Linkuri accesibilitate

Vasile Botnaru în dialog cu Alexe Rău, directorul Bibliotecii Naţionale.


S-a încheiat Salonul internaţional de carte de la Chişinău, ocazia unui interviu-bilanţ cu Alexe Rău, directorul Bibliotecii Naţionale.

Europa Liberă: Saloanele de la Chişinău au devenit deja suficient de populare ca să vrea lumea să vină să îşi lanseze producţiile noi. Dar noi judecăm, din păcate, după indicii statistici, numerici. Cât de reprezentativ, dacă este o creştere, o ascendentă de la un salon la altul, se duc cercurile pe apă sau nu?

Alexe Rău: „Eu aş începe, mai întâi, cu faptul că, din toate cele 22 de ediţii ale Salonului, fiecare din ele a avut, până acum, un fel al său de a fi, o cireşică în vârful tortului. Specificul din acest an este că, pe lângă UNESCO, evenimentul a fost patronat şi de prima doamnă, Margareta Timofti. Apoi, Salonul s-a desfăşurat în spaţii renovate. A remarcat lumea lucrul acesta şi am înţeles şi eu ce înseamnă spaţii adecvate pentru aşa ceva.

E cu totul alt Salon, altă respiraţie, altă înţelegere, lumini interioare, feţe luminate. Adică, într-adevăr, e altceva. Şi un alt specific: este cel mai bogat Salon, din toate cele 22, după numărul de cărţi expuse pe simeze şi rafturi, aproape 6.000 de titluri. Numărul de edituri este şi el mai mult de 300, editurile a căror producţie a fost prezentată aici, pe rafturile şi simezele Salonului.

Au avut loc lansări de carte, mai multe decât în ceilalţi ani: vreo 150-160 de lansări, plus prezentări la stand. Spaţiile acestea noi, dacă aţi observat, permiteau acolo şi alte locuri interesante de a lansa, cu o tribună, nu ştiu ce. Adică nişte lucruri ca un fel de bookfest. Şi noi chiar am ajuns la bookfest.

Bookfest-
ul a apărut, în general, în Statele Unite ale Americii, prima doamnă, Laura Bush, cu Biblioteca Congresului a început acest festival. Iată şi noi, cu trei ani în urmă, ne-am gândit că Salonul internaţional de carte este puţin şi am extins ideea, într-un proiect nou, Festivalul naţional al cărţii şi lecturii, Salonul rămânând pivotul acestui Festival, care cuprinde tot teritoriul. Deci, ca şi în America, avem şi noi o primă doamnă care patronează Festivalul şi Salonul.”

Europa Liberă: Mai puţini scriitori avem ca americanii. Dar totuşi v-aţi ambiţionat să faceţi un top al celor mai citiţi autori sau al celor mai citite cărţi. Se schimbă preferinţele? În acest top se vede o modificare de preferinţe?

Alexe Rău: „La ediţia din acest an a topului, a ieşit învingător post-mortem Aureliu Busuioc. Este urmat de Iulian Filip şi Leo Butnaru. În fond, preferinţele, scriitorii populari rămân cam aceiaşi. Puţini scriitori din taberele celelalte au pătruns. Poate dintre debutanţi Nadia Pădure de la Străşeni, cu cartea ei, pe care am şi prefaţat-o, „Altă iubire”, a intrat în top cu un număr de puncte considerabil.”

Europa Liberă: În ce măsură Salonul de carte contribuie la vânzări? Editorii urmăresc şi partea comercială, fireşte.

Alexe Rău: „La cererea editorilor, la doleanţa lor, am iniţiat şi acest al treilea element al salonului, expoziţia târg, al doilea element: jurizarea, evaluarea dezvoltării procesului editorial în ţară şi în ţările care şi-au trimis reprezentanţi aici şi mijloacele de popularizare, de valorificare a operelor: mese rotunde, conferinţe, lansări de carte, simpozioane şi altele. S-a ajuns, la ultimele trei ediţii, la un număr de vizitatori, între 20.000-22.000. În privinţa vânzărilor, mai mulţi editori sunt mulţumiţi şi am observat şi eu lucrul acesta, petrecând, întâlnind pe cineva, vedeam cum lumea iese cu sacoşe, cum cumpără cărţi. Adică s-a cumpărat bine.”

Europa Liberă: Aveţi şi premii, ca de obicei, la finalul SIC-ului, daţi şi premii pentru diferite performanţe. E greu să alegeţi „vârfurile” Salonului?

Alexe Rău: „Aici poate să vă spună mai mult juriul, Vlad Pohilă, şi ceilalţi membri, Arcadie Suceveanu, Mihai Cimpoi şi alte personalităţi. Din 6.000 de titluri, trebuie să alegi 150 maximum, cum a fost şi anul trecut. Anul trecut, din 5.000 au fost rugaţi editorii să pună pe masa juriului tot ce cred ei că e mai bun la ei. Şi, când au numărat, vreo 700 de cărţi s-au adunat. Deci, din cele 700, au ales 150. Dar şi pentru aceasta au fot criticaţi de Mircea Ciobanu în „Jurnal de Chişinău”. Acest Salon este totuşi un eveniment spiritual, un eveniment simbolic. El s-a născut odată cu sărbătoarea „Limba noastră cea română” şi va rămâne aşa, cel puţin, cât vom fi noi aici vii şi îl slujim. Şi noi nu punem în prim-plan interesele comerciale.”

Europa Liberă: Cartea devine totuşi mai inaccesibilă şi din cauza costurilor, şi din cauza că omul îşi scoate mai greu banul din buzunar pentru o carte. Există nişte soluţii pentru a face cartea accesibilă, în aceste condiţii dificile pentru toată lumea?

Alexe Rău: „Soluţiile trebuie să vină de la un management adecvat, management ajustat la noile condiţii. Ca să vă dau exemplul Bibliotecii Naţionale, noi am trecut printr-o perioadă când numărul cititorilor scăzuse considerabil, de multe, multe ori. Imediat am făcut nişte sondaje, noi facem sondaje anuale şi la Biblioteca Naţională.

Înainte de a aproba un nou plan de activitate, noi facem sondaj şi aflăm de la cititori ce nu le place la noi, ce ar vrea să mai vadă şi încercăm să realizăm doleanţele lor. Deci o cauză a fost că vreo 3-4 ani, vreo doi ani de pe timpul lui Voronin şi vreo doi ani de pe timpul Alianţei pentru Integrare Europeană, Biblioteca Naţională nu a avut niciun leu de la stat pentru achiziţii de carte, lucru greu de imaginat, probabil. Şi atunci cititorii, venind aici, după carte, vor să vadă carte nouă, în primul rând, actuală.

În sfârşit, a început să ne dea nişte bani şi Ministerul Culturii şi, cu ajutorul Ambasadei României la Chişinău, cu ajutorul Bibliotecii Naţionale a României, cu ajutorul altor oameni luminaţi de peste Prut, am reuşit să ni se acorde un exemplar de depozit legal de carte românească. Deci, de trei ani, noi recepţionăm acest depozit legal. Şi trebuie să vă spun că savanţii, cercetătorii, studenţii, profesorii sunt tot mai satisfăcuţi de baza de documentare care se creează aici, la noi, la bibliotecă. Şi cititorii au început să revină.

Ajunseseră, într-un timp, până pe la 3.000-4.000, de la 16.000, câţi erau. Acuma deci se revine înapoi. Am întrecut cifra de 10.000 cititorii fizici. Şi avem 90.000 cititori virtuali, prin internet. Cât priveşte vizitele, ele se apropie de 1 mln, vizitele virtuale şi cele fizice, reale, de 1 mln, lucruri nemaiîntâlnite. Şi saltul acesta se datorează şi aniversării noastre din 2012, dar şi lansării Bibliotecii Naţionale Digitale. Fiind membri în Organizaţia Europeană a Bibliotecilor Naţionale, participăm la proiectul TEL, The European Library, Biblioteca Digitală Europeană, care proiect ne-a ajutat să nu bucurăm şi de un anumit sprijin financiar din partea Comisiei Europene, ca să achiziţionăm un scaner, un server bun. Şi, în felul acesta, iată că avem Biblioteca Naţională Digitală.

În plus, avem un site care funcţionează şi care e făcut tot după modelul şi după rigorile Bibliotecii Digitale Europene. Pentru anul acesta, am fixat în program să creăm şi o bibliotecă digitală nepatrimonială pentru că Biblioteca Naţională Digitală actuală include numai copiile documentelor care fac parte din moştenirea culturală, scrisă, imprimată şi digitală. Acuma există cărţi simple, care nu sunt cărţi de patrimoniu, dar sunt întrebate.

De asemenea, am achiziţionat deja un calculator. Suntem în căutarea unui server şi a unui scaner bun. Şi vom face pe acel server o bibliotecă obişnuită, nu în formatul TIFF, cum se face Biblioteca Naţională Patrimonială, poate chiar şi în Word, încât cititorii să poată împrumuta carte în format electronic. Inginerii noştri au şi ales deja nişte modele. Modelul chinez de carte, de cititor electronic le place cel mai mult şi ca comoditate, şi ca preţ.”


Europa Liberă: Aceasta înseamnă să plătiţi şi nişte drepturi de autor?

Alexe Rău: „Acolo da. Noi de aceea am şi pornit-o, mai întâi, cu Biblioteca Naţională Digitală Patrimonială. Şi nu numai de aceea. Funcţia unei biblioteci raţionale este să fie memoria unei naţiuni, deci, să se ocupe de aceste cărţi. Acolo, în această bibliotecă, vom avea de conlucrat foarte mult cu editurile şi cu autorii. Multe edituri ne prezintă cărţile lor şi în variantă CD, CD-ul anexat la carte. Atunci când vine autorul sau editorul şi ne predă aceste cărţi, am elaborat un model de contract pe care-l vom semna: biblioteca şi cititorul sau editorul şi în care vor fi stipulate anumite garanţii, dar şi va fi spus ce pretenţii are autorul. Sigur, noi ne vom bucura, în primul rând, atunci când autorul nu va aştepta onorarul de la noi.”

Europa Liberă: Da totuşi sunteţi pentru a încasa nişte plăţi, măcar modice, pentru citirea unor lucrări sau sunteţi adeptul deschiderii totale? Exact, cum în muzică, ştiţi, unii care pledează pentru deschiderea totală sau piratarea totală şi alţii totuşi pentru ordine minimă?

Alexe Rău: „Aceasta depinde cum se vor încheia aceste contracte. Vom cere şi o consultaţie finală din partea AGP, să ne dea în scris. Şi abia atunci vom porni funcţionarea acestei biblioteci virtuale.”

Europa Liberă: Dar punctul dumneavoastră de vedere care e?

Alexe Rău: „Punctul meu de vedere este împărţit, chiar în interiorul meu. Fiind şi eu autor, îi înţeleg pe alţi autori că unii ar dori să existe din scris. Şi, în felul acesta, creşte calitatea scrisului, aceasta e o garanţie pentru o literatură de calitate. Pe de altă parte, cititorii sunt săraci.

În general, la bibliotecă vin mai mult oameni săraci care nu îşi pot cumpăra minunatele cărţi de la Humanitas sau din altă parte, costă sute şi sute de lei, pe când salariile ştiţi care sunt. Adică e greu să împaci una cu alta.

Eu, ca director de bibliotecă, sigur, trebuie să apăr interesele cititorilor noştri. AGP şi cu editorii vor apăra interesele autorilor. Deci negociere, contractul acesta va fi negociat, vom ajunge la acea linie de mijloc şi vom fi ca cei doi ţăpuşori care trebuiau să treacă puntea în munţi, acolo sus, şi cineva dintre noi va ceda, va ceda şi celălalt.”

Europa Liberă: Întrebarea, iarăşi tradiţională, cum să treci prin spuma aceasta, la care făceaţi trimitere în ziua de azi, să ajungi la lucrurile cu adevărat informative, relevante în marea aceasta de cărţi care, an de an, se însuteşte, se înmieşte. Un om care are posibilităţile şi financiare, şi fizice limitate să înmagazineze informaţia aceasta, cum să se descurce în oceanul acesta de apariţii editoriale? Ce sfat i-ar da directorul Bibliotecii Naţionale unui asemenea cititor?

Alexe Rău: „În primul rând, depinde de profilul cititorului. Dar i-aş recomanda cititorului să ţină minte câteva lucruri. Primul lucru: lectura este o ocupaţie cerebrală. Deci dacă e o ocupaţie cerebrală, să nu uite că creierul este limitat în capacităţile sale şi îi amintesc că numai 4% din celulele nervoase funcţionează, celelalte nu funcţionează. Deci volumul memoriei este limitat şi atunci el trebuie să selecteze. A doua este că este limitată capacitatea de recepţionare a omului. Omul poate să recepţioneze, în 24 de ore, un anumit număr de biţi, câteva mii de biţi. Mai mult el nu poate recepţiona. Iar lumea contemporană e făcută în aşa fel că totul e bazat pe scris şi computerul, şi televizorul, şi alte lucruri. Mergi prin oraş, ca să te orientezi, trebuie să citeşti şi aceasta este lectură. Biţii aceştia cresc şi, atunci, pentru a citi cartea pe suport fizic, îţi rămâne tot mai puţină putere, adormi cu ea, dacă nu eşti un cititor profesionist. Şi ultima: pe lângă faptul că trebuie să ştii a selecta, trebuie să înveţi anumite tehnici de lectură, arta lecturii.

Într-un fel se citeşte cartea care vrei să o citeşti pentru a te distra, pentru a te distinge. În alt fel o carte pentru cercetare şi documentare, pentru activitate ştiinţifică etc., etc. Aceste metode sunt descrise, există manuale. Paul Cornea „Introducere la teoria lecturii” este unul din ele. Există bibliotecari care se ocupă de aceasta. Există şi la noi bibliotecari care orientează cititorii, îi învaţă, există şi un obiect nou, biblioterapie. Deci cititorul este învăţat pentru că apar şi fobii, şi multe alte lucruri. Un bibliotecar cu înclinare e un fel de medic al lecturii. Adică există nişte lucruri. Tot aşa cum calculatorul, ca să-l utilizezi, trebuie să cunoşti Windows-ul, cu toate comenzile lui, tot aşa şi lectura. Cunoscând metodele de lectură, îţi vine mult mai uşor. Aici trebuie să ştii cum să-ţi antrenezi memoria şi multe alte lucruri.”

Europa Liberă: Dacă ar fi să recomandaţi, a propos de biblioterapie, un titlu, un autor pentru a scăpa de anxietate şi frica aceasta care domină astăzi societatea, diferitele fobii, dumneavoastră aveţi o recomandare anume?

Alexe Rău: „Îţi alegi nişte scriitori preferaţi, în funcţie de dispoziţie. Eu, când sunt calm, liniştit, senin, plin de energie, sigur că-i dau cu cărţile filosofice pentru că am susţinut teza şi mă specializez în domeniul acesta şi cu bibliosofia, un obiect nou pe care l-am creat. Trec şi eu, ca şi ceilalţi oameni vii, prin anumite crize. Atunci îţi alegi un scriitor la care ţii mult, de exemplu, mie îmi plac elegiile lui Rilke. În perioada aceasta eu nu opun rezistenţă depresiei care vine, o las să se consume. Şi Rilke mă ajută chiar să mă scufund în apa aceasta. Şi atunci eu nu simt nicio durere, nimic rău, gust această poezie şi ies uşor din această fază. Deci trebuie să-ţi găseşti şi anumite texte de leac.

Ce înseamnă leac? Spunea şi Platon, şi anticii numeau biblioteca farmacie pentru suflet. De ce e farmacie pentru suflet, de ce cartea este un leac pentru suflet? În primul rând, în timpul lecturii, te transbordezi într-o altă lume, pleci de la lumea reală. Chiar dacă citeşti o carte proastă sau altceva, te depărtezi de la grijile vieţii. Citiţi nişte cărţi de aventuri, mai uşoare, ceva incitant, care să te cuprindă cu subiect, cu toate lucrurile acestea. Şi sunt foarte multe cărţi bune, în acest sens, începând de la Umberto Eco, dacă Umberto Eco e mai complicat, există alte cărţi de aventuri, de science fiction sunt bune, de asemenea te transbordezi în altă lume. Adică este foarte important lucrul acesta, să te transbordezi, să pleci la timp din lumea aceasta a rutinei.

Dacă omul nu ar şti să îşi aibă o insulă a libertăţii în interiorul său, el şi-ar ieşi din minţi. Deci trebuie să îţi creezi această [evadare]. Uneori eşti singur chiar aflându-te între ai tăi, acasă, se întâmplă momente, tu eşti închis atunci şi cartea îţi ajută. Dacă te închizi de unul singur, vin gânduri ne-bune. Ca să nu vină gândurile acestea, eu, de exemplu, uneori privesc un film sau privesc o carte, în momentele de criză mai mari, ori cânt la pian.

Dacă pianul e departe, că pianul l-am adus aici, la bibliotecă, citesc o carte, uneori mă pun în rolul unui personaj, în film, de asemenea. Şi lupt acolo, dau câte un pumn nu ştiu cui, mai fac nu ştiu ce şi, când mă pomenesc, mi-a trecut depresia, de acuma sunt în stare bună, gata, mă întorc la filosofia mea, la biblioteconomia mea şi la managementul Bibliotecii Naţionale.”
XS
SM
MD
LG