Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Anatol Ursu.



Născut la 30 decembrie 1990 în satul Ulmu, raionul Ialoveni. A absolvit Facultatea de Istorie şi Relaţii Internaţionale în cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. Face studii de masterat la facultatea de Psihopedagogie din cadrul Universităţii de Stat din Tiraspol. Actualmente este liber profesionist şi face design pentru clienţi din toată lumea. Este sigur că va veni o zi când Republica Moldova se va reuni cu România şi se implică activ în toate acţiunile de promovare a culturii şi valorilor româneşti.

Luni

Am prins o comandă bunicică de la un domn din Spania care încearcă să vândă o casă extraordinară şi are nevoie de o broşură pentru asta. De dimineaţă în faţa calculatorului. Cafeaua şi „Bucurel” (ciocolatele mele preferate) nu lipsesc de pe masa de lucru. Mai spre amiază spiritele s-au încins. Dragostea nu-i dragoste dacă nu se găseşte un motiv de ceartă. Seara s-a arătat fierbinte. O poză provocatoare a fost suficientă ca să mă aprind. Am purtat o luptă de argumente cu cineva din tabăra patrioţilor moldovenişti care tot încerca să-mi demonstreze câtă dreptate au ei şi cât de neşcoliţi suntem noi când afirmam despre unitatea neamului românesc şi toate celelalte replici care le zgârie urechile. După o altă sesiune de câteva ore bune de lucru, în care am purtat discuţii lungi despre concepte grafice şi identitate corporativă cu un client din Cipru, am decis că pot să urmăresc noul episod al „The newsroom” - un serial de producţie americană, care reflectă existenţa şi activitatea unui post de ştiri din SUA.

Marţi

Deoarece aseară filmul a fost cel care m-a privit cum dorm, am decis să încep ziua cu ceea ce n-am reuşit ieri să termin. Pe la 11 am primit o analiză a lucrului efectuat de la cineva din Marea Britanie. După-masă am simţit că am nevoie de o plimbare. Oraşul e alert. Ieşit în stradă trebuie să fii atent la maxim. Câini de tot felul de rase, care de care mai mare şi mai săltăreţ zburdă în libertate în timp ce stăpânii lor stau la taclale undeva la umbră pe o bancă. Nici vorbă de botniţă, sau lesă… Uneori am impresia că trăim într-o democraţie a câinilor nu a oamenilor. Plimbarea mi-a priit. Am reuşit, odată întors acasă, să mă concentrez asupra unui proiect personal la care lucrez de mai mult timp. De asemenea pe Facebook se înteţesc postările despre faptul că Curtea Constituțională va da curând verdictul asupra articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova. Sper ca magistrații să fie suficient de luminaţi (a se citi „apolitic”) încât să ne dea în sfârşit dreptul să vorbim „constituţional” limba română la noi în ţară. Seara la bucătărie. Nu mai e anul I la facultate când nu ştii ce şi cum să găteşti. Totuşi viaţa te învaţă.

Miercuri

A fost ziua transportului public. La propriu. Dimineaţă m-a trezit mama cu un apel: „Anatol, mamii, dormi? Eu am o problemă cu calculatorul”. Desigur că primul lucru pe care l-am făcut, după ce mi-am băut cafeaua şi am aruncat tricoul „Basarabia Pământ Românesc” pe mine, a fost să pornesc spre satul natal. În microbus şoferul a avut grijă să „ne încânte” auzul cu nişte piese de la Radio Chanson la un volum mult peste limitele răbdărilor mele. A răspuns agresiv la observaţia pe care i-am făcut-o dar în cele din urmă a redus considerabil sunetul. În microbuzul Chişinău-Ulmu a lucra la notebook se consideră încă un „act de fudulie”. Desigur după ce toate locurile au fost ocupate şi am oferit locul unei mătuşi din sat, şoşotelile au încetat. Acasă am stat cam două ore. Cu mama m-am întâlnit în staţie. Ea venea de la serviciu eu de acasă. Nu s-a trecut fără „Cum o mai duci, cum te mai descurci?, etc.” Pe drum înapoi am aţipit. O plimbare prin parcul central mi-a prins bine. În troleu, în drum spre casă, m-am întâlnit cu o colegă. După câteva chicoteli ştrengăreşti, ne-am trezit că cineva ne împingea în ochi o legitimaţie, pe care nu prea am reuşit să vedem ce scrie, şi ne spunea să ne calmăm ca să nu ia el măsuri cu noi. Desigur domnul se clătina, probabil din cauza curentului care se forma în troleibuzul cu ferestre deschise, şi mai şi încurca adesea cuvintele. Urmează să lucrez la nişte invitaţii pentru un nou eveniment programat de Clubul Nostru (o organizaţie cu, despre şi pentru femei). De asemenea nu voi rata episodul nou din „Suits”. Poate par un devorator de filme, dar adevărul e că îmi place să raliez viaţa la film şi invers. Plus la asta, filmele sunt şi o lecţie zilnică de engleză autentică aşa că, cel puţin pe moment, nu renunţ la ele.

Joi

O zi grea pentru zona în care m-am născut - Ialoveni. Stirea că preşedintele raionului - Nicolae Andronache s-a stins din viaţă în urma unei intervenţii chirurgicale a căzut peste mine ca un proiectil. Am sunat-o pe mama, o şedinţă de lucru la care trebuia să participe s-a anulat. Toată lumea vorbeşte doar despre această tragedie. Am muncit din greu la un proiect ce ţine de o broşură pentru un client din Spania. Se pare că ştirea de dimineaţă m-a afectat mai mult decât aş fi putut crede. Purtat de gânduri am aţipit pentru un sfert de oră. După masă o nouă sesiune de lucru intensiv. Deoarece nu am reuşit să gătesc astăzi nimic am mers seara la Andy's Pizza. Aici m-a întâmpinat pe măsuţă un ziar promoţional - „Andy's Novosti”. „Domnişoară, mă adresez eu către chelneriţă, pot să primesc varianta în română? Nu există o variantă română, ne pare rău, comandaţi acum sau să revin în câteva minute?”. Mda, am gândit. Cel puţin chelneriţa vorbea o română frumoasă, aşa că am lăsat să treacă fără scandal situaţia şi am luat masa în tihnă. Seara s-a petrecut cu „A State of Trance”, ediţia 627 - un show radio de muzică trance mixată de cel care a primit de 5 ori titlul de DJ-ul anului - Armin van Buuren. Are genul acesta de muzică ceva ce te face să te simţi liber. Îmbinarea instrumentelor clasice, precum vioara sau pianul, cu ritmurile electronice contemporane te face, de-a dreptul, să pluteşti. E trecut deja de miezul nopţii, dar pentru că nu-mi e somn încă voi mai edita câteva poze pentru broşura la care lucrez. O comandă finisată mai devreme înseamnă o posibilitate de a prinde una nouă mai devreme. Nu ştiu încă ce film îmi va completa seara. Cert e că nu merg la somn fără el. Până una alta, însă, căştile pe urechi şi lucru.

Vineri

Chiar dacă am adormit tocmai spre dimineaţă, ziua a început de la 8.00. Am primit ultimele revizuiri din partea clientului meu aşa că prima parte a zilei a fost una încărcată. Desigur, în jurul orei 11, când nesomnul a început a-şi spune cuvântul, o cafea a venit să salveze situaţia. Indiferent de cît de ocupat nu aş fi, nu uit că astăzi e 23 august - una din zilele negre pentru Basarabia şi pentru tot poporul român. Ne-au rupt 74 de ani în urmă din trupul Ţării şi nici astăzi nu suntem în stare să conştientizăm la nivel naţional acest fapt. Seara am mers la inaugurarea monumentului ridicat în Memoria victimelor deportărilor organizate de regimul comunist. Toată lumea internaută şi toată opinia publică e deranjată de suma de 25 milioane de lei care a fost investită în crearea monumentului şi amenajarea scuarului din faţa gării. Nimeni nu încearcă să se gândească la faptul că regimul totalitar comunist a adus moartea la mai mult de 1 milion de persoane (printre care se numără buneii, părinţii, fraţii şi surorile unora dintre noi). Într-o matematică elementară, e prea mult 25 de lei pentru fiecare dintre victimele acestui regim odios. Atât ştim să numărăm astăzi - banii. La festivitatea de deschidere primul care a luat cuvântul a fost, surprinzător Gheorghe Ghimpu. Nu, nu este vorba despre vreun tiz al eroului renaşterii noastre naţionale. În scuarul gării feroviare a fost audiată o înregistrare de la o şedinţă din anii 90, în care Gheorghe Ghimpu şi exprima regretele pentru lipsa unui monument în cinstea victimelor deportărilor şi cere un minut de reculegere colegilor săi. A trebuit aproape un sfert de veac pentru ca astăzi, 23 august 2013 să putem să ţinem un minut de reculegere lângă un monument. E arşiţă, e năduf şi lumea se plânge că nu plouă. Cu toate acestea tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, astăzi am comemorat împreună memoria unor adevăraţi martiri. E de datoria noastră ca suferinţa lor să nu fi fost zadarnică.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG