat, iar chipul frumos îi strălucea de veselie. Era ca şi cum ea nu-şi dădea seama ce spune. Între fizionomia ei luminoasă-optimistă şi mesajul grav se căsca o prăpastie.

Îmi amintesc de o moderatoare care dirija o discuţie despre problemele cronice ale economiei moldoveneşti. Se vorbea acolo despre lucruri foarte grave, despre concurenţa trucată, despre salariile în plic, despre criză, iar moderatoarea deborda de voioşie, zîmbea şi chiar uneori rîdea cu poftă.

Văd deseori o altă moderatoare volubilă care mereu chicoteşte cu poftă, oricare ar fi invitatul şi tema discuţiei. Întrezăresc în această obişnuinţă un soi de configurare a unui cadru plăcut, confortabil, care predispune spre confesiune. Însă pe mine mă nedumereşte chicotitul acesta uşor deplasat.

Dar anume ăsta, se pare, e trend-ul care face rating, care îţi aduce fani cu duiumul. Se pare că anume veselia-rîsul-chicotitul sînt preferate de cetăţeanul moldovean obosit de tranziţie...
XS
SM
MD
LG