Linkuri accesibilitate

„Nici român, nici țigan, nici rom - doar o ființă umană.”


L-am cunoscut în 1993, la o conferință de presă care anunța înființarea Centrului Romilor pentru Intervenție Socială și Studii.

Am început atunci un dialog care a continuat neîntrerupt pînă în 2011, cu pauze mai lungi sau mai scurte, cauzate de depărtarea geografică dintre noi.

Am stat de vorbă cu Nicolae Gheorghe pentru Radio Europa Liberă aproape de fiecare dată când se vorbea în public despre problemele comunității rome din România, de cele mai multe ori în mod negativ.

Uneori ne întîlneam întîmplător pe stradă, și stăteam de vorbă off the record minute în șir despre proiectele lui, despre ce a mai reușit sau nu să facă pentru cauza sa, aceea de a schimba mentalități, de a șterge stereotipuri, de a convinge autorități în încercarea de a modifica o dată pentru totdeauna în bine situația romilor din România.

Dar și să-i schimbe pe ai lui, să-i facă să crească, să se integreze rămânînd diferiți, și să-și asume o voce a lor.

Țin minte că o asemenea întîlnire întîmplătoare s-a petrecut la Tîrgu-Mureș, unde sociologul și antropologul Nicolae Gheorghe organiza o conferință menită să convingă comunitățile rome din România că fără educație copiii lor nu prea au șanse de succes într-o societate și așa ostilă față de romi.

Era înconjurat de vreo cinci-șase băieți și fete care-i sorbeau cuvintele - le vorbea despre școală, și îi îndemna să se gîndească ce vor să se facă atunci când vor fi adulți.

„Nu contează ce vreți să vă faceți - le spunea - muncitor, croitoreasă, doctor, avocat, cântăreț, important este să vă gândiți și să vrețifaceți ceva.”

Nu știu dacă Nicolae Gheorghe a fost sau nu un model pentru comunitatea romă din România.

A fost cu siguranță însă unul din puținii experți ale căror cuvinte aveau conținut, nu erau simple forme verbale declarative.

Am aflat de la Ciprian Necula, unul din discipolii săi, că relația lui Nicolae Gheorghe cu Europa Liberă datează din anul 1981, cînd a trimis la Muenchen o scrisoare, semnată cu pseudonimul Alexandru Danciu, în care deplângea situația comunității sale sub regimul comunist din România. A fost de aceea urmărit de Securitate.

Într-un emoționant necrolog dedicat lui Nicolae Gheorghe, revista britanică „The Economist” scrie că cea mai mare ambiție a sa a fost ca romii, care n-au avut niciodată un pământ al lor, să devină un popor „transnațional”, o mare federație pan-europeană de bărbați și femei, care, în timp ce rămân cetățeni ai țărilor lor, să reprezinte o societate mai largă, mai liberă și mai întreprinzătoare decît aceea a statelor-națiune.

Și unde s-ar potrivi el în această glorioasă viziune, se întreabă „The Economist”?

„Țelurile sale erau modeste. Cu un salut al mâinilor sale expresive, și-ar pune rucsacul pe umăr și ar lua-o din loc: nici român, nici țigan, nici rom, obișnuia să spună - doar o ființă umană”, se spune în încheierea necrologului din „The Economist”.

Am stat de vorbă ultima oară cu Nicolae Gheorghe pe 20 februarie 2011, la Muzeul Țăranului Român din București, la o comemorare a 154 de ani dela dezrobirea romilor din Țara Românească.

Acest un interviu e într-o bună măsură în premieră, pentru că el nu a fost transcris pînă acum pentru pagina de internet a Europei Libere, dar a fost transmis parțial la postul nostru de radio în 22 februarie 2011.


Europa Liberă: Sînteți cel mai longeviv interlocutor al meu...

Nicolae Gheorghe:
„Așa este, da...”

Europa Liberă: ...din păcate cuvântul „longeviv” are aici o conotație negativă, pentru că stăm de vorbă de foarte vreme despre aceeași problemă - situația nu tocmai roză a comunității rome din România...

Nicolae Gheorghe:
„O, dar e de puțină vreme, 20 de ani e puțin. În problema romilor lucrăm cu un orizont de 100-200 de ani, cam așa trebuie să ne propunem. Nu o decadă. E un proces istoric. Dacă vrem să respectăm oamenii, trebuie să lucrăm pe termen lung. Schimbările rapide le fac regimurile dictatoriale, ele pot să facă schimbări de suprafață rapide. Schimbările astea de tip democratic sînt pe termen lung.”

