Linkuri accesibilitate

Premierul Victor Ponta declară că România trebuie să recunoască independenţa Kosovo


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Bratislava, că România nu va accepta „niciodată teoria drepturilor colective” pentru minorităţi sau să vină altcineva din afara ţării „să ne spună cum să ne organizăm administrativ”.

Aflat într-o vizită de două zile în Slovacia, Băsescu a mai declarat, citat de Mediafax, că a discutat cu preşedintele slovac despre poziţiile în privinţa Kosovo ale celor două ţări, care fac parte, alături de Cipru, Spania şi Grecia, din grupul celor cinci state UE care nu au recunoscut independenţa Priştinei.

Pe de altă parte, la Bucureşti cu ocazia reuniunii anuale a diplomaţilor, premierul Victor Ponta declara că România trebuie să recunoască independenţa Kosovo, pentru a fi în linie cu aliaţii europeni şi transatlantici.
XS
SM
MD
LG