Linkuri accesibilitate

„Ar fi o greşeală dacă România ar promite gaz frăţesc”


Igor Boţan, directorul Asociaţiei ADEPT, în dialog cu Vasile Botnaru, despre parteneriatul strategic moldo-român.



Igor Boţan: „Atunci când vorbim despre relaţiile moldo-române, trebuie să pornim de la lucrurile fixate în documente. România are o atitudine foarte clară, explicită faţă de Republica Moldova şi relaţiile cu aceasta. Este vorba despre doi piloni. Primul se referă la relaţia specială pe care România şi-o doreşte, în raport cu Republica Moldova, pornind de la comunitatea lingvistică, istorică, etnică şi aşa mai departe. Şi acest specific se regăseşte într-o multitudine de microdimensiuni, dacă le putem spune aşa. A doua dimensiune strategică, în raporturile României cu Republica Moldova, este integrarea europeană şi suportul pe care România îl poate oferi Republicii Moldova, în acest proces, ţinând cont de faptul că România cunoaşte ce trebuie de făcut, dar şi ce trebuie evitat, pe acest parcurs.”

Europa Liberă: Chiar şi atunci când erau comuniştii la putere, la Chişinău, România a sprijinit eforturile pro-europene ale Republicii Moldova.

Igor Boţan: „Este adevărat. Şi este tocmai momentul să vorbim despre cea de a treia dimensiune emergentă, cea economică. Nu trebuie să uităm că România este un partener foarte important, din punct de vedre economic şi comercial pentru Republica Moldova. Însă acum este momentul când România poate contribui decisiv la asigurarea securităţii energetice a Republicii Moldova şi are toţi aşii pe mână, pentru ca să susţină Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar, în cazul României, asistenţa economică are evident şi valenţă politică, iată, conducta de gaz Iaşi-Ungheni, care ar trebui să ajungă şi la Chişinău.

Igor Boţan
Igor Boţan
Igor Boţan: „Aveţi dreptate, dar aici intervin elementele primului pilon, aşa cum l-am numit noi, cel al relaţiilor speciale. Şi, din cauza relaţiilor speciale între grupările politice de la Bucureşti, apar un fel de tensiuni, de fricţiuni. Partea bună, pozitivă, este că a fost semnat contractul, iarăşi, într-un moment simbolic, este vorba despre 27 august. Sunt foarte clar fixaţi parametrii tehnici ai acestei conducte, lungimea, presiunea, capacitatea şi aşa mai departe. Au fost selectaţi operatorii. Deci acum este momentul când trebuie să se facă progrese în implementarea propriu-zisă a prevederilor proiectului.”

Europa Liberă: Totuşi nu se prea discută despre modul în care gazele livrate din România până în Ungheni vor intra în infrastructura pe care o controlează Gazprom-ul rusesc.

Igor Boţan: „Este adevărat, aici există probleme. Şi cred că aceste probleme sunt foarte delicate. Dar este important ca această conductă să fie construită, aşa cum spuneam, din considerente de independenţă şi securitate strategică. Ulterior, oricum va fi nevoie ca să avem o astfel de conductă sau această conductă. Odată ce Republica Moldova a aderat la pachetele energetice europene, chiar cu amânarea care a fost operată, înţelegem foarte clar că acest proiect are o dimensiune strategică. Este adevărat: deocamdată nu ştim preţurile, nu ştim volumul exact care va putea fi livrat, când va fi operabil acest gazoduct.”

Europa Liberă: Ca o certitudine, apare informaţia că oricum nu va fi gaz mai ieftin decât cel livrat de ruşi, categoric nu va fi de pomană.

Igor Boţan: „Categoric nu va fi de pomană. Dar nimeni niciodată nu a vorbit la modul serios că România va livra Republicii Moldova gaze la un preţ mai jos decât cel pe care Republica Moldova îşi primeşte de la Gazprom.”

Europa Liberă: Bine, dar mulţi se aşteaptă să fie gaz „frăţesc”.

Igor Boţan: „Nu cred că Republica Moldova are nevoie de gaz „frăţesc”. Este suficient să avem o relaţie specială, aşa cum prevede primul pilon strategic, enunţat oficial. În rest, Republica Moldova trebuie să îşi asigure existenţa, inclusiv din punct de vedere energetic. Şi ar fi o greşeală, dacă România ar promite Republicii Moldova gaz frăţesc ieftin. Cred că ar fi o greşeală strategică, astfel de lucruri nu trebuie să aibă loc între agenţii economici.”

Europa Liberă: Revenind la primul culoar, relaţiile speciale şi privilegiate, cum se mai numeau în anii ’90, depind aceste relaţii de cine gestionează treburile la Chişinău?

Igor Boţan: „Din păcate, da, depind. Pentru că, aşa cum spuneam, la fundaţia acestei dimensiuni speciale, avem emoţii şi avem perturbaţii, atunci când la Chişinău se schimbă guvernarea. Factorul simbolic este atât de puternic, că, într-o societatea fragmentată cum este cea din Republica Moldova, în funcţie de cine se află la guvernare, relaţiile cu România sau se încălzesc, sau se răcesc.”

Europa Liberă: Deci ieşirea lui Ghimpu din caseta de guvernare a influenţat cumva atitudinea Bucureştiului?

Igor Boţan: „Nu cred. Nu este cazul să vorbim despre un partid cum este cel al lui Ghimpu sau...”

Europa Liberă: Da, dar liberalii erau cei mai reprezentativi în sensul pro-românismului.

Igor Boţan: „Pentru România, aşa cum spuneam, al doilea palier, al doilea pilon, este integrarea europeană a Republicii Moldova. Atâta timp cât la Chişinău există o guvernare, care proclamă ferm că menţine cursul de integrare europeană şi face eforturi în această direcţie, pentru cei de la Bucureşti, nu contează titulatura partidelor sau putem spune – contează mai puţin.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG