Linkuri accesibilitate

Modernizarea Rusiei se amînă


Anul acesta, întîlnirea cu preşedintele Federaţiei Ruse în cadrul clubului de discuții Valdai a fost pentru prima dată publică; anii trecuţi întîlnirile cu Putin au purtat un caracter privat. Preşedintele Putin a spus în discursul său că preocupările identitare continuă să frămînte societatea rusă. Cine suntem şi ce vrem să fim? - sunt întrebările care răsună tot mai des în sînul societăţii.

Liderul rus este de părerea că principalul lucru care determină succesul este calitatea societăţii - cea intelectuală, duhovnicească şi morală, că în cele din urmă şi creşterea economică, şi bunăstarea, şi influenţa geopolitică - toate sunt consecinţe ale stării naţiunii.

Putin este profund convins că în centrul politicii lor trebuie să fie dezvoltarea omului: dezvoltarea lui morală, spirituală, intelectuală şi fizică. A recunoscut că în istoria Rusiei de multe ori preţul unei vieţi omeneşti era foarte mic - oamenii nu erau decît mijloc şi nu ţelul misiunii de dezvoltare.

Auto-contrucţia ţării şi societăţii, potrivit lui Vladimir Putin, nu se dezvoltă după regulile de piaţă aşa precum nu funcţionează nici copierea unei experienţe străine. Iar încercările obraznice venite din exterior cu scopul de a civiliza Rusia nu au fost primite de majoritatea cetăţenilor ruşi.

Am ascultat cu mare interes argumentele lui Putin în ceea ce privește proiectul euro-asiatic despre care a spus că este proiectul de păstrare a identităţii popoarelor spaţiului istoric euro-asiatic. Iar aşa-zisa integrare euro-asiatică este o şansă pentru tot spaţiul post-sovietic de a deveni un centru independent de dezvoltare globală, dar nu periferia Europei sau a Asiei.

În recentul său articol, premierul Medvedev, spune că în anul curent tempoul creșterii produsului intern brut în Rusia nu va depăși 2% - ceea ce reprezintă, pentru prima dată din anul 2009, o valoare mai mică decît media economiei globale. Explicația pe care o găsește Medvedev constă în aceea că nu putem aștepta creștere economică în condiții de îndatorare foarte mare a statului.

Interesant este că tot Medvedev spune în articolul său că povara datoriilor rămâne foarte mare în majoritatea ţărilor G8 cu excepţia Rusiei. Atunci, dacă nivelul de îndatorare nu este mare, de ce se reduce tempoul creșterii economice? Explicaţia mea este că Rusia, în loc să se ocupe cu rezolvarea punctuală a problemelor economice, se investește în proiecte geo-politice de tipul Uniunea Vamală sau Uniunea euro-asiatică - ceea ce pur și simplu amînă modernizarea Rusiei.
XS
SM
MD
LG