Linkuri accesibilitate

În cazul Armeniei, dilema politicii externe nu constă în alegerea între Europa și Rusia.


În Armenia, ţara care a fost convinsă de Rusia să adere la uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi să renunţe la ideea de a parafa acordul de asociere cu Uniunea Europeană la summitul de la Vilnius, din luna noiembrie, au loc proteste împotriva acestei decizii, după cum relatează site-urile armeneşti. O analiză semnată de Ernest Vardanean.

La 21 septembrie, Armenia își marchează Ziua proclamării independenței. Acum 22 de ani, poporul armean a venit la referendum și aproape unanim a votat pentru dobândirea independenței față de Uniunea Sovietică. Astăzi, după 22 de ani, Republica Armenia se află la răscruce.

Discuțiile din ultimii ani, referitor la vectorul pe care trebuie să-l aleagă țara, au ajuns la culme. Armenia, ca și Moldova, face parte din proiectul Uniunii Europene, ”Parteneriatul Estic”. Într-o oarecare măsură, aspirațiile Chișinăului și Erevanului la capitolul integrării europene, coincid. Însă, trebuie să ținem cont de faptul, că Sud-Estul Europei și Caucazul de Sud sunt două regiuni total diferite, din mai multe considerente.

La începutul lunii septembrie, președintele Armeniei, Serj Sargsyan, a declarat la Moscova, ca țara și-a ales calea spre Uniunea Vamală. Din acest motiv, astăzi tinerii armeni au protestat împotriva renunțării la integrarea europeană. Însă, nu e clar, ce direcție va alege Armenia. Era și de așteptat că cele 6 țări ale „Parteneriatului Estic” nu ar putea să se miște concomitent. În cazul Armeniei, dilema politicii externe nu constă în alegere între Europa și Rusia. Mai întâi de toate, diplomația armenească dă dovadă de profesionalism în ceea ce privește promovarea unei politici echilibrate. Erevanul conduce o politică de complementarism, reușind să continue parteneriatul strategic multilateral cu Federația Rusă, paralel cu aprofundarea relațiilor cu țările Occidentale în diferite domenii.

Pe de altă parte, Armenia se află printre două state extrem de ostile, precum Turcia și Azerbaijan, granițele cărora sunt închise de mai bine de 20 de ani. Acest factor definește primordialitatea nu doar securității statului armean, ci chiar dreptului la existență a acestuia, întrucât turcii și, mai cu seama azerii, anunță pretenții asupra teritoriului armean. Recent, președintele azer, Ilham Aliyev, a declarat, că într-o zi, azerii, chipurile, își vor redobândi teritoriile din sudul și estul Armeniei, care ca și cum au fost cucerite de armeni. Și nu era vorba de Nagorno-Karabah, ci de teritoriul suveran al Armeniei.

În asemenea condiții, Erevanul negociază cu parteneri anume garanțiile, pe care le-ar putea acorda Europa sau Rusia. Și Bruxelles-ul, și Moscova cunosc vulnerabilitatea statului armean. Respectiv, Armenia nu poate avansa în orice direcție, dacă nu primește asigurări la capitolul securității.

Tocmai acest aspect a avut impact negativ asupra negocierilor între Armenia și Uniunea Europeană. Din cele aflate de la prietenii și colegii mei de la Erevan, pot afirma că președintele Serj Sargsyan a înaintat două solicitări esențiale: 1. Europa va depune eforturi pentru a presa pe turci să deschidă frontiera cu Armenia. 2. Europa nu se va axa pe conflictul din Nagorno-Karabah.

Niciuna din cerințele pronunțate nu a fost realizată, și nu prea contează, de ce. Astăzi avem dezamăgire totală în Armenia, chiar și dezamăgire dublă. Europenii promit asistență, însă nu se prea apucă de treabă, ei preferă să ține Erevanul în suspans. Rușii fac aluzii, precum că securitatea Armeniei ar putea fi afectată în cazul parafării sau semnării documentelor respective la Vilnius.

Deși în Armenia nu există rusofobie – așa cum o percepem aici în Moldova, populația armeană este convinsă că toate neajunsurile pe care le are țara, se produc datorită dictatului Rusiei. Autoritățile armenești sunt strict controlate de Kremlin, țara degradează, este înnecată în corupție, economia națională rămâne extrem de monopolizată de oligarhii care și reprezintă puterea. Iar cea mai mare tragedie a Armeniei este emigrarea poporului. Pe parcursul celor 22 de ani, mai mult de 1 milion de oameni au părăsit țara, și cel mai mare val s-a produs în ultimii 10 ani.

Pentru armeni, integrarea europeană nu înseamnă tocmai aderare la UE, ci modernizare și ”curățare”. Chiar și cei care se pronunță în favoarea aprofundării parteneriatului cu Rusia, recunosc că îmbunătățirea economiei și politicii interne ale Armeniei depind, în mare măsură, de cooperare cu Uniunea Europeană.
Totodată, armenii pro-europeni își dau seama, că deocamdată e imposibil să menții securitatea statului fără parteneriat cu Rusia. Gafa principală, pe care o comite Bruxelles-ul în privința Armeniei, constă în subestimarea factorului regional și supraestimarea aspectului economic. În alte cuvinte, europenii trebuie să înțeleagă că calea spre inima poporului armean trece prin Karabah, iar dezvoltarea sustenabilă a Armeniei nu poate fi realizată fără garanții de securitate.

Însă, autoritățile armenești afirmă, precum că procesul de integrare europeană nu este suspendat, iar Moscova face semnale, precum că Armenia nu trebuie neapărat să adere la Uniunea Vamală. Așadar, rămâne de văzut, ce opțiune va face Erevanul, și unde e limita răbdării poporului armean.
XS
SM
MD
LG