Linkuri accesibilitate

Liceul din Ştefăneşti – un model de educaţie incluzivă


Elevi alături de cadrul didactic de sprijin, la liceul din Ştefăneşti, raionul Floreşti

Elevi alături de cadrul didactic de sprijin, la liceul din Ştefăneşti, raionul Floreşti

Profesorii, împreună cu elevii, au reuşit să creeze un mediu educaţional prietenos pentru toţi copiii, atât cu dizabilităţi fizice, mintale, tulburări de văz, cât şi emoţionale.


În aprilie, ministerul educaţiei cu sprijinul UNICEF Moldova a lansat campania de promovare a educaţiei incluzive „Vino cu mine, şcoala e şi pentru tine”. Chiar dacă, deocamdată puţine sunt şcolile în care se practică incluziunea şcolară, unele dintre ele reuşesc să fie un exemplu şi pentru celelalte. E şi cazul liceului din Ştefăneşti, raionul Floreşti unde integrarea copiilor cu necesităţi speciale în procesul didactic se practică din anul 2003. Tamara Grejdeanu a vizitat acest liceu şi relatează:

Din cei 327 de elevi care învaţă la liceul din Ştefăneşti, 25 sunt cu nevoi speciale. Instituţia este considerată de specialişti un model de educaţie incluzivă pentru că profesorii împreună cu elevii au reuşit să creeze un mediu educaţional prietenos pentru toţi copiii, atât cu dizabilităţi fizice, mintale, tulburări de văz cât şi emoţionale.

La ora de fizică i-am surprins pe copii discutând despre starea de echilibru şi mişcare. Ora părea una obişnuită numai că de reuşita copiilor vegheau două profesoare, una dintre ele ajuta o elevă cu nevoi speciale.

Aceşti profesori au fost instruiţi anterior şi au grijă ca elevii cu cerinţe educaţionale speciale să însuşească materia. Lidia Cornescu, psiholog şi cadru de sprijin spune că dacă la început anume părinţii se temeau să-şi aducă copiii la şcoală, pe parcurs s-au convins că numai programul de studiere este diferit, întrucât se iau în vedere aptitudinile fiecărui copil:

„Ei au ezitat deodată să-i aducă la şcoală, se temeau că o să fie arătaţi cu degetul sau cumva marginalizaţi, dar nu. Cu toate că ei au planuri individualizate, pe fonul clasei ei nu se prea evidenţiază sau să fie scoşi în evidenţă, uitaţi-vă, aceştia sunt aşa şi voi altfel, nu. Ne străduim să lucrăm cu toţi copiii egal. Dar totuşi diferenţierea asta este pentru că ei necesită un plan individualizat, ei necesită nişte ajustări la programa de curs.”

Orarul lecţiilor din fiecare zi include şi ore de muzică sau croşetat. În timp ce deprind măiestria împletitului, spune învăţătoarea Cecilia Morohai, elevii învaţă să fie toleranţi, să-i ajute pe cei care au nevoie şi mai ales se conving că dizabilitatea nu este neapărat o problemă:

„Este o atmosferă de prietenie şi conlucrare.”

Europa Liberă: Îi uneşte activitatea?

„Îi uneşte activitatea şi creau să zic că avem o fetiţă care chiar are probleme şi nu ar fi predispusă la lucrul manual. Dar în pofida problemei pe care o are cu mânuţa, ea lucrează şi este un exemplu viu pentru acei copii, cărora lucrarea poate nu le reuşeşte şi eu întotdeauna o dau exemplu.”

În liceu, copiii cu nevoie speciale au propriul model de voinţă şi caracter. După ce a absolvit liceul şi a făcut două facultăţi Ion Balan, care are deficienţe locomotorii a revenit în şcoală şi are în grijă cabinetul de informatică. El speră că reuşita sa poate fi un stimul şi pentru ceilalţi copii cu nevoi speciale:

La cercul de crosetare ,,Miini dibace''

La cercul de crosetare ,,Miini dibace''

„Ei se adresează şi eu îi ajut cu ce pot. Şi cred că ei singuri sunt motivaţi când mă văd pe mine. Eu mă gândesc că aşa spun şi ei în gândul lor, că vreau şi eu să ajung ca şi dânsul. Eu dacă vedeam pe cineva că poate şi face ceva, eu tot zicem că o să pot. Adică ne motivăm unul pe altul.”

Chiar dacă rampe de acces sunt doar la intrare, directoarea liceului, Aurica Bodiu, spune că acest lucru nu este un impediment pentru copii care au deficienţe locomotorii şi vor să facă carte.

Majoritatea clădirilor instituţiilor de învăţământ au fost construite în timpul Uniunii Sovietice şi pentru că atunci se credea că locul acestor copii este în instituţii speciale, astăzi clădirile pot fi cu greu adaptate, mai spune directoarea:

„Când noi avem un copil cu deficienţe locomotorii, dependent total de cărucior, noi putem să venim în întâmpinarea acestui copil, ca clasa să fie la etajul întâi, dacă nu putem găsi surse suficiente. Pentru că şcoala noastră şi orice şcoală trebuie să fie gata pentru a primi toţi copiii. Nu copilul trebuie să se adapteze şcolii, dar şcoala trebuie să fie adaptată pentru toţi copiii.”

Pentru a extinde educaţia incluzivă în toate raioanele au fost create servicii de asistenţă psiho-pedagogică, care pregătesc atât profesorii, cât şi părinţii la capitolul educaţie incluzivă. Totodată pentru a stimula incluziunea educaţională specialiştii propun noi metode de finanţare, iar suma plătită pentru un copil cu dizabilităţi să fie mai mare. Viceministra educaţiei, Lliliana Nicolaescu-Onofrei, spune că o astfel de iniţiativă este deocamdată la nivel de discuţie:

„În procesul de bugetare, în anul trecut şi în acest an au existat finanţe special direcţionate pentru educaţia incluzivă şi pentru cadrele didactice de sprijin. Aceste finanţe au fost proiectate şi repartizate direct către autorităţile publice locale de nivelul doi. Evident că este foarte greu, de exemplu, să pui nevoile fiecărei şcoli într-o anumită formulă, avem finanţarea per elev, dar, pas cu pas, asta vom încerca să facem.”

Pentru că liceul să devină un mediu cât mai prielnic pentru copii, cu sprijinul părinţilor, administraţia a amenajat şi un centru de resurse unde copiii cu cerinţe speciale fac ore suplimentare, iar tinerii din clasele mai mari organizează de două ori pe săptămână şedinţe unde discută despre drepturi şi şanse egale.

Datele statistice arată că în ultimii doi ani numărul copiilor cu dizabilităţi care îşi fac studiile în instituţii speciale este în scădere, iar 11 din cele peste 60 de instituţii rezidenţiale au fost închise.
XS
SM
MD
LG