Linkuri accesibilitate

De la o vreme încoace mi se umplu buzunarele cu bănuţi, cu monedele acelea mici şi slinoase. În mod normal, ar trebui şi eu să-i folosesc cumva, nu-i aşa?



Multe şi felurite chipuri a plămădit tranziţia interminabilă, stimaţi ascultători. Unele au devenit deja proverbiale. Mă refer la politicianul traseist şi demagog şi la cinovnicul indiferent, la omul-de-curînd-înavuţit şi la şoferul grobian din microbuz. Deunăzi însă am întîlnit un personaj insolit al tranziţiei noastre, unul pe care nu l-am mai văzut pînă acum. Eu l-am numit taxatorul dezgustat de bănuţi...

Mărturisesc că de la o vreme încoace mi se umplu buzunarele cu bănuţi, cu monedele acelea mici şi slinoase. Tot felul de vînzători îmi tot dau bani de metal. În mod normal, ar trebui şi eu să-i folosesc cumva, nu-i aşa?

Cu gîndul acesta am urcat deunăzi într-un troleibuz şi i-am întins taxatorului șase monede: două de 50 de bani şi patru de 25 de bani. Ei bine, reacţia taxatorului – un tînăr de vreo 22 de ani – m-a descumpănit şi chiar m-a năucit. Flăcăul a bolovănit ochii, a refuzat categoric să ia bănuţii, a început să se agite şi să fluture din mîini.

„Aşa ceva nu accept! Dă-mi bani de hîrtie!” mi-a spus răspicat taxatorul, iar în priviri i se citea un dezgust profund.

„Dar care-i problema?” am îngăimat.

Mi-a vorbit cu încrîncenare, vreo cinci minute, despre cît de dificilă îi este meseria din cauza nesuferitelor monede de metal. Vorbea precipitat, înghiţind cuvintele, şi mărturisesc că nu am înţeles mare lucru. Am desprins doar ideea că cineva, la rîndul lui, nu acceptă monedele de metal pe care i le dau lui pasagerii. Apoi, enervîndu-se de-a binelea, tînărul mi-a spus că nu are nevoie de bănuţii mei, că îmi va plăti el călătoria din banii lui de hîrtie şi mi-a întors ostentativ spatele.

Am simţit şi eu că mă ia în stăpînire nervozitatea. Am băgat mîna în buzunar, am scos un pumn de bănuţi, i l-am arătat şi i-am explicat că trebuie să fac ceva cu aceşti bani pe care mi-i dau la magazine vînzătorii. Însă taxatorul tînăr se duse să vîndă altora bilete. Apoi mi s-a făcut milă de el şi, cînd a revenit, i-am întins o bancnotă de 20 de lei. S-a codit preţ de cîteva clipe, dar a luat-o pe urmă.

Situaţia asta e niţel absurdă, fireşte, căci am tot dreptul să folosesc monedele de metal. Acestea nu au fost încă scoase din circulaţie. Dar, sincer, am simţit un soi de compasiune pentru tînărul acela agitat care muncea din greu în troleibuzul arhiplin. Fie, am zis, dacă vrea bani de hîrtie, îi dau bani de hîrtie...
XS
SM
MD
LG