Linkuri accesibilitate

Întrevedere la Vilnius între John Kerry și miniștri de externe UE


Secretarul de Stat american John Kerry se întâlnește astăzi la Vilnius cu miniștri de externe ai Uniunii Europene în căutarea sprijinului pentru acțiuni militare cerute de administrația Obama pentru pedepsirea regimului sirian bănuit de folosirea armelor chimice.
Țările europene sunt divizate în această privință. Câteva au cerut Washingtonului să aștepte raportul inspectorilor ONU despre presupusul atac chimic de luna trecută în apropierea Damascului. Este și poziția președintelui francez, François Hollande care sprijinise inițial acțiunile militare fără această condiție. Germania spune că nu va lua parte la vreo acțiune militară, iar Parlamentul britanic a votat împotriva implicării Londrei.
Liderii mondiali au luat în discuție Siria la summit-ul G20 de joi și vineri, la St. Petersburg, unde președintele american Barack Obama și-a reafirmat divergențele cu aliatul principal al regimului sirian, liderul rus Vladimir Putin.
XS
SM
MD
LG