Linkuri accesibilitate

Israelul va elibera 26 de palestinieni din închisori, în ajunul relansării discuțiilor de pace


Israelul a publicat astăzi numele a 26 de palestinieni pe care-i va elibera din închisori în cadrul unui efort mediat de Washington de relansare a discuțiilor de pace. Israelul și palestinienii urmează să reia convorbirile miercuri la Ierusalim, iar eliberarea deținuților va avea loc probabil marți. Evenimentul a provocat emoții negative printre israelieni, pentru că unii dintre palestinienii ce vor fi puși în libertate au fost condamnați pentru atacuri împotriva civililor israelieni. Noul efort diplomatic din Orientul Mijlociu al Statelor Unite își propune încheierea în cel mult nouă luni a unui acord privind crearea statului palestinian, inclusiv trasarea granițelor, aranjamente de securitate și rezolvarea chestiunii refugiaților palestinieni.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG