Linkuri accesibilitate

Mircea V. Ciobanu despre intelectuali, sau despre o discuție ratată


Moldova Blog Vladimir Besleaga Audio Program banner

Moldova Blog Vladimir Besleaga Audio Program banner




„Mulţi dintre colegii mei mai tineri (unii şcoliţi în Occident) au încălecat calul „intelighenţiei” de stânga. În mediile intelectuale occidentale, care nu au cunoscut raiul „dreptăţii” comuniste, tendinţele de stânga au persistat, din varii motive”, scria cu ceva timp în urmă, la rubrica sa „Totul este text. Ruperea rândurilor” M.V.Ciobanu (Jurnal de Chişinău, 5 iulie 2013). După care întreprindea, în cadrul restrâns al jumătăţii de pagină de care dispunea, o profundă şi foarte exactă disecare a respectivului fenomen: intelectuali de dreapta vs. intelectuali de stânga şi… simpli, adică adevăraţii INTELECTUALI.

E un text, care în condiţiile unui climat normal de confruntare a ideilor ar fi declanşat o interesantă şi foarte utilă discuţie asupra acestei magistrale probleme. Şi spinoase, cutez a zice…

Nu a fost să fie.

Şi atunci mă întreb: dar la ce bun îşi fac mai tinerii noştri colegi studiile în Occident, dacă exclud din ecuaţia gândirii lor experienţa dură, tragică a părinţilor sub odiosul regim totalitarist?

Parcurgând cu mult interes acel text, mi-am zis că poate a fost provocat de un material semnat de Vitalie Sprânceană. Poate altul a fost imboldul… Oricum, în mintea mea s-a produs un declic şi anume: mi-am amintit de un studiu semnat cu ani în urmă de regretatul academician Leonid Ciomârtan şi publicat în revista „Sud-Est”. Era vorba despre stânga basarabeană din interbelic şi destinul ei ulterior, în cadrul RSSM.

Am cunoscut personalităţii marcante, şi scriitori şi oameni politici, care au pledat pentru idei de stânga, dar care s-au văzut fie marginalizaţi fie de-a dreptul împinşi spre autodistrugere.

Unul din aceştia a fost adevăratul luptător pentru demnitatea şi cultura naţională, plecatul prematur din viaţă, regretatul Anatolie Corobceanu. Sistemul pentru care a luptat l-a înghiţit cu furie!

Altul a fost poetul academician Andrei Lupan, cel care la 50 de ani ai lui declara că: MAREA FERICIRE A VIEŢII SALE A FOST DESCOPERIREA IDEII SOCIALISTE, iar la cei 80 de ani se confesa: CEA MAI MARE GREŞALĂ A VIEŢII MELE A FOST CĂ AM CREZUT ÎN IDEEA COMUNISTĂ…

În concluzie, un episodt trăit de mine, personal.

Era în 1960. Şomer. Fusesem expulzat de la redacţia „Chipăruş”. Apoi şi de la Academie. Cu familia împrăştiată. Fără sursă de existenţă. Un bun amic mă convinge, după multe eforturi, să merg la un mare grangur ideologic cu jalba în proţap, cum s-ar zice… Nu vroiam, eram mândru, dar…până la urmă, m-am dus. Chiar dacă mi-am călcat pe inimă…
În tot răstimpul aşa-zisei audienţe la acel mare mahăr, dacă am scos vreo trei cuvinte: dânsul m-a chestionat şi m-a … desnaţionalizat… Am scris despre acea tărăşenie, mai pe larg. Aici voi aminti, succinct, doar ceea ce se referă la prezentul subiect.

„Aceşti mari revoluţionari, perora în faţa mea marele ideolog bolşevic, referindu-se la intelectualitatea de stânga basarabeană, ce făceau? Ei strigă acum că au luptat pentru puterea sovietică. Cum luptau? Se adunau prin case particulare, beau ceai şi recitau versuri!” Or, în concepţia bolşevică, locul intelectualilor e pe baricade, nu e aşa?

Precum vedem astăzi, cu descoperirea de arme şi muniţii la domiciliul celor care desfăşoară aşa-zisa „revoluţie de catifea”…

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG