Radu Aldulescu este un romancier român contemporan, venind de la „muncile de jos”, iar fiecare nouă apariţie a sa pe piaţa de carte n-a făcut decât să-i confirme statutul de scriitor de top, cu titluri ajunse la 2-3, ba chiar 4 ediţii. Cronicile genocidului,
Atunci când schimbă, pe finalul „regimului Constantinescu”, mahalaua bucureşteană, unde stă într-o garsoniera cu ţiitoarea sa, Andreea, pe Frăsiseni, ca să li se „schimbe norocul”, Robert Stan, alias Robert Diavolul nu are de unde să ştie că distanţa se măsoară nu doar în 3 ore de mers cu microbuzul, ci în… 30 de ani, când venise prin părţile locului s-o peţească pe Doiniţa, şi dădu peste soră-sa Lenţica, pe care le-a călărit pe rând vreo lună, până s-o şteargă, fiindcă „la vremea aceea, n-ar fi vrut să se încurce mai mult decât se încurcase, aşa că a fugit de la locul faptei”, nu înainte de a-l omorî pe Berilă „să-i ia banii strânşi la saltea şi aşa se face că viaţa lui a fost după aceea mai grea şi mai rea decât ar fi îndrăznit să creadă”. Şi tocmai în casa Lenţicăi, unde ajunge graţie lui Miron Geană, dă de fiica acesteia, Brânduşa, „singura, din cele 4 fete cu nume de flori, cu tată la copii” – nimeni altul decât temutul ziarist de la Foaia argeşeană pentru minte şi cuget, Laurian Susanu –, „ciorica mică” cu care se va „îmbârliga” în următorii doi ani, spre pierzania amândurora. Iată momentul declicului: „…a ispitit, a minţit, a furat, a ucis, a dat să se pocăiască săpând gropi pentru morţi, pentru ca mai apoi să devină o fantomă care cerşeşte şi mănâncă din gunoaie. Ea fusese singura din cele patru care-l privise ceva mai atentă şi-l măsurase pieziş când maică-sa în prezentase: un prieten de demult”. Şi, peste nici 200 de pagini, al ieşirii din scenă: „…o văzu oprindu-se şi făcându-i cu mâna câteva clipe, până dispăru şi se contopi cu lumina”.
12 august ’13