Europa Liberă: Ați pomenit sintagma asta, „regimuri dictatoriale”. Am vorbit cu foarte mulți experți în problema romilor din Europa, care mi-au spus că romii o duceau mai bine în România înainte de 1989, și nu numai în România dar și în fostele regimuri comuniste din sud-estul Europei.

Nicolae Gheorghe:
„Nu e vorba despre romi. Au fost persoane, familii, grupuri de persoane categorizate ca „țigani”, care au avut un proces de mobilitate socială în timpul comunismului - dar nu ca romi, sau ca țigani, ci ca săraci.”

Europa Liberă: Care acum după 1989 sînt și mai sărăciți?

Nicolae Gheorghe:
„Unii dintre ei da, dar nu toți. Eu aș încerca totuși o analiză mai nuanțată. Sînt foarte multe persoane, familii, grupuri, comunități care o duc mai bine în prezent decît înainte. De exemplu căldărarii, cei de la care se storceau monezile de aur, au dus-o relativ bine și în perioada comunismului, pentru că au reușit să se articuleze cu economia cooperatistă și comunistă - dădeau în mod regulat un tribut în aur la poliție, care avea datoria să culeagă monezi de aur dela ei. Ei o duc mai bine acum, au firme, au avut vreo 20 de ani de prosperitate economică, datorită faptului că au început să recicleze metalul vechi, ai magazine de tot felul, unii sînt buni comercianți. Straturile sărace ale populației numită „țigani”, cei care erau proletarii satelor, proletarii agricoli, meșteșugari în fier sau în lemn, au avut o perioadă de timp o mobilitate socială rapidă, fiind aspirați în sistemul, în aparatul comunist, în poliție (și poliția în uniformă, și poliția fără uniformă), au fost printre pionierii cooperativelor de producție, au lucrat pe șantiere, au lucrat în combinatele mari, au avut această mobilitate ca săraci, dar de pe o bază ideologică, nu una etnică, nu au fost promovați ca țigani sau ca romi.”

Europa Liberă: Observ că ați folosit de foarte multe ori în discuția de pînă acum cuvîntul „țigan”. E acum în România o dezbatere a propos de acest termen. Senatul României a respins recent o propunere legislativă privind revenirea, în documentele oficiale cel puțin, la termenul de „țigan”. De ce folosiți în continuare acest termen?

Nicolae Gheorghe:
„M-ați întrebat de perioada de dinainte de 1990, atunci nu era termenul de „rom”. Așa am crescut și eu, cu numele de „țigan”, nu cu numele de „rom”.

Europa Liberă: Dar acum comunitățile Dumneavoastră resping această terminologie.

Nicolae Gheorghe:
„Noi activiștii în primul rând respingem această denumire, și-apoi straturi diferite de comunități. Sînt și comunități, persoane, grupuri care preferă încă să fie numiți „țigani”. Dacă vreau să fiu corect, nu vreau să-mi impun opțiunea mea, care e numai a mea. Noi vrem să producem o schimbare în general, și am început cu schimbarea de nume, că așa este, Dumnezeu a creat lumea prin cuvânt, și noi dacă vrem să întemeiem un tip de societate diferită, în care persoanele despre care vorbim să fie recunoscute ca egali, am zis că putem face asta între altele promovînd denumirea de „rom”, păstrată oral de sute de ani de ce care au vorbit limba romani. Ceea ce spun și eu și alții este că nu prin legislație, nu statul prin acte administrative ale guvernului, sau acte legislative ale parlamentului, poate să spună: „asta este denumirea de țigan, și nu cea de rom”. E o problemă de societate. Nu este parlamentul României, sau guvernul, cel care să decidă pe o singură etnie. Dacă în Constituția României ar scrie, cum scrie în Constituția Macedoniei, care sînt popoarele constitutive ale societății și statului român, și-ar zice „românii, maghiarii, germanii, slovacii, mecedoneni și romi”, foarte bine, atunci avem o întreagă listă de denumiri reglementate prin Constituție. Dacă, la fel, cum s-a schimbat Constituția Finlandei, ca să recunoască drepturile lingvistice ale limbii sami și romani, e foarte bine, da? Dar ca să iei o singură etnie, al cărui nume îl reglementezi printr-un act de legislativ de tipul inițiativei Funar, sau al inițiativei Prigoană, la care vă referiți, asta nu se poate.”

XS
SM
MD
LG