Linkuri accesibilitate

În tîrgul belgian Menen, funcționarilor li se cere să răspundă, când cineva li se adresează în franceză, doar în trei feluri: prin tăcere, prin pictograme, sau prin gesturi.



Belgia e țara suprarealismului, desigur, dar chiar și în Belgia se ating uneori extreme exuberante. Să luăm tîrgul flamand Menen, pe granița Belgiei cu Franța și care își împarte strada principala cu Halluin, de partea cealaltă a frontierei de multă vreme inexistente. Primăria din partea flamandă a orășelului, deci în Belgia, a decis să le impună funcționarilor comunali - cu toții flamanzi, desigur - să evite total să mai răspundă în franceză întrebărilor francezilor sau francofonilor care se prezintă la ghișee.
Din 32.000 locuitori, cîți are târgul, 2.000 sint francezi sau belgieni francofoni.
Sigur, politica lingvistică flamandă e cunoscută de decenii ca fiind cea mai restrictivă din Europa. Flandra nu recunoaște minoritatea francofonă, folosirea limbii franceze este de altfel pur și simplu interzisă în Flandra, iar din acest motiv Belgia nu a semnat Carta Europeana a Limbilor Regionale si Minoritare a Consiliului Europei; recent, Consiliul Europei chiar a anchetat in Belgia, tara care adaposteste principalele institutii europene, dar in care minoritatea francofona din Flandra intampina probleme juridice si administrative in folosirea limbii franceze.
Unele inițiative locale depășesc însa absurdul plauzibil. Astfel, în orășelul Overijse primăria a lansat printre cetățeni o campanie de delațiune împotriva celor care distribuie afișe sau pliante în franceză. In satul Liedekerke, lipit de Bruxelles, terenurile de joc comunale pot refuza copiii care nu se exprima in flamanda. Burgada Alost a scos portretele regelui si reginei Belgiei din sala de reuniuni a primariei (asta pentru că familia regală simbolizează Belgia unită). Legislația lingvistică e valabilă peste tot în Flandra. In Courtrai, o baracă cu cartofi prăjiți numită comic Grand-Place a fost somată de primărie sa-si schimbe numele.
Extrema, însă, a fost atinsă în tîrgul Menen, de pe granița cu Franța, cel care își împarte strada mare cu un sat francez. Acolo, așadar, franceza a fost nu doar total interzisă în contactele administrației comunale cu populația și cu turiștii (deși toată lumea vorbește franceza, măcar ca limbă învățată la școală), dar functionarilor li se impune de acum inainte sa raspunda, in cazul in care cineva li se adreseaza in franceza, doar in trei feluri: prin tăcere, prin pictograme (desene), sau prin gesturi.
Crezand ca aduce ceva liniștire celor șocați de măsuri atît de extreme, primăria a asigurat că franceza va putea fi totuși folosită in situații medicale de urgență, sau în caz de accident.
In același timp, personalul administrativ, functionarii comunali vor participa la o formare psihologica specială pentru a putea gera enervarea sau agresivitatea francofonilor frustrați de a vedea că la o întrebare serioasă li se răspunde prin tăcere, pictograme, sau gesturi.
Aceasta fiind Belgia, pe primărița (la bourgmestre) naționalistă flamandă din Menen, care a impus respectivul regulament o cheamă, foarte francofon, Martine Fournier.
XS
SM
MD
LG