Linkuri accesibilitate

Barack Obama între chestiunea siriană și summitul G20


Președinții Barack Obama și Vladimir Putin la întîlnirea lor din iunie 2013 în marginea summitului G8 din Irlanda
Președinții Barack Obama și Vladimir Putin la întîlnirea lor din iunie 2013 în marginea summitului G8 din Irlanda

Oficiali ai adminstrației Obama spun că Statele Unite și Rusia pot totuși coopera în mod productiv la summitul G20.



Confruntat cu obstacole la el acasă, președintele Statelor Unite, Barack Obama, va încerca săptămâna aceasta să convingă liderii internaționali să fie de partea Washingtonului în cazul unei operațiuni militare împotriva Siriei. Mircea Țicudean a sintetizat o analiză de știri a agenției Associated Press.

Incertitudinea în chestiunea siriană va domina călătoria de trei zile în străinătate a președintelui Barack Obama, care include un summit global în Rusia și o oprire în Suedia. O altă dominantă – anticipează AP – va fi tensiunea în relația dintre președintele Statelor Unite și liderul rus Vladimir Putin, cel care a făcut probabil cel mai mult să sprijine regimul președintelui sirian Bashar al-Assad.

„Este ca și cum am urmări o deraiere de tren cu încetinitorul”, a spus despre dialogul ruso-american Andrew Kuchins, expert în probleme rusești la un institut de politică externă din Statele Unite. „Putin și Obama nu se iubesc deloc, cred că la mijloc este o doză bună de lipsă de respect” – a mai spus analistul.

Lipsa de simpatie din partea lui Putin nu este însă singura bătaie de cap a lui Obama, care este silit de program să plece din Washington tocmai când Casa Albă încearcă din răsputeri să convingă Congresul de necesitatea pedepsirii Siriei pentru atacul cu arme chimice de la 21 august. Iar faptul că Obama ține să aibă acordul Congresului ar putea să-l facă să pară incapabil să ia decizii în ochii unora din liderii prezenți la summitul G20 de la St. Petersburg.

Mulți lideri – anticipează AP – vor fi curioși să afle ce va face președintele în cazul în care Congresul nu va fi de acord. Voturile din Senat și Camera Reprezentanților ar putea avea loc săptămâna viitoare, de îndată ce Obama se va întoarce acasă.
Obama urmează să sosească la Stockholm miercuri dimineață, după un zbor peste noapte de la Washington.

Casa Albă a inclus în grabă Suedia pe agenda lui Obama după ce a renunțat să se mai întâlnească cu Putin la Moscova înaintea summitului G20. Acea decizie a fost luată ca răspuns la azilul temporar oferit de Kremlin fugarului american Edward Snowden, acuzat de spionaj în urma dezvăluirii unui program secret de supraveghere a comunicațiilor electronice. Scurgerile de informații provocate de Snowden au adus neplăceri în relația Statelor Unite cu aliații lor europeni – ai căror lideri ar putea să aducă problema în discuție în Rusia.

AP scrie că încă dinaintea episodului Snowden, relațiile ruso-americane erau într-un punct mort din cauza îngrijorărilor americane privind drepturile omului, inclusiv ale minorităților sexuale din Rusia, dar și din cauza scutului american antirachetă, criticat de Kremlin.

Oficiali ai adminstrației Obama spun că Statele Unite și Rusia pot totuși coopera în mod productiv la summitul G20, cu toate că aceiași oficiali s-au străduit să descrie călătoria lui Obama mai puțin ca o vizită în Rusia și mai mult ca participare la o reuniune care din întâmplare este găzduită de ruși.

Casa Albă a exclus posibilitatea ca Obama să se întâlnească în doi cu Putin pe marginea summitului, anunțând în schimb că liderul american va avea asemenea întâlniri cu alți participanți. Deși lista lor nu a fost anunțată, este probabil ca ei să fie liderii Marii Britanii și Franței, ale căror deliberări în problema siriană au influențat deja și politica pe această temă a administrației Obama.

Vizita în Suedia va fi prima făcută vreodată de un președinte american în funcție și se va concentra mai ales asupra schimbărilor climaterice, cooperării în domeniul securității și comerțului. Barack Obama va avea întâlniri particulare cu premierul Fredrik Reindfeldt și cu regele Carl Gustav, dar și cu lideri din alte țări nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda și Norvegia. Obama urmează să laude progresele tehnologice ale Suediei și să onoreze memoria diplomatului suedez Raoul Wallenberg, căruia i se atribuie salvarea a cel puțin 20.000 de evrei în timpul Holocaustului, înainte de dispariția lui misterioasă, în mâinile sovieticilor, spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
XS
SM
MD
LG