Linkuri accesibilitate

Nivelul criminalităţii în Republica Moldova în 2013, cel mai mare din ultimii șapte ani (Evenimentul zilei)



„Moldova are potenţial vinicol nevalorificat, dar că mulţi vinificatori încă nu înţeleg că trebuie să respecte strict cerinţele de stil şi calitate pentru a concura pe arena mondială”. Este o apreciere pe care o puteţi găsi pe paginile cotidianului „Adevărul” şi care aparţine unei cunoscute specialiste în vinuri din Marea Britanie, Caroline Gilby. „Cu siguranţă, în ultimii ani, calitatea vinurilor moldoveneşti s-a îmbunătăţit, dar acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu vinurile din întreaga lume. Moldova trebuie să găsească ceva ce ar face-o unică şi ar convinge cumpărătorii internaţionali că vinurile moldoveneşti merită un loc pe rafturile lor”, e de părere dna Gilby.



„La Bruxelles se lucrează la deciziile legale pentru a crește cotele de vin moldovenesc exportate în Uniunea Europeană”, este citat comisarul european pentru extindere și politica de vecinătate Štefan Füle, după ce a spus acest lucru într-un interviu pentru serviciul armean de la Radio Europa Liberă. Comisarul a mai zis că orice amenințare din partea Rusiei țintită spre posibila semnare a acordurilor cu Uniunea Europeană este inacceptabilă, iar Uniunea îi va sprijni și le va sta alături celor care sînt victimele acestei presiuni nedorite. Solidaritatea, a mai spus Štefan Füle, nu este o vorbă goală la Bruxelles.

O altă declaraţie încurajatoare pentru vinificatorii moldoveni este citatată de „Agerpres” şi aparţine ministrului român de externe Titus Corlăţean. Şeful diplomaţiei române susţine că a solicitat Comisiei Europene să elaboreze un mecanism de sprijin financiar compensatoriu pentru Republica Moldova, ca urmare a embargoului şi că România ar face bine dacă ar ajuta statul vecin prin creşterea cotelor de import pentru produsele restricţionate de Rusia.

O ştire de pe agenţia rusă de ştiri „Interfax”, citată pe larg de presa de la Chişinău, reproduce reacţia medicului sanitar-şef al Rusiei, Ghenadi Onișcenko, la maniera în care a comentat UE embargoul asupra vinurilor moldovenești. „Tuturor „binevoitorilor” care, fără a pătrunde în esența problemei, vorbesc despre verdicte politice, le-aş recomanda să achiziționeze aceste produse. Și problema va fi rezolvată,” ar fi spus presei ruse Ghenadii Onişcenko.

„Ziarul Naţional” relatează, cu referire la un comunicat de presă al Băncii de Economii (BEM) că instituţia a împrumutat de la acţionarii privaţi 50 de milioane de dolari pe un termen de şase ani. Investiţia a fost făcută pentru a majora capitalul normativ total al băncii, dar şi pentru a propune clienţilor produse şi servicii noi. Banca va trebui să restituie banii în termen de şase ani şi nu va putea să-şi achite datoria anticipat. Acţionarii au acordat creditul cu o dobândă fixă de 3% anual.

„Nivelul criminalităţii în Republica Moldova în 2013, cel mai mare din ultimii șapte ani”, titrează pagina electronică a publicaţiei „Evenimentul Zilei”. Publicaţia face referire la datele Biroului Naţional de Statistică, care arată că din 2007 până în prezent rata anuală a criminalităţii a sporit de la 24 de mii de cazuri la 36 de mii anual. Ori de câte ori au comentat aceste creşteri, autorităţile au invocat o mai bună raportare a cazurilor, faţă de timpurile în care infracţiunile se doseau tocmai pentru a lustrui imaginea organelor de drept în statistici.

Un articol din „Adevărul” anunţă intenţia autorităţilor de a-i impozita, începând cu 2014, pe notari, avocaţi şi executorii judecătoreşti la fel ca pe orice societate comercială, cu cota de 12%. Pe de altă parte, măsura va duce la dublarea tarifelor din sistem, susţin cei vizaţi. Taxa pentru autentificarea de către notar a unui contract de vânzare-cumpărare ar putea creşte, bunăoară, de la circa 4.000 de lei la 8.000 de lei, iar cea pentru iniţierea procedurii de executare de la 450 la 900 de lei. „Dacă modificările vor fi aprobate, autorităţile vor avea mai multe pârghii de a obliga avocaţii să divulge date confidenţiale ale clienţilor. Or, unii avocaţi se vor teme să nu-şi piardă licenţa de activitate”, susţine avocatul Roman Zadoinov.
XS
SM
MD
LG