Linkuri accesibilitate

Statele Unite se pregătesc să atace Siria


Harta resurselor militare pe care SUA le-ar pot folosi împotriva Siriei

Harta resurselor militare pe care SUA le-ar pot folosi împotriva Siriei

Prin ce se explică ezitarea Washingtonului şi care sunt argumentele pro şi contra unei intervenţii militare împotriva regimului de la Damasc?


În ultimele zile, s-au înmulțit îndemnurile occidentale la o intervenție militară împotriva regimului din Siria ca răspuns la uciderea civililor într-un presupus atac cu arme chimice. Ministrul apărării din Statele Unite, Chuck Hagel, spune că forțele armate americane sunt pregătite să atace, dacă primesc ordin de la președintele Barack Obama. În timp ce administrația prezidențială dezbate cum să procedeze, corespondenta Europei Libere la Washington a trecut în revistă opțiunile. Le rezumă Alexandru Eftode:

La Washington, argumentul în favoarea intervenției militare spune că ar fi necesară pentru a opri ceea ce lumea a stabilit de mult că nu trebuie să aibă loc vreodată: un război chimic. Principalul argument împotrivă este riscul împotmolirii Statelor Unite într-un nou război.

Ezitarea de până acum a Statelor Unite de a se implica mai mult în Siria măcinată de doi an și jumătate de război civil s-a explicat între altele prin dorința de a evita o confruntare indirectă cu Rusia.

Barry Pavel care a fost director pentru politica de apărare și strategie la Consiliul Național de Securitate și sub președintele Obama, și sub președintele Bush spune că aceste îngrijorări ar fi depășite:

„Să spunem lucrurilor pe nume: ne aflăm deja într-un război indirect. El are loc deja de doi ani. Iranul este implicat total. Rusia este implicată într-un anumit grad”.

Barry Pavel nu crede că Rusia va intra în luptă dacă Statele Unite lansează un atac militar limitat cu singurul scop de a descuraja folosirea armelor chimice.

Flota americană are în Mediterană patru distrugătoare capabile să lovească Siria cu rachete Tomahawk. Acestea pot plana în aer, schimba cursul și lovi ținte la comandă. Este posibilă și folosirea avioanelor de luptă de la cea mai apropiată bază din Turcia, sau a bombardierelor de înaltă înălțime B2.

Congresmanul democrat Eliot Engel din comitetul de afaceri externe al Camerei Reprezentanților spune că nimeni nu se gândește la o operațiune costisitoare cu militari americani pe teren.

„Putem face multe pentru a deteriora forțele aeriene ale lui Assad, pentru a distruge cu rachete pistele de decolare ca să nu poată folosi aviația împotriva propriilor cetățeni, pentru a-i distruge depozitele de arme, muniții și combustibil. Putem face mai multe lucruri fără a intra în război. Nimeni nu vorbește despre un nou război sau trimiterea militarilor pe teren”.

În discuție apar și implicațiile juridice ale unei intervenții fără mandatul Națiunilor Unite. Dar există precedentul Kosovo, când campania aeriană a NATO a oprit și fără mandat ONU masacrarea kosovarilor de către forțele sârbe.

Statele Unite nu sunt singurele care examinează posibilitatea acțiunilor militare în Siria. În Marea Britanie, unde armata spune că lucrează la planul unei intervenții, parlamentul se va convoca joi pentru a lua o decizie. În Franța, președintele Francois Hollande a spus deja că țara sa „este gata să-i pedepsească” pe cei care ar fi folosit arme chimice împotriva civililor sirieni.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG