Linkuri accesibilitate

Un roman de circa 120 de pagini care confirmă, o dată în plus, dacă mai era nevoie, o voce/vocaţie unică în contextul literaturii franceze din secolul XX.



Fără să mai aştepte Centenarul Marguerite Duras, din 2014, editura Gallimard îi publică în Bibliothèque de la Pléiade, prin 2011, Operele complete – două tomuri voluminoase, incluzând mai multe romane (unul, de Goncourt!), scenarii de film (printre care, unul de Ursul de Aur), dar şi corespondenţă (cu preşedintele François Mitterrand, de pildă). Or, în ansamblul operei Duras-iene, Amanta engleză, Rao, 2005, nu ocupă un loc de frunte, dar confirmă – o dată în plus, dacă mai era nevoie – o voce/vocaţie unică în contextul literaturii franceze din secolul XX.

Un roman dialogic de circa 120 de pagini, în care discuţiile dintr-un mic bar al unui orăşel de provincie, Viorne, despre o crimă oribilă, îl fac la un moment dat pe ucigaş să se deconspire, intervenind cu o precizare privind locul & ora – şi aşa, toată lumea află că făptaşa e nimeni alta decât… Claire Lannes, soţia lui Pierre Lannes, iată nodul gordian al naraţiunii, pe care autoarea nu se grăbeşte să-l taie!

Din contră, cele trei părţi ale romanului – fiecare în chip de dialog: cu Robert Lamy, patronul barului, cu Pierre Lannes, soţul, şi cu Claire Lannes, presupusa făptaşă –, doar complică ecuaţia. De unde soţul spune: „Prin urmare, eu asta cred: dat fiind că viaţa pe care o ducea ea cu mine era, ca să spun aşa, banală, relativ comodă din punct de vedere material, fără drame – fie că e momentul să le regretăm, fie că nu –, multe alte existenţe pe care ea le-ar fi putut avea ar fi condus, fără îndoială, la acelaşi rezultat, nu e nici un motiv să ne îndoim. Nu, nu văd o existenţă care ar fi ferit-o de această crimă”, soţia îi răspunde ca un ecou: „Trebuie să vă spun că am visat că-i omoram pe toţi oamenii cu care am trăit (…) Şi de mai multe ori pe fiecare. Aşadar, într-o zi sau alta trebuia să ajung s-o fac cu adevărat. Acum, c-am făcut-o, ştiu că trebuia s-o fac cu adevărat o dată”; doar că nu există înţelegere între ei doi, nu a fost niciodată! Şi atunci, pentru cineva timpul curge astfel: „E numai o zi foarte, foarte lungă – zi – noapte – zi – noapte, şi apoi, dintr-odată, e crimă”.
30 sept. ’13
XS
SM
MD
LG