Linkuri accesibilitate

Canalul TV rusesc Evro-Kino a fost avertizat că face propagandă homosexuală


Un canal de televiziune popular din Rusia a fost admonestat pentru propagandă în favoarea relațiilor homosexuale. Serviciul federal de supraveghere a comunicațiilor și mass media (Roskomnadzor) din Rusia a anunțat joi că a avertizat canalul de televiziune Evro-Kino pentru difuzarea muzicalului francez „Les Chansons d'Amour” (Cîntecele iubirii), din 2007, care în opinia serviciului federal citat ar conține „propagandă în favoarea relațiilor sexuale netradiționale”. Filmul, regizat de Christophe Honore, și în care joacă Louis Garrel, Ludivine Sagnier, Clotilde Hesme și Chiara Mastroianni, a cîștigat premiul Cesar al Franței în 2008, și a făcut parte din selecția oficială a festivalului internațional de film de la Cannes. Recent, Rusia a adoptat o lege de interzicere a „propagandei relațiilor sexuale netradiționale în rîndul minorilor”, fapt care a generat proteste din partea organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului, care spun că legea duce la discriminări pe criteriul orientări sexuale.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG