Linkuri accesibilitate

Ultimul WC din UE




Dacă titlul de mai sus v-a cârnit nasul, este foarte bine. Dar insuficient. Trebuie să trăiți senzația - olfactivă până aproape de tactilă, ca și cum damful și-ar face loc în nările Dvs. cu coatele! - aflării într-un spațiu impropriu (aici, de la propre - curat), nu că pentru cetățenii UE, nici măcar pentru amărășteni de-ai noștri, mereu pe drumuri de când și-au tras pașapoarte românești. Căci despre o călătorie va fi vorba în cele ce urmează, mai exact despre - să mă ierte cinstitele voastre fețe - un popas igienic greu de uitat, de vreme ce s-a ținut după noi kilometri în șir, în ciuda aerului condiționat din habitaclul autobuzului plin cu turiști. Reducerile de sfârșit de sezon balnear au umplut două autocare bulgărești, lumea începe să-și împărtășească experiențele din anii trecuți, sunt evaluate diverse stațiuni, și cum nu prea sunt burlaci & femei singure printre noi - iată că m-am dat de gol, căci mă aflu printre „turiștii la preț redus”! - cuplurile fac cunoștință, intră în vorbă, sporovăiesc, astfel că odată ajunși la vama Leușeni (R. Moldova), ne-am și împărțit pe căprării. Aici ar trebui să pun punct și s-o iau de la capăt. Aș fi făcut-o cu mare bucurie, dacă trecerea prin vama moldovenească ar fi fost una punctuală - și n-a fost! Așa că e musai să pun puncte de suspensie, pentru a descrie (în braille!) așteptarea oarbă de peste trei ore, ceea ce ne scotea din grafic - dar ce nu promit firmele de călătorie pentru a-și atrage clientela.

Acum chiar că puteți să vă prindeți nasurile (fine, cum altfel?!) cu cleștișoare - urmează alineatul în care o să miroase urât, ca să nu zic că o să pută (iaca pozna, că am zis-o!) de-a binelea. Suntem de mai bine de o oră în vama Albița, oarecum pe linie moartă - căci alte și alte vehicule trec în față, fie autobuze de cursă, fie maxi taxi la comandă -, șoferii (bulgari și ei, vorbind o rusă de cel mult o sută de cuvinte) ne fierb înăuntru, explicându-ne mai mult prin semne că nu e voie să ieșim afară. Până se găsește cineva cu tupeu (sau… nevoi mai stringente), care se cere „afară pentru dânsul/dânsa” (scriu prin bară, ca să nu fiu acuzat de discriminare pe criterii de sex!). Odată ușa autocarului deschisă, persoana respectivă dispare într-o direcție - hai să-i zicem, din delicatețe - necunoscută, unde zăbovește ce zăbovește, pentru ca apoi să revină oarecum spăsită, iar mirosul - ca să nu zicem damful - ce-o învăluie trădează deîndată locul de unde tocmai se întoarce. Între timp, nici o mișcare pe frontul vamal, unul cu două rânduri de controale (la moldoveni și la români, de unde se tot spune de relațiile frățești cu totul și cu totul speciale; pentru comparație, la granița moldo-ucraineană, dar și româno-maghiară, se află un singur punct - comun! - de control al pașapoartelor, fără să se pretindă nici un fel de fraternitate moldo-ucraineană sau româno-maghiară!), iar șoferii par excedați de situație și deschid larg ușile autocarului, chit că la plecare fusesem instruiți să nu ieșim în nici un caz în vamă, cel puțin nu înainte de a trece controlul pașapoartelor. Alte câteva persoane dispar în direcția binecunoscută, iar întoarcerea lor umple habitaclul vehiculului de un miros tot mai greu de suportat. Ceea ce mă miră este ușurința cu care se trece de bariera punctului de control, pentru a te îndrepta într-acolo unde și regele merge pe jos - cum nimeni nu te oprește, ce te-ar costa să urci în prima mașină de ocazie și să te faci dispărut? (Nu că aș da acum cuiva idei, mi-i în grijă de siguranța României & Uniunii Europene!) Nu am ce face, străbat și eu așa-zisa „cale regală” - din nevoia tot mai presantă de a descrie totul din prima sursă! -, iar ceea ce descopăr, mai întâi cu nările, iar apoi cu toți porii ființei, e greu de descris. O umblătoare sordidă, fără apă, cu cabine imunde în care nu-ți vine să intri, necum să te postezi deasupra găurilor din podeaua de ciment, și câteva pisoare insalubre, așa arată prima toaletă publică a României, și deci implicit și a Uniunii Europene, dinspre Est. Revenit în autobuzul nostru, unde toată lumea a început să miroase la fel, după ce o duzină-două de inși a împrumutat „calea regală”, percep o schimbare de atmosferă, iar un omulean ceva mai șugubăț formulează, într-o engleză cazonă și cu ghilimelele intonaționale de rigoare, întocmai dispoziția generală: “Welcome in UE!” Printre râsetele generale, categoria haz de necaz, se aude o voce mai pragmatică, de om umblat prin lume: „La câtă șpagă iau ăștia zilnic, ar putea construi o budă de cinci stele, cu cabine de duș și…” Nu mai termină fraza, deoarece autobuzul tocmai s-a urnit din loc, după ce șoferii bulgari pare-se s-au înțeles cu vameșii români…

Și așa, la capătul a încă trei ore, am intrat pe teritoriul românesc, lăsând în urmă ultimul (acum, dinspre Vest!) WC al UE, îndreptându-ne în viteză (ca să mai recuperăm ceva din orele de vacanță) spre patria lui Gheorghi Gospodinov, autorul bulgar al Un-ui roman natural, în care se face, printre atele, și un scurt istoric al toaletelor, din care lipsește totuși o pagină glorioasă - cea a umblătoarei de la vama Abița, al cărei cântăreț involuntar m-am pomenit a fi tocmai eu... Și pe când izul neplăcut se disipa, iar buna dispoziție revenea, odată cu moș Ene pe la gene, încă mult timp a stăruit în memoria mea fraza insului șugubăț, transcrisă aici cu litere în relief (cu bold): “WelCome in UE!

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG