Linkuri accesibilitate

Angela Merkel și Uniunea Creștin-Democrată au cîștigat alegerile generale din Germania


Angela Merkel și Uniunea Creștin-Democrată au cîștigat  alegerile generale care au avut loc duminică în Germania, dar nu au  majoritatea parlamentară, aşa că se profilează perspectiva unei coaliţii, după toate  probabilitățile una cu social-democraţii.  Uniunea Creştin Democrata și creştin-socialii din Bavaria au câştigat 41, 5 la sută din mandate, pe locul doi, la mare distanţă, vin social democratii cu aproape 26 la sută. Este cel mai bun rezultat al partidelor conservatoare din ultimii 20 de ani iar Merkel este al treilea cancelar german care câştigă un al treilea mandate consecutiv după Konrad Adenauer şi Helmmut Kohl, predecesorii ei la conducerea Uniunii Creştin-Democrate. Supriza este însă că partenerii liberali nu au mai intrat în Parlament, pentru prima data din 1949, când s-a creat partidul. Partidul fostului ministru de externe Hans Dietrich Genscher a obţinut numai 4,5 la sută din voturi, cu o jumătate de procent mai puţin decât baremul de 5 la sută, pe care partidele trebuie să-l  treacă pentru a intra în parlament.  În Parlament au mai intrat verzii şi Partidul Stângii, din care face parte si urmaşul partidului communist din fosta Germanie Răsăriteană, ambele cu câte 8 la sută.
XS
SM
MD
LG