Linkuri accesibilitate

„Eram un deţinut model. Am încercat mereu să respect regulile. Am devenit mai bun. Nu am mâncat niciodată carne de om”.


După ce Occidentul şi-a „proiectat” propria imagine asupra unui Orient mai degrabă exotic, făcând din el o destinaţie turistică privilegiată sau un loc de pelerinaj în vederea „iniţierii”, iată-l pe elveţianul Christian Kracht demitizând... nu, nu Orientul, ci „căutarea de mântuire” a lui homo europaeus, într-un roman „tulburător, care se înalţă ca un bloc negru de granit” (Der Spiegel), 1979, Cartier, 2013.

Totul începe în Teheranul cuprins de febra revoluţiei islamiste din 1979, unde naratorul şi Christopher – replică modernă a, de data aceasta, „cuplului” Ghilgameş/Enghidu – se pomenesc în virtutea „căutării de negăsire” (vorba lui Noica), mânaţi de golul lăuntric, ce-i face să schimbe ţările & continentele, cum şi-ar schimba cămăşile (neapărat de firmă!!!), fără a se mai regăsi unul în braţele celuilalt. Dezabuzat, Christopher se face praf la o petrecere, iar naratorului nu-i rămâne decât să-l care la un spital municipal – un adevărat Infern dantesc: „Duhoarea era incredibilă (…) Vreo treizeci de bărbaţi zăceau în cele douăzeci de paturi din salon. Pereţii erau mânjiţi cu fecale şi cu sânge…” –, unde-i abandonează spre dimineaţă cadavrul, nu înainte de a-şi însuşi pantofii Berluti ai acestuia. Apoi, la îndemnul românului Mavrocordato – un soi de Mefisto, cu apucături de dandy – şi pe banii acestuia, se decide să plece într-un pelerinaj la muntele Kailash, Tibetul de Vest, în ideea că „e de ajuns un singur ocol pentru a spăla păcatele unei vieţi întregi” – şi astfel a contribui „la restaurarea echilibrului zdruncinat”.

Pe cât de înălţătoare (de fapt, târâtoare: „Ne-am petrecut toată ziua aruncându-ne la pământ şi aşa am înaintat jur-împrejurul muntelui – încet, pas cu pas, în sensul acelor de ceasornic.”) se dovedeşte a fi experienţa pelerinajului, pe atât de cumplit reversul, alias lagărul de muncă în care e aruncat naratorul, spre reeducare! Teribil, finalul: „O dată la două săptămâni avea loc o şedinţă de autocritică voluntară. Nu lipseam niciodată. Eram un deţinut model. Am încercat mereu să respect regulile. Am devenit mai bun. Nu am mâncat niciodată carne de om”.

16 sept.’13
XS
SM
MD
LG