Linkuri accesibilitate

Cele mai importante lucruri în viață pentru moldoveni - Cumetria, Nunta și Prohodul (Ziarul Naţional)


„Merjem înainte”, băuți la volan, cu viteză excesivă, înghesuiți în bombele pe patru roți (Evenimentul zilei)



Un articol din „Adevărul” scoate în evidenţă o problemă pe care o ridică repunerea lui Victor Parlicov în funcţia de director general al Agenţiei Naţionale de Reglementări în Energetică.

Curtea Constituţională a stabilit vineri că demiterea lui Victor Parlicov fusese contrară Legii Supreme. În următoarele zile, acesta urmează să fie repus în funcţie de către Parlament.

După decizia Curţii Constituţionale, agenţia are, de jure, opt directori în loc de cinci, iar de vină sînt deputaţii, constată publicaţia, care nu au avut timp să voteze o decizie prin care să-i demită oficial pe alţi doi directori care continuă să muncească şi să primească salarii.

Situaţia s-ar putea finaliza cu un faliment financiar al instituţiei, mai constată ziarul, or, dacă nu va fi rezolvată această problemă juridică, ANRE va cheltui cea mai mare parte din bugetul anual pentru salarii şi indemnizaţii pentru directori.

În 2012, bunăoară, cinci directori au încasat aproape 2,8 milioane de lei sub formă de salarii, prime şi indemnizaţii.

Doi foşti directori, cărora le-au expirat mandatele încă în ianuarie 2012, au fost lăsaţi încă un an şi jumătate să „muncească“ şi să adopte decizii ce afectează sute de mii de consumatori, cum ar fi cele de majorare a tarifelor.

Şi n-au muncit gratis - au încasat câte un milion de lei.

„Angela Merkel câştigă alegerile, dar va fi obligată să guverneze cu opoziţia”, comentează „Ziarul Naţional” rezultatul alegerilor din Germania. Cancelarul german Angela Merkel a obţinut, duminică, un triumf personal în alegerile legislative, partidul său conservator câştigând peste 42 la sută din voturi, dar ea ar urma să guverneze cu opoziţia, aliatul său liberal neintrând în Bundestag, scrie publicaţia făcând trimitere la estimările televiziunilor din Germania.

Un editorial din aceeaşi publicaţie semnat Victor Ciobanu ironizează pe seama năravurilor moldovenelor pentru care cele mai importante lucruri în viață sunt - Cumetria, Nunta și Prohodul.

„Dacă în toată lumea restaurantele și cafenele sunt pentru uz zilnic, unde lumea ia masa, își dă întâlniri și stă la discuții, atunci la noi se construiesc săli mari care funcționează doar periodic, pentru a primi nunţi şi cumetrii. Fenomenul include și alte industrii care se rotesc pe orbite concentrice. Avem atâția interpreți pe cap de locuitor, că putem lesne intra în Cartea Recordurilor Guinness. Au apărut stații radio și posturi tv care promovează permanent acești interpreți cu repertoriul cântecelor de pahar de calitate îndoielnică. Rimele pentru „Hai ș-om be” s-au epuizat demult. Au mai apărut reviste și emisiuni tv care îi învață pe moldoveni cum să cheltuiască cât mai mult la nuntă. Iar fudulia la noi este un lucru știut. Faptul că suntem aproape campioni la divorțuri nu îngrijorează pe nimeni și avantajează industriile respective… Cumetria, Nunta și Prohodul, în Banketnîi Zal, este un fel de idee care ne unește. De la Nistru până la Prut. Deci, una națională,” comentează Victor Ciobanu.

Dezbaterea publică din România pe marginea noului Cod Rutier îi serveşte lui Valentin Buda de la „Evenimentul Zilei” pretext de a vorbi despre legislaţia rutieră din Republica Moldova. “Grija față de securitatea participanților la trafic, este ultima problemă a autorităților de la Chișinău, se declară sigur comentatorul. Tragediile în cascadă de pe șoselele infernale ale Moldovei nu sensibilizează pe nimeni mai mult de câteva ore după prohodul cântat la capul victimelor din accidente. Parafrazând o lozincă sovietică, „merjem înainte”, băuți la volan, cu viteză excesivă, înghesuiți în bombele pe patru roți de pe fundăturile cu pretenții de șosea ale țării, în total dispreț față de o legislație impotentă față de teribilismele unei societăți care se inspiră în cascadoriile ei rutiere din subproducțiile moscovite cu interlopi de taiga,” scrie Valentin Buda în „Evenimentul Zilei” .
XS
SM
MD
LG