Linkuri accesibilitate

Allout.org cheamă la proteste în lumea întreagă împotriva legislației rusești anti-gay


O organizație internațională pentru drepturile persoanelor LGBT a anunțat proteste în lumea întreagă împotriva legislației rusești anti-gay săptămâna viitoare, când liderii celor mai puternice țări din lume vor merge la summitul G20 de la St. Petersburg, în Rusia. Organizația AllOut.org spune că marți vor avea loc manifestații de protest în aproximativ 20 de orașe din America de Nord și Centrală, America de Sud și Europa sub genericul „Speak Out for Russia”. Summitul G20 va începe joia viitoare. Ieri filiala europeană a organizației ILGA a trimis o scrisoare deschisă președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso și președintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, cerându-le să ridice la întâlnirea de la St. Petersburg problema încălcării drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităților sexuale în Rusia.
XS
SM
MD
LG