Astăzi la Chişinău a avut loc o conferinţă de presă mai neobişnuită despre lansarea unui proiect de ajutorare a femeilor în găsirea partenerului de viaţă. Proiectul a fost lansat de psihologul şi hipnoterapeutul de la o Asociaţie moscovită de consultanţă familială şi individuală, Vadim Gârla. În ce măsură găsirea partenerului e o problemă personală sau de interes public a căutat să afle Alla Ceapai:
Psihologul Vadim Gârla spune că mai multe motive l-au determinat să lanseze public acest proiect de ajutorare a femeilor în a-şi găsi jumătatea. În primul rând pentru că în Moldova se atestă un nivel redus al culturii relaţiilor interpersonale printre tinere, problemă semnalată chiar de pacientele care îi cer consultanță. Expertul a mai ajuns la concluzia că moldovenilor le este frică să se adreseze la un psiholog atunci când au o problemă. În consecinţă, o mulțime de familii tinere se destramă, dovadă fiind statistica divorţurilor mereu în creștere. Vadim Gârla spune că şi-a propus să acorde asistenţă psihologică, dar şi estetică mai întâi femeilor, pentru că ar fi mai receptive la asemenea iniţiative.
„Domnişoarele sunt cu mult mai dispuse de a veni, de a solicita o consultație, de a întreba, de a creşte. Bărbații sunt mai sperioşi. Ei solicită un ajutor psihologic atunci când este vorba despre divorţ, când i se ia o jumătate de avere, când îl despart de copii. Atunci el îşi aduce aminte că e căsătorit. Până atunci pe el nu-l doare capul. Nu e nimic discriminatoriu. Eu am început să lucrez cu domnişoarele, dar în perspectivă o să lucrez şi cu bărbaţii, şi cu perechile care deja au hotărât să fie împreună.”
Denumirea proiectului „Cum să-şi găseşti a doua jumătate şi să fii fericită” a stârnit nu doar ironie, dar şi un val de discuţii contradictorii pe reţelele de socializare. O bună parte dintre internauţi au opinat că e discriminatorie această iniţiativă pentru că ar viza doar femeile. Experta Republicii Moldova în cadrul Comisiei Europene contra Rasismului şi Intoleranței, jurista Nadejda Hriptievschi spune că nu orice mesaj care nu vizează ambele genuri poate fi considerat discriminator:
„Faptul că acest psiholog lansează un astfel de proiect orientat doar pentru femei la prima vedere ar putea constitui discriminare, dar dacă el argumentează cumva că clientele lui au fost până acum majoritatea femei şi el se axează doar pe segmentul acesta nu ar putea la prima vedere catalogat ca discriminare. Dacă singurul argument al lui ar fi că i se pare că femeile au o problemă mai mare să-şi găsească partener decât bărbații asta ar fi deja mai problematic.”
L-am întrebat pe directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, Sergiu Ostaf, în ce măsură găsirea partenerului este o problemă personală sau de interes public ce permite anumite ingerinţe, cum ar fi, bunăoară, impozit pentru persoanele care nu au copii, impozit perceput în perioada sovietică și tot mai atractiv pentru factori decizionali care caută surse de venit la buget și remedii pentru starea proastă a demografiei.
„Acestea sunt nişte politici care erau caracteristice regimurilor autoritare, regimuri care încercau, folosind pedeapsa sau bâta, să stimuleze un anumit comportament al populaţiei, exact ca şi măsurile de a plăti un impozit suplimentar dacă ai mai mulţi decât unul sau doi, sau trei copii. În lumea modernă sunt folosite alte politici cum ar fi, crearea serviciilor sociale, acordarea prestaţiilor sociale aşa încât familia un suport suplimentar atunci când apare încă un copil. Serviciile sociale creează posibilitatea ca părinţii să lucreze. Politicile acestea sociale sunt mult mai adecvate şi europene ca esenţă.”
Sergiu Ostaf spune că găsirea unui partener de viaţă poate fi considerată o problemă de interes public în contextul unor politici educaţionale, sociale şi demografice, însă în esenţă este o problemă personală. Iar orice ingerinţă ar putea fi calificată drept încălcarea drepturilor fundamentale cu excepţia cazurile când omul apelează la anumite servicii de asistenţă psihologică.
