Linkuri accesibilitate

„Moldova este trasă de vectori” (kommersant.md)


„Banii urmează elevul, dar nu ajung la toţi” (Adevărul).



„Banii urmează elevul, dar nu ajung la toţi” titrează cotidianul „Adevărul”. Autoarea, Mariana Liţa, citând şefi ai direcţiilor Educaţie, ajunge la concluzia că noua formulă de finanţare a şcolilor după numărul de elevi, dezavantajează instituţiile mici, care, fără susţinere suplimentară de la buget, riscă să dispară. Statul alocă pentru educaţia unui elev în medie șase mii de lei. Banii sunt împărţiţi pentru remunerarea profesorilor, întreţinerea instituţiilor şi dezvoltarea bazei didactice a şcolilor.

Istoricul Igor Caşu se întreabă tot în „Adevărul” dacă „Se poate oare reinventa Filat?”. În opinia autorului „În Republica Moldova în ultimele două decenii au existat mai mulţi politicieni care au dezamăgit iremediabil electoratul şi nu au mai putut reveni pe scena politică. Cel mai cunoscut este cazul fostului lider al Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca. Acum, liderul PLDM Vlad Filat este la un pas de a deveni unul dintre politicienii cărora „niciun fel de reciclare nu i-ar mai fi de folos”, se menţionează în comentariu.

Politologul Dan Dungaciu scrie în „Evenimentul Zilei” despre cele „zece trăsături ale moldovenismului europenist”. Autorul defineşte sintagma lansată de el – „moldovenismul europenist” – ca „o formă de patriotism a celor care recunosc că vorbesc „limba română”, dar menţin ideea unei diferenţieri între cele două maluri ale Prutului, chiar dacă nu din raţiuni explicit etnice, dar, oricum, istorice şi culturale…”.

„Putin pierde Ucraina. Leancă ne dezamăgeşte a doua oară” - este titlul editorialului pe care îl semnează în „Jurnal de Chişinău” scriitorului şi publicistului Nicolae Negru. „Războiul ciocolatei dintre Rusia şi Ucraina – scrie autorul - continuă, însă Rospotrebnadzor-ul nu mai insistă asupra faptului că a descoperit o substanţă toxică (benzopiren) în conţinutul produsului ucrainean (după ce reprezentanţii Tadjikistanului, RM, Kazahstanului şi chiar ai Belarusului au declarat că nu au pretenţii faţă de calitatea bomboanelor interzise ruşilor). […] Războiul ciocolatei riscă să facă şi victime colaterale. [...] Kremlinul ar fi cerut demiterea ministrului moldovean al Agriculturii, Vasile Bumacov, pentru că a dezminţit minciuna Kremlinului privind ciocolata „Roshen”, menţionează dl Negru. Editorialistul critică de asemenea crearea de către premierul Leancă a unui comitet responsabil de vizita Patriarhului rus Kiril la Chişinău.

„Moldova este trasă de vectori” – titrează „Kommersant.md” care publică un articol despre faptul că „lupta pentru orientarea geopolitică a Moldovei intră în faza finală şi că „Moldova, care tinde spre UE, s-a pomenit într-un mare joc geopolitic între Răsărit şi Occident . „Odată cu apropierea summit-ului „Parteneriatului Estic”, autorităţile Moldovei se confruntă cu tot mai multe probleme: comuniştii gătesc o „revoluţie de catifea”, în Găgăuzia se vorbeşte despre ieşirea din RM, iar Transnistria declară că cele două maluri pot fi unite doar de ideea euro-asiatică”, notează autorul articolului, Evgheni Şolari.
XS
SM
MD
LG