Linkuri accesibilitate

Dacă se va ajunge la nişte procese ele trebuie să fie cu adevărat exemplare.


De o bucată de vreme, mass-media din România se ocupă insistent de posibila punere sub acuzare a doi dintre criminalii regimului comunist, foştii comandanţi de închisori Alexandru Vişinescu şi Ion Ficior. Faptul în sine este, evident, pozitiv dar el nu ridică mai puţin o serie de semne de întrebare.

Demersul acesta vine la peste 20 de ani de la Revoluţia sin 1989, timp în care cei numiţi acum generic „torţionari” au beneficiat, în tihnă, de pensiile lor consistente. Unii dintre ei, precum generalul Pleşiţă, deveniseră vedete de televiziune, povesteau cu voluptate cum i-au neutralizat pe dizidenţi şi cum, ca buni patrioţi ce erau, au apărat ţara de agenţii şi „agenturile” imperialismului. Ultimul şef al Securităţii ceauşiste, generalul Iulian Vlad, este un pensionar liniştit, fără grijă că o eventuală acţiune a justiţiei l-ar putea atinge şi pe el. Mai sunt, apoi, sutele de ofiţeri de securitate încă în viaţă, beneficiari şi ei ai unui regim privilegiat.

Cine doreşte să înţeleagă această stare de lucruri trebuie să se gândească la felul cum a fost primit în Parlamentul României, în decembrie 2006, raportul prin care regimul comunist era declarat criminal şi ilegitim. Raportul a fost citit de preşedintele Băsescu în indiferenţa batjocoritoare a parlamentarilor social-democraţi şi în huiduielile parlamentarilor reprezentând partidul România Mare, în frunte cu Corneliu Vadim Tudor.

Ambiguitatea atitudinii faţă de comunism s-a manifestat din 1990, din timpul primului mandat al lui Ion Iliescu. În mod evident, fostul secretar al Comitetului Central al PCR nu a dorit o decomunizare reală, printre altele şi pentru că mulţi dintre nomenclaturiştii comunişti ajunseseră cadre ale noului regim. În ceea ce-l priveşte pe Emil Constantinescu, de la care se aştepta mult, el s-a dovedit slab şi timorat.

Şi iată cum s-a ajuns astăzi la un număr ridicol de mic, 35, de persoane pasibile a ajunge în instanţă. Ei sunt, toţi, foşti comandanţi de închisori şi de lagăre. S-a avansat chiar o propunere ridicolă, ca cei 35 să plătească despăgubiri materiale victimelor, aceştia în număr de câteva zeci de mii. Cuantumul compensaţiei băneşti ar fi, se vede imediat, cu totul neînsemnat.

Spectacolul oferit de torţionarii ajunşi astăzi la vârste înaintate este unul penibil. Nu manifestă nicio părere de rău, nu recunosc nicun abuz, au neruşinarea să afirme că cei pe care i-au chinuit au murit de bătrâneţe. Tupeul lor e explicabil: ei se consideră nişte ţapi ispăşitori, obligaţi să plătească pentru atâţia alţii, activişti de partid, securişti, miliţieni.

Posturile de televiziune au exploatat din plin acest subiect. E însă o tristă ironie să vezi că se vorbeşte despre victimele Securităţii la Antena 3, postul fostului informator Dan Voiculescu. Goana după senzaţional, interpretarea după ureche a unor evenimente istorice dramatice riscă să arunce în derizoriu o temă gravă, mai ales când apare alături de problema câinilor maidanezi sau de tribulaţiile din închisoare ale lui Gigi Becali.

Dacă se va ajunge la nişte procese ele trebuie să fie cu adevărat exemplare şi să aducă o reparaţie morală, fie şi tardivă, victimelor gulagului românesc. Altfel, înseamnă că am avut de-a face doar cu jocuri de imagine şi cu focuri de artificii mediatice.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG