Am fost recent în cîteva sate din nordul Republicii Moldova şi am întîlnit acolo foarte mulţi oameni supăraţi pe libertate, oameni care voiau să se întoarcă în Uniunea Sovietică. Cu unul dintre aceştia am discutat într-o dimineaţă pe marginea traseului Otaci-Soroca în timp ce aşteptam autobuzul care să mă ducă în capitală. Era un om care părea să aibă puţin peste 40 de ani. Deci era încă tînăr.
Omul acesta mi-a zis că agricultura în Moldova e curată pierdere de timp, că nu poţi să devii prosper, lucrînd pămîntul.
„Dar aveţi aici nişte livezi frumoase...” am încercat eu marea cu degetul.
„E rahat! Nu poţi face nimic în agricultură, iar dezastrul a început din cauza ăstora care au vrut libertate. Pe vremea sovieticilor erau colhozuri şi oamenii huzureau, nu mureau de foame ca acum!”, a ripostat cu multă convingere omul încă tînăr.
Chipul lui exprima un dezgust profund pentru ceea ce aveam acum.
„Dar remarc totuşi că lumea reuşeşte să se descurce, ba chiar există gospodării impresionante...” am zis eu.
„Asta pentru că lucrează mai toţi în Rusia, muncesc din greu şi fac într-un an cîteva mii de dolari. Cu asta trăiesc...” mi-a explicat omul încă tînăr.
„Păi, nu tot libertatea le permite să facă miile astea de dolari?” l-am întrebat.
Preţ de cîteva clipe omuleanul se holbă la mine uşor descumpănit.
Apoi, încreţindu-şi fruntea, tună: „Dă-o naibii de libertate! Văd că ţii tare mult la ea! Dacă nu ai ce mînca, îţi mai trebuie libertate?”
Întîmplarea asta a avut loc nu la începutul anilor 90’ şi nici în epoca triumfului peceremist, ci în august 2013! Am fost în cîteva sate din nordul Moldovei şi am descoperit acolo o sumedenie de oameni supăraţi pe libertate, oameni ale căror rude fac dolari în Rusia. Şi mă întreb: guvernanţii autohtoni eurointegratori ştiu că în partea de nord a ţării există o asemenea stare de spirit? Ei nu se tem că această stare de spirit le poate da peste cap ambiţiile europene?
