În materie de vinuri, precum și în practic tot ce privește alimentația și protecția consumatorilor, există o legislație europeană foarte strictă, in special in legătură cu denumirile, dar si cu metodele de tratare, in primul rînd în chestiunea continutului de alcool si de sulfiți, care asigura conservarea vinurilor si care uneori le pot chiar schimba culoarea.
Europa a intervenit însă tardiv (abia în 2005), deși definitiv, în procesele de fabricare, de denumire și de conservare a vinurilor. Au fost definite astfel regulile șaptalizării, ale adăugării unei cantități de zahăr pentru a produce mai mult alcool (adăugarea unei cantități de zahăr în timpul fermentării nu face vinul mai dulce, ci produce mai mult alcool).
Peste tot producătorilor le mai e impusa si "trasabilitatea". Altfel zis, eticheta sticlei trebuie să indice cu precizie originea vinului, nu însă și soiurile de struguri, această precizare fiind cel mai adesea facultativă.
Legislatia europeană le completează pe cele naționale. Cea din Franța, de pildă, e foarte stricta, iar clasificarea vinurilor impune un sistem național, tradițional, cu reguli rigide contestate în alte țări producătoare de vin.
Multe vinuri conțin substanțe adăugate, care nu provin în mod natural din procesul fermentării. Astfel, o substanță cum e dibutilul ftalat, cea invocată de Rusia pentru a bloca importurile de vin moldovenesc, nu are ce căuta în vin și pe bună dreptate poate fi clasată printre impuritățile toxice. E vorba de fapt de un aditiv folosit la fabricarea plasticului.
In schimb, majoritatea vinurilor conțin sulfiți. Sulfiții (bioxidul de sulf) sînt produși în stare de naturală în vin prin fermentare, însă producătorii adaugă în mod sistematic o oarecare cantitate de sulfiți vinului, pentru a-l face să dureze.
Vinurile albe in general tind sa conțină mai mulți sulfiți decât cele roșii. Bioxidul de sulf e pentru vin ceea ce e aspirina pentru om: omoară bacteriile, oprește fermentarea și oțețirea prin oxigenare. In același timp, pus în cantități prea mari bioxidul de sulf dă vinului un gust de fum și de chimicale.
Pe deasupra, mulți bolnavi de astmă, chiar în stadiu benign, sînt foarte sensibili la sulfiți. Pentru a-i proteja pe aceștia a decis congresul SUA, încă din 1988, să impună menționarea obligatorie a sulfiților pe etichetă. Sulfuroasa mențiune a fost adoptată ulterior și de UE. Eticheta trebuie, din 2005 încoace, să poarte obligatoriu "conține sulfiți"…
Desigur, toate aceste substanțe chimice sînt garantate a fi total infensive pentru majoritatea consumatorilor. Interzicerea sau controlul lor au o bază mai degrabă psihologică. Majoritatea oamenilor preferă însă să nu ia medicamente în fiecare zi, chiar dacă acestea nu au efecte negative.
---------------
După ce Rusia a renuntat la importul de vinuri moldoveneşti pe motiv ca ar avea un conţinut prea mare de dibutil ftalat – substanţă chimică periculoasă provenită din plastic – state vecine precum România sau Polonia au îndemnat europenii să sprijine Republica Moldova prin cumpărarea vinului moldovenesc.
Poate oare să conteze Republica Moldova pe efectul recuperator al acestor îndemnuri? Oenologul Mihai Măciucă crede că da. Chiar dacă îndoielile autoritatii sanitare de la Moscova privind calitatea vinurilor moldoveneşti sunt alimentate chiar din interiorul Moldovei, eventual din ratiunie politice. Chiar dacă Republica Moldova ar mai avea multe de făcut pentru a corespunde unor rigori de calitate, obligatorii pe piaţa europeană. Şi chiar dacă cotele de export alocate de europeni pentru vinificatorii moldoveni nu au fost niciodată valorificate pe deplin din momentul obţinerii lor.
„Noi nu avem probleme tehnice, de dotare cu echipament, nu avem probleme ce ar ţine de calitate. Pur şi simplu noi nu suntem cunoscuţi pe piaţa europeană şi foarte bine suntem cunoscuţi pe piaţa Rusiei, unde s-au făcut foarte multe investiţii,” explică Mihai Măciucă.
Oenologul sugerează că ar fi nevoie de acţiuni mai hotărâte de promovare din partea guvernului. Vinificatorii înşişi nu sunt acum în stare să şi le permită, iar guvernul, prin intermediul agenţiei sale de atragere a investiţiilor – MEPO – ar putea face acest efort într-o situaţie de criză.
Rigorile tehnice specifice faţă de vinuri, care există pe piaţa europeană, nu ar fi un obstacol din moment ce Republica Moldova abia de doi ani a început să-şi reformeze sistemul de certificare, iar pentru a putea indica pe sticle denumirile geografice, bunăoară, cum se obişnuieşte în Occident, ar mai avea nevoie de vreo trei ani de testări?
Mihai Măciucă spune că cerinţele tehnice nu ar fi un obstacol:
„Anul trecut abia au fost aprobate criteriile. Trebuie să mai treacă vreo trei ani pentru a le testa şi a le califica conform unor condiţii tehnice şi organoleptice ce să corespundă regiunii. Dar principalul criteriu este inofensivitatea produsului, care este apreciat peste tot. În rest ţine de nişte criterii specifice ale unor regiuni. Nu văd nici o problemă cu asta. Ce până acum nu am vândut vin fără indicaţii geografice şi în Cehia, şi în Franţa?”
Iată însă cum îşi explică oenologul încrederea absolută că vinurile moldoveneşti nu sunt nocive pentru consumatori, aşa cum pretinde partenerul comercial al Moldovei din Est:
„În 2006, când s-a pornit embargoul din partea Rusiei, am avut o livrare în Japonia. Influenţaţi de ceea ce a spus Rospotrebnadzor, japonezii au făcut timp de trei luni teste asupra vinului şi nu au găsit nimic nociv în el. dacă japonezii nu au găcit nimic, apoi nu ştiu cine ar putea găsit.”
În mediul de experţi, nemaivorbind de cel al opoziţiei politice, există însă şi voci care admit că, în încercarea de a penetra mai activ piaţa europeană, calitatea vinului moldovenesc ar putea fi o problemă. Apărând astăzi vinificatorii în faţa unor astfel de astfel de îndoieli, preşedintele Academiei de ştiinţe din Moldova, Gheorghe Duca, şi oenologul principal din cadrul aceleiaşi instituţii, Boris Găină, au difuzat o declaraţie comună, în care au spus că Rusia manifestă un subiectivism extrem şi se conduce în exclusivitate de factori politici, instituind restricţii la importurile de produse din Republica Moldova. Academicienii au mai anunţat că au prelevat şi trimis la laboratoare din Polonia, Austria sau Franţa probe de vin ca să le verifice, iar partea rusă nu a trimis în Moldova nici o dovadă care ar proba acuzaţiile aduse vinului pe care l-au respins.
