Linkuri accesibilitate

„Elita conducătoare a Rusiei, condusă de Putin, nu acționează în interesele Rusiei”


Anne Applebaum.

Anne Applebaum.

Rusia, între puterea blândă și loviturile diplomatice. Comentariu de Anne Applebaum în „Washington Post”.




Anne Applebaum pornește de la o remarcă făcută recent de președintele Statelor Unite Barack Obama în Grădina trandafirilor de la Casa Albă, anume că „Dreptatea face puterea, nu invers”.

Știm toți ce a vrut să spună președintele, scrie Anne Applebaum: în această eră a puterii, statele mari pot cîștiga prieteni nu prin folosirea forței brute, ci prin cărțile și filmele lor, prin economiile lor dezvoltate, prin inovațiile lor tehnologice și, mai presus de toate, prin idealurile lor inspiratoare.

Poate că asta e adevărat, uneori, continuă Anne Applebaum. Dar pentru cei cărora puterea blîndă li se pare dificil de mânuit, puterea brută le este încă la îndemână. Într-adevăr, în aceeași săptămînă în care președintele american făcea această afirmație în Grădina trandafirilor, evenimente la capătul celălalt al lumii dovedeau că puterea cu siguranță își poate face dreptate.

Chiar când atenția lumii era concentrată pe diplomația ruso-americană legată de Siria, la el acasă președintele rus Vladimir Putin dădea o mult mai discretă, dar potențial mult mai semnificativă, lovitură diplomatică. După trei ani de negocieri intense, Armenia, vecina Rusiei, era pe cale să semneze un acorde asociere și o înțelegere comercială cuprinzătoare cu Uniunea Europeană. Pe 3 septembrie însă, în plină criză siriană, guvernul armean a declarat brusc că renunță la întregul proiect. În loc să se alăture celei mai mari zone de liber-schimb a lumii și unora din cele mai dezvoltate democrații, Armenia a decis să se alăture Rusiei, Bielorusiei și Kazahstanului și a optat să intre în Uniunea vamală eurasiatică.

Nimeni nu pretinde, scrie în continuare Anne Applebaum în „Washington Post”, că Armenia a fost atrasă de puterea blîndă a Rusiei. Președintele Serj Sargsian a spus că Armenia depinde de Rusia în ce privește securitatea ei și că Armenia are o diasporă de mari dimensiuni în Rusia. Asta sună ciudat: majoritatea alianțelor de securitate, inclusiv NATO, nu cer membrilor lor să intre într-o uniune vamală, iar prezența imigranților într-o țară nu afectează de obicei politicile comerciale dintr-o altă țară. Armenia însă a devenit îngrijorată în ultimele săptămâni de deschiderile diplomatice rusești față de Azerbaigian, principalul rival al Armeniei, și de retorica anti-imigraționistă a oficialităților ruse. Armenii au înțeles sugestia: dacă semnau acordul comercial cu Europa, Rusia ar fi putut vinde mai mult armament rivalului lor, și i-ar fi putut expulza pe armenii care trăiesc în Rusia.

Cu siguranță armenii urmăreau manevrele rușilor în imediata lor vecinătate, unde a apărut un model distinct. Pe 11 septembrie, Rusia a interzis importul de vin moldovenesc sub pretextul că nu e sigur din punct de vedere sanitar. Ciocolata ucraineană a avut și ea aceeași soartă. O altă tactică veche, utilizarea prețului la gaze și livrarea lor ca unelte de influențare politică, a fost resuscitate în Ucraina. În esență, rezumă Anne Applebaum, rușii le-au dat de înțeles ucrainenilor că dacă renunță la propriile lor negocieri cu Europa și se alătură Uniunii vamale eurasiatice, prețul gazului pe care-l importă din Rusia ar putea fi redus cu mai mult de jumătate.

E o ofertă excelentă, crede comentatoarea americană, într-atît de bună încît, obiectiv privind lucrurile, pare ieșit din comun că ucrainenii nu au acceptat-o încă. Dar Ucraina încă se gîndește, și a făcut-o pentru ceva o vreme. Chiar și cei mai rusofili politicieni [ucraineni] știu că decizia nu e o decizie financiară pe termen scurt, ci o alegere de civilizație pe termen lung, între piețele relativ deschise și politica deschisă ale Europei și lumea închisă a fostei Uniuni Sovietice. Un poltician armean de opoziție a explicat decizia țării sale de a alege Rusia în loc de Europa astfel: „Alegînd uniunea vamală în loc de înțelegerile cu Uniunea Europeană, Armenia va rămâne o țară de oligarhi și monopoluri exact ca Rusia.”

Cu toate acestea, continuă Anne Applebaum, pare extraordinar și că rușii doresc ca vecinii lor să facă o astfel de alegere. Cu siguranță, este în propriul interes al Rusiei să aibă granițe comune cu țări care au largi contacte internaționale, o mai rapidă creștere economică, acces la piețe occidentale, și de aici consumatori comerciali mai înstăriți care ar putea cumpăra bunuri rusești. Cu siguranță e în interesul Rusiei, pe termen lung, să aibă acces ea însăși la piețe occidentale. Nu e nici un motiv să nu se creadă că dacă Europa a avut capacitatea de a ajunge la astfel de acorduri de asociere cu Armenia, Ucraina și Moldova, nu ar fi ajuns eventual la o înțelegere similară cu Rusia.

Explicația e pe atît de simplă pe cît de tristă. Elita conducătoare a Rusiei, condusă de Putin, nu acționează în interesele Rusiei. Elitele rusești acționează în propriile lor interese. Pentru moment, ele sînt convinse că naționalismul economic și retorica neo-imperialismului le vor aduce sprijin popular, și posibil profituri private.

Mă întreb, scrie Anne Applebaum în încheierea comentariului din „Washington Post”, cît de mult timp de acum încolo ceilalți ruși vor fi mulțumiți cu asta.
XS
SM
MD
LG